bookblog.ro

Sfarsitul

de Ian Kershaw

Corint, 2013

704 pagini

Categoria: Istorie

Afla mai multe sau cumpara cartea

„Amurgul zeilor
în Germania – cea mai convingătoare relatare de până acum.” – WALL STREET JOURNAL



Considerat „specialistul de necontestat în istoria Germaniei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial” (PHILIP ZIEGLER, SPECTATOR, BOOKS OF THE YEAR), Ian Kershaw descrie în această carte ultimele luni de agonie ale celui de-al Treilea Reich, frica şi fanatismul care au împins o naţiune în prăpastie.


„Cum anume s-a prăbuşit Germania nazistă, pe acordurile aproape wagneriene ale bombardamentelor sovietice şi anglo-americane, demne de amurgul unor zei falşi? Ce putea fi în mintea Führerului în acele ultime zece luni ale războiului (şi ale vieţii sale)? Ce i-a făcut pe germani să asiste contemplativi şi disciplinaţi la propria catastrofă, alături de liderul care-i condusese la dezastru?…


“Cartea spune chiar această terifiantă poveste – a sfârşitului visului lui Hitler şi a acelor germani, mulţi, care au crezut în el (ori s-au complăcut cu prezenţa lui nefastă), în ciuda oricărei evidenţe, până la capăt.” – ADRIAN CIOROIANU


„O relatare extraordinară… fără îndoială o capodoperă.” – MAIL ON SUNDAY



„O expunere remarcabilă… absolut cutremurătoare.” – SUNDAY TIMES, BOOKS OF THE YEAR


„Kershaw descrie, pas cu pas, ultimele luni infernale ale războiului din Europa.” – INDEPENDENT ON SUNDAY


„Nimeni nu a reuşit să redea mai bine dimensiunea umană a sfârşitului Germaniei naziste.” – JAMES J. SHEENAN, NEW YORK REVIEW OF BOOKS

« Toate cartile din categoria „Istorie“.

« Afiseaza toate cartile.

Copyright ©2011 Bookblog.ro