bookblog.ro

A te odihni iepureşte

Scris de • 17 November 2011 • in categoria

Rabbit se odihneste John Updike

Titlu: Rabbit se odihneşte
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere: ,
Numar pagini: 500
ISBN: 978-973-689-421-3

„Dacă n-o să i se-ntâmple ceva curând, o să ajungă o faţă stupidă, inexpresivă. Inocenţa nu-i decât preludiul stupidităţii.”

Publicat pentru prima oară în 1990, romanul Rabbit se odihneşte este partea finală a tetralogiei lui Updike despre Harry „Rabbit” Angstrom, reprezentant când şi când onorabil al clasei de mijloc americane, între anii ’60-’90 ai secolului trecut. Ca şi volumul precedent al seriei, Rabbit e bogat (1981), volumul al patrulea a fost distins cu Premiul Pulitzer, transformându-şi autorul în cel de-al treilea scriitor din istorie care a obţinut acest premiu de două ori (după Booth Tarkington şi William Faulkner).

Începând de la primul volum, Fugi, Rabbit, m-am întrebat cam din zece în zece pagini ce anume mă ţine legată de povestea asta despre un american mediocru, al cărui singur talent, la baschet, este abandonat odată cu terminarea liceului, care se însoară cu o colegă prostuţă dintr-un amestec de indolenţă şi calcul, care se mulţumeşte de-a lungul vieţii cu o serie de aventuri nesatisfăcătoare şi acceptă fără mari ifose faptul că şi soţia sa mai calcă în străchini ocazional, care îmbătrâneşte lăbărţându-se ca o haină veche şi încercând să-şi ţină în frâu dezgustul pentru sine şi pentru majoritatea celor apropiaţi.

Îmi este clar că, prin recapitularea întâmplărilor majore ale seriei, nu aş reuşi să justific nici măcar parţial impresia că Updike a devenit unul dintre scriitorii mei preferaţi. Foarte puţin frumos se iscă de-a lungul celor patru volume şi foarte mult din ceea ce regizorul Noah Baumbach (The Squid and the Whale, Margot at the Wedding) bănuiesc că ar ecraniza cu voluptate morbidă. Ceea ce fascinează la Updike este o afecţiune imensă şi totodată gratuită pentru fiecare personaj al său în parte. Lungindu-le permanent listele de imperfecţiuni, trecându-i din şicană în şicană, scriitorul nuanţează fiecare stridenţă cu câte un detaliu microscopic înduioşător.

Astfel, la începutul volumului al patrulea, Harry cunoaşte un extaz mut în faţa vârtejului din sprânceana nepoţicii sale, Judy, punte de legătură între el, fiul lui, Nelson, şi ea. Micuţa dovadă a genelor comune îi aminteşte confuz lui Harry de vechile sale aspiraţii religioase, abandonate în adolescenţă şi readuse la viaţă în contexte dintre cele mai diverse. Mai târziu, după un infarct, personajul principal se simte jignit de paralela amicului său, Charlie, între inima lui şi o maşinărie pe cale de a ieşi din funcţiune. Dintr-o dată, descris drept un mecanism, Harry se defineşte patetic (şi, din fericire, în gând) drept „un unicat făurit de Dumnezeu, cu sufletul nemuritor. Un ales al proniei. Un câmp de luptă între bine şi rău. Un înger ucenic. Toate lucrurile astea pe care au încercat să te înveţe la şcoala de duminică”.

Una dintre cele mai complexe relaţii ale seriei este aceea dintre Rabbit şi soţia lui, Janice, a cărei figură este descrisă în ultimul volum drept „o chestie năucă, întunecată, o retragere în umbrele minţii ei; talentul ei de-a fi năucă îl sperie pe Harry de când lumea”. În repetate rânduri, naratorul reaminteşte fapte petrecute în volumele anterioare; astfel, trecând direct la Rabbit se odihneşte, aflăm succint cum Janice şi-a ucis accidental propria fiică, despre fuga de acasă a lui Harry şi apoi a ei, despre toleranţa reciprocă a infidelităţilor conjugale şi, în cele din urmă, despre îmbătrânirea împreună.

Dar intenţia lui Updike n-o fi fost tocmai să nimicească speranţele de înduioşare în faţa oricărui cuplu de bătrânei ţinându-se de mână, pe care-i vei vedea pe stradă o bună bucată de vreme de la întâlnirea cu volumul de faţă; pe lângă cinismul afişat strident de personaje de la vârste dintre cele mai fragede, în carte se face permanent haz de necaz, astfel încât gustul amar este balansat atent de câte-un iz de cofetărie.

Cum se odihneşte, de fapt, Rabbit? Pendulând între casa de vacanţă din Florida, spital, casa fiului dependent de cocaină, salonul auto moştenit de la socru şi vechea sa locuinţă dintr-o suburbie îndelung detestată, protagonistul se împacă treptat cu gândul marginalităţii lui de acum certe. Ciudat lucru, deşi sieşi fiecare personaj în parte îşi pare detestabil, tuşele naratoriale scot la iveală reflexul miraculos de a descoperi frumosul ascuns (de obicei adânc) în ceilalţi.

  • Plusuri

    Atenţia pentru detalii, personajele complexe, umorul subtil, balansul dintre cinism şi încântare în faţa vieţii.

  • Minusuri

    Reluarea puţin prea insistentă a unor întâmplări din primele trei volume, ca nişte pastile Previously on....

  • Recomandari

    celor care nu se tem de sinceritatea amară, în stil Ian McEwan.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. ionescu spune:

    updike are o scriitura maiastra, este unul dintre cei mai mari romancieri ai secolului trecut. iar traducerea este la inaltime.

    raspunde

  2. ionescu spune:

    si n-as trece la minus chestia aia. sunt 4 carti, pe care eu le-am citit in acest an, dar care au aparut de-a lungul a 30 de ani, cam la 10 ani una de alta. pai momentele de rememorare se cam impuneau. plus ca or fi oameni care n-au citit incepand cu primul volum.

    raspunde

  3. Alexandra spune:

    Aşa e, doar că mie mi-au lăsat senzaţia funcţionalităţii imediate – în momentele în care cititorul atent ar fi avut satisfacţia recunoaşterii, i se face câte o trimitere la „capitol şi verset”.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro