bookblog.ro

A side love story

Scris de • 12 January 2016 • in categoria

Titlu: Oona & Salinger
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Traducere:
Numar pagini: 304
ISBN: 978-606-719-317-6
Cumpara cartea

„(Oona) impunea respect prin felul ei calm de a fi. Era cea mai puțin exuberantă din grup, dar nu și cea mai puțin fascinantă. Când surâdea, două gropițe i se săpau în obraji, de-ți venea să zici că, la urma urmei, viața trebuie să fie aproape suportabilă, cu condiția să-ți scapere ochii. (…) Când Oona surâdea, cu pleoapele pe jumătate închise, nici rumoarea nu se mai auzea. Era ca și cum cineva ar fi scăzut volumul restului lumii. (…) gura Oonei, contrastul dintre buzele roșii și dinții albi, pomeții înalți, lacul de unghii de culoarea vinului, asortat buzelor sale cireșii, această perfecțiune de fată din societatea înaltă…”

În titlul cărții – ca și în carte, de altfel – este, evident, vorba despre Oona O’Neil (mai târziu Chaplin) și despre Jerome D. Salinger, autorul cunoscutului roman De veghe în lanul de secară. Faptul că între ei ar fi existat vreo poveste care să merite să-i fie dedicată o carte, m-a mirat. Nu știam, în general, foarte multe despre niciunul dintre cele două personaje, iar faptul că destinele lor s-au întâlnit a fost o noutate totală pentru mine. Frédéric Beigbeder însă, risipește repede această nedumerire și pune lumină asupra unui episod – efectiv a fost vorba de un singur episod, chiar dacă i-au urmat consecințe resimțite pe mai multe decenii – mai puțin cunoscut din viața celor două celebrități. Se știe că J. D. Salinger a fost un om extrem de retras, practic izolat și că Oona Chaplin a fost complet dedicată soțului ei, ajungând chiar să se autoizoleze și ea din această pricină. Dar, deși motivul izolării Oonei este mai ușor de înțeles, cel din care s-a retras Salinger este mai ambiguu, iar Beigbeder propune prin această carte o explicație.

Că cei doi s-au întâlnit, nu există nicio îndoială, lunga lor corespondență dovedind că, în special asupra scriitorului, întâlnirea lor a lăsat urme foarte adânci. Că Oona era „sălbatic de atractivă”, este un alt lucru care nu poate fi pus la îndoială. Dar că această frumusețe l-a subjugat pe Salinger atât de mult încât a făcut pentru ea o obsesie de care nu a mai putut scăpa niciodată, acesta este un fapt oarecum inedit. Toate presupunerile de până acum aveau ca motiv central al recluziunii lui Salinger șocul suferit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Obsesia sa pentru Oona este ceva nou și – autorul recunoaște asta chiar de la început, chiar dacă nu într-un mod foarte direct – nu cu adevărat susținut de vreo dovadă care să implice o mărturie a sa. Asta pentru că, printre altele, Beigbeder a eșuat în tentativa sa de a-l intervieva pe autorul american.

Episodul Oona & Salinger este unul despre iubire, război și suferință – din perspectiva lui Salinger – și de nepăsare, nepăsare și nepăsare din perspectiva Oonei. Pentru că ea a răspuns cu nepăsare iubirii lui, cu nepăsare războiului – sunt de-a dreptul șocante alăturarea dintre cinele fastuoase la care lua parte Oona, timp în care Salinger îngheța sau se ferea de gloanțe, schije și obuze prin tranșee – și tot cu nepăsare suferinței lui, despre care află din câte vreo scrisoare pe care o primește din când în când de pe front. A fost, pentru mine, destul de ciudat să descopăr cum, într-unul dintre cele mai sfâșietoare dialoguri din carte, Oona răspunde pasiunii lui Salinger nu doar cu nepăsare, dar și cu o cerere cel puțin sadică: „Te iubesc, Oona. Întreaga viață mi s-a dus pe copcă. Să te iubesc înseamnă sinucidere, Oona. S-a zis cu mine, sunt terminat. Nimeni nu a fost vreodată atât de fericit și de jalnic în același timp. Ești cu mârșăvie făcută pentru mine. Aș fi preferat să-mi fie amputate ambele picioare decât să te întâlnesc în cale.” „E bine… Iată-te eliberat… și acum ascultă-mă bine. Îți accept iubirea. O păstrez cu mare grijă… privește în adâncul ochilor mei… nu știu să iubesc, dar vreau cu ardoare să mă las iubită de tine și numai de tine, și să-ți spun de ce: pentru că, indiferent ce nimicuri aș spune, tot stai să mă asculți, luându-ți aerul ăsta captivat”.

Cruzime? Vanitate? Inconștiență? Toate trei la un loc? Cel mai probabil. Totuși, încă din timpul războiului, imediat după despărțirea celor doi, rolurile se schimbă într-o oarecare măsură, în sensul că cel crud devine Salinger, iar cea care încearcă să-l înduioșeze și să-l păstreze – doar ca prieten, evident, pentru că întâlnirea cu Charlie Chaplin se produsese deja – este Oona. Scrisorile dovedesc o schimbare radicală de atitudine din partea amândurora, chiar dacă Salinger se comportă de fapt așa cum era de așteptat. Într-una din scrisorile sale către Oona, scrise în ’42, Salinger face, probabil, declarația care l-a determinat pe Beigbeder să pună recluziunea autorului pe seama acestei iubiri neîmpărtășite: „Am să-ți scriu scrisori toată viața și, mai târziu, când cărțile îmi vor fi publicate, toată lumea va zice că sunt romane pentru că pe copertă va sta scris „roman”, dar tu vei ști că sunt scrisori adresate numai ție.”

Autorul pune un accent foarte puternic pe contraste. Alege să facă acest lucru, probabil, pentru a sublinia diferența dintre cele două spirite, dintre lumile celor doi și, mai cu seamă, dintre destinele celor doi. „Oona curăță trandafirii albi din parc cu o foarfece roșie. Jerry sapă o groapă în noroi, în ploaia înghețată. Oona, în fustă albă, pierde, pe terenul din grădină, o partidă de tenis cu 6-1. Jerry se ghemuiește cu genunchii la gură, pe o stâncă, pentru a putea închide ochii măcar un ceas pe ceva mai uscat. Oona simte din nou lovituri de picior în pântecele rotunjit. Lui Jerry îi este greu să încarce arma cu degetele congelate…” Din acest contrast se desprinde nebunia lumii, pe care soțul Oonei a încercat tot timpul să o transpună pe pelicula cinematografică.

Cartea este completată de câteva fotografii care, deși conferă un aer de realitate, dovedind fără tăgadă că personajele au existat, că locurile prin care au trecut s-au imprimat cu această existență, fotografiile acestea nu sunt, cu siguranță, suficiente pentru a conferi, nu neapărat verosimilitate, cât substanță, poveștii. Și probabil că toate fotografiile din lume cu cei doi nu ar fi suficiente, pentru că Frédéric Beigbeder reușește să învăluie povestea de dragoste a celor doi într-un farmec aparte, nepământean. Și cu siguranță a știut acest lucru, având în vedere că primul capitol se numește Aceasta nu este o ficțiune. Oona & Salinger este o carte pe care pasionații biografiilor vor dori să o aibă în bibliotecă.

  • Plusuri

    Cartea este scrisă într-un ton realist și nepărtinitor. Deși pe alocuri J. D. Salinger este prezentat ca o victimă, iar Oona O’Neil Chaplin ca un călău, ambele ipostaze sunt justificate și, mai mult, sunt prezentate foarte realist. Cartea are parte și de o traducere de calitate.

  • Minusuri

    Ușor superficială, în pofida realismului, Oona & Salinger pare scrisă, pe alocuri, în grabă, dar nu genul de grabă care apare din plictiseala față de un subiect, ci genul care apare din lipsa de informație. Lipsesc câteva elemente cruciale pentru a putea pătrunde mai adânc în povestea de dragoste a celor două personaje, iar acest lucru este justificat în primul rând de refuzul lui Salinger de a da interviuri.

  • Recomandari

    Evident, recomand cartea pasionaților de biografii, dar și celor curioși să afle despre cele două personaje și relația pe care au avut-o.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro