bookblog.ro

Abarat

Scris de • 19 April 2008 • in categoria

0Autor: Clive Barker
Rating: Clive Barker - Abarat rating - recenzii carti
Editura: Rao

(ediţia în limba engleză)
Clive Barker - Abarat - recenzie cartiPrintre cusururile unei recenzii, le-aş putea numi şi pe acestea două: este prea subiectivă şi dovedeşte un ridicat grad temperamental. Să explic. Deseori motivele care mă fac să citesc o carte sunt confidenţiale sau datorate unor recomandări dubioase. Apoi lectura şi recenzarea unei cărţi o realizez sub influenţa unei anumite dispoziţii sufleteşti dominante care bineînţeles nu mă caracterizează mai mult decât altele nescrise. O jumătate de an mai târziu şi verdictul meu s-ar putea schimba cu 180 de grade. Mai puţină concentrare ori mai multă ar muta accentele. Oficializarea motivaţiilor mele ar aduce un suflu doctoral, o frază mai îngrijită, împănată cu termeni preţioşi, de specialitate.

Cu toate acestea, paradoxul s-ar menţine şi aş avea în continuare acelaşi grad de convenţionalitate a motivaţiilor şi sentimentelor.

De aceea nicio recenzie nu este decât jumătate de adevăr despre o carte.

Dintr-o altă perspectivă, merită consemnată şi această îndoială: voi regreta sau îmi va fi indiferent faptul că am citit această carte peste câţiva ani? Dacă aş gândi aşa în permanenţă, multe dintre lucrurile care mi se par presante le-aş abandona urgent. Cartea lui Barker este pentru aici şi acum. O fantezie care fie te prinde de la primele pagini, fie o laşi pentru mai târziu, adică la Sfântu Aşteaptă. Nu zic, am avut numeroase tentaţii s-o încredinţez acestui sublim sfânt - de altfel oncle writter Clive are nişte clivaje imaginative greu de suportat (şi o să am grijă să le pomenesc undeva în text) - dar acţiunea totuşi din nesuferire în nesuferire m-a prins până în final şi, de unde bombăneam că de ce-o mai fi nevoie şi de volumul al doilea, că şi unul mi se pare prea lung, am ajuns să capăt un uşor guturai de curiozitate pentru urmare.

Dintr-o a treia perspectivă când stăteam de vorbă cu nişte amice cu ochii patinoar de inspiraţie, am avut intuiţia că principala aventură a mea, cunoaşterea de sine, este împiedicată de tot felul de acţiuni din exterior. Am tentaţia de a exagera, fie pozitiv, fie negativ. Nu am măsura propriei personalităţi, nu ştiu câte parale fac în mod corect, ba pe deasupra când nu mă dau pe tot aurul din lume dimineaţa, cînd mi se pare că am ajuns la fel de valoros ca o ceapă degerată după-masa. Nu-mi ştiu preţul, iar dacă întâlnesc un mediu care mă încurajează sau mă dispreţuieşte hiperbolic încep să fie tot mai departe de adevărata mea realitate.

Şi dacă sunt oaia neagră într-un mediu, trebuie să găsesc formule compensatorii care să mă susţină moral într-altul. Dar dacă principalele nuclee sociale prin care mă preumblu generează faţă de mine aceeaşi aversiune sau nu le pot pur şi simplu înţelege? În acest caz, inventez o proiecţie fantastică, un story unde devin omul the best, eroul care reglează toate evenimentele, fiinţa pe care o desemnează toţi cu degetul, de la sugari la bătrînei miopi. Este cazul de pildă al lui Harry Potter din cartea lui J.K. Rowlins care în viaţa reală este o fiinţă neînsemnată, dar în ţinuturile vrăjitoreşti ce mai, e un fel de Deux ex machina. Nu ştiu, al Cireşarilor, nişte fiinţe anonime care învaţă destul de bine la şcoală, dar în vacanţe se transformă în aventurieri şi detectivi de talia lui Sherlock Holmes. Cred că această proiecţie fantezistă apare în aproape toate scrierile de ficţiune, modelul Superman - fiinţa neînsemnată de ziarist, dar care îşi schimbă pe neştiute ţinuta şi devine sprijinul miraculos al societăţii, al vieţii, al unor sentimente.

Totul din cauză că nu ştim să ne evaluăm propriul sine. Acceptăm foarte uşor evaluarea altora - deşi şi ei sunt la fel de nesiguri şi de altfel ce i-ar face să nu fie aşa! - şi ajungem astfel la consumul exagerat de ficţiune. La a ne înfăşura în manta ficţională şi de a ne pierde câteodată cu totul pe acolo. Alice după ce revine din Ţara minunilor reuşeşte (sâc!) să-şi spună poezia. Venită din plin miracol, realizează o interpretare mediocră şi în mare măsură copiată.

Şi în romanul lui Clive Barker se întâmplă ceva similar. Fetiţa Candy Quackenbush din anonimul Oraş al Găinilor are o famile dezorganizată, cu un tată rău, o mamă placidă, un frate necomunicativ, iar la şcoală are un colier de adversari constând în anumite colege şi profesori. Aceste sunt principalele două spaţii sociale pe care le cunoaşte şi niciunul nu o pune în valoare. De aceea atunci când se va răsturna paharul răbdării sale, o gravă neînţelegere cu una dintre profesoare, va refuza să fie dusă la directoare, va fugi din şcoală, din orăşel şi va nimeri cumva din aridul stat Minnesotta într-un ţinut miraculos. Acolo începe să acumuleze puteri de Superman şi se dovedeşte înzestrată genetic pentru vrăji dificile. Hm, bineînţeles!

De asemenea un lucru caracteristic ţinutului Fanteziei, aici unul în care fiecărei Ore îi este consacrată o insulă din marea semipersonificată Izabella, este uşurinţa cu care îşi face duşmani de moarte sau prieteni de nădejde. Omul hiperbolic suscită emoţii negative sau pozitive intense. În Fantazia, deşi aproape toate aceste fiinţe sunt deformate corporal, totuşi au cumva o atitudine nenuanţată. Fie sunt copilăroşi şi amabili în ciuda unui aspect uşor înspăimântător - fiinţa cu nouă capete John Bucluc - fie sunt grosieri, slugoi sau explorând urâtul şi răul, să zicem Mendellsohn Formă sau Lordul Stârv. Aici se vede caracterul ficţional - ştii imediat cu cine ai de-a face, lumină sau întuneric, nu dai ca în realitate de atitudini indiferente sau de înnebunitoarea nehotărâre.

Ilustraţiile numeroase realizate chiar de autor sunt vizibil influenţate de pictura lui Picasso. O mărturiseşte vădit naratorul atunci când ne prezintă câteva dintre fiinţele primei insule vizitate de Candy, Ziua Yebba Din. Pe străzi se perindă o mulţime de cetăţeni "rezultat a mii de căsătorii între omenire şi marea grădină zoologică a Abaratului". Se întrevăd acolo o femeie care are borul pălăriei sub formă de acvariu cu un peşte enorm şi viu înăuntru, o fiinţă cu scări roşii în loc de picioare, un nor cu faţă umană, oameni care se luptă cu nişte insecte enorme. Impresia este de carnaval continuu, de râsete şi defilare, de vacarm anglofon, fiindcă, oare de ce nu mă mir - indiferent de specie sau metisaj - toate fiinţele ştiu engleza nativ.

Personajele negative posedă în schimb obiecte nocturne în înfăţişarea lor - trăsături de liliac, şerpi în păr, gheare lungi, ochi imenşi, trompă de ţânţar, faţă dublată de coşmar sau proteică. Se supun mai mult sau mai puţin Lordului Stîrv, Conducătorul Întunericului care plănuieşte o Noapte a Nopţilor, un eveniment când va pune definitiv stăpânire pe lume şi va deveni un nou făuritor de Univers după chipul şi asemănarea sa. În ţinutul Fanteziei numai asemenea fiinţe se pot opune înălţimii eroului, nu vreo plevuşcă oarecare, un găinar de rând. Acest Lord diabolic locuieşte în ţinutul Gorgossium, Ora Miezului Nopţii unde sunt adunate toate spaimele ce-au îngheţat vreodată o inimă umană şi este slujit de 7000 de ticăloşi şi de nenumăraţi slujitori de tip Frankenstein.

Tot un geniu al răului, dar în forme mai subtile este şi Domnul Pixlar care complotează să îndepărteze magia din Ţinutul Fanteziei şi prin invenţii potrivite să-l facă asemănător lumii umane. Este genul distrugătorului de mituri care oferă în schimb plăceri meschine şi lasă în urmă o cantitate grea de nefericire. Aparţine speciei progresistului care omoară farmecul lucrurilor. Vrea să zdrobească vrăjile şi mândria locuitorilor stranii, oferind în schimb magia dezinfectată, sistematizată, comercială.

În altă parte naraţiunea despre cât de departe pot fi reprezentate astfel de personaje devine umoristică. Un personaj aminteşte de Archie Kashanian care "avea picioare ce i se plimbau pe tot trupul. Se trezea cu urme de paşi pe piept, pe toată faţa. Într-un final a murit de durere". Candy este salvată de Malingo, un fel de momiţă care are în loc de faţă o mască de carnaval de Ziua Tuturor Sfinţilor. Mintea îi este derulată de către fiinţa rea şi mincinoasă Wolfswinkel cu ajutorul unui toiag magic, sugerându-se astfel că imaginile s-ar afla depozitate în capul nostru eventual într-o ordine cronologică. Şi tot aşa.

O idee frumoasă mi s-a părut cea despre Cântecul Şarpelui de Veghe. Acesta era o fiinţă care cânta toată viaţa, fără să poată ajunge la capăt, un singur cuvânt, din limba străveche a speciilor. Şi mă gîndeam oare dacă nu cumva în propria noastră viaţă nu suntem în căutarea unui asemenea cuvânt magic, unul care să semnifice tot ce ni s-a întâmplat, sensul realizărilor noastre, al propriilor exagerări.

Primul volum se încheie cu consemnarea câtorva fragmente din "Almanahul lui Klepp", un fel de ghid de orientare pentru eroină şi cititori. Conţine tot felul de date utile abaraţienilor, reguli sportive, date astronomice ori maritime, liste de evenimente şi mai ales date despre fiecare oră-insulă. Iată numele câtorva dintre insule - insula Plăcerilor, insula Balivernei, Insula Orei a Douăzeci şi Cincea, insula Xuxux, insula Idjit a Exceselor, Tărâmul Pestriţ unde se află specii stranii precum zadarnicul sau pretutindinelul. Iniţial am avut senzaţia că Orele sunt reprezentate sub o formă copilărească, apoi acest Ţinut al fanteziei, al timpului am realizat că şi-ar pierde consistenţa dacă ar fi văzut numai aşa schematic, naiv. Există acolo proiecţii fascinante - fiinţa care anulează distincţia între singular şi plural - acelaşi John Bucluc, între masculin şi feminin, există fiinţe antitetice, Stăpânul Zilei şi Stăpânul Nopţii.

O singură întrebare îmi rămâne după lectura acestui prim volum şi după o firească nerăbdare de a cunoaşte continuarea sa: Oare de ce simţim nevoia de a ne imagina fiinţe anormale anatomic? Cui foloseşte?

Părerea mea!

Scrisă de Gabriel Adrian Mirea

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Ovidiu Miron spune:

    Imaginatiei noastre foloseste. Dorintei noastre de a iesi din cotidian si de a pasi pe noi taramuri. Locuri in care suntem mai siguri pe noi, mai increzatori in viitor. Mai fericiti :) .

    raspunde

  2. julya spune:

    Cred ca aceasta “tema” a duplicitatii personajului (ziarist – Superman, copii – detectivi, aventurieri)este exploatata de scriitori si mai ales este pe placul nostru, al majoritatii, deoarece cu totii, poate, visam sa avem niste abilitati superputernice sau puteri magice pentru a realiza cate ceva din viata de zi cu zi. De multe ori eu ma gandesc ce bine ar fi daca… as putea citi ganduri, as putea face niste vraji minore, etc. Mi-as dori ca sa fiu asemenea unor personaje si sa pot rezolva unele dificultati ale vietii prin mijloace magice.
    Fiintele anormale anatomic ne aujuta la dezvoltarea imaginatiei, si poate scriitorii doresc sa ne obisnuiasca si cu alte forme de existenta, diferite de noi. Poate vom primi vizitatori din spatiu :) si sa nu ramanem prea socati la vederea lor ;)

    raspunde

  3. Jen spune:

    de ce trebuie sa “foloseasca” cuiva? literatura trebuie sa fie neaparat utila? mie mi se pare ca asa se exclud o gramada de chestii frumoase, placute si inutile. eu nu citesc ca sa obtin ceva, eu citesc pentru ca imi place. si fiintele alea anormale anatomic imi plac. daca autorul stie sa scrie bine despre ele, se pot dezvolta o gramada de idei interesante pe tema asta. extrapolare..

    raspunde

  4. aron biro spune:

    Oare de ce simţim nevoia de a ne imagina fiinţe anormale anatomic? Cui foloseşte?

    asta imi amintese de maica-mea cand m-am apucat de citit cartzi SF: la ce-tzi foloseste sa citesti tampeniile astea, citeste si tu despre lucruri adevarate sa te descurci in viatza! recomand autorului recenziei seria de cartzi self-help a lui Pavel Corutz.

    raspunde

  5. christa spune:

    nu imi pasa ce cred altii.
    daca mie imi place SFul .. asta este:D

    poate k unii citesc SFuri si isi imagineaza alta realitate din cauza lumii in care traiesc.eu cel putin nu pot trai fara asa ceva …. fara credinta k exista o realitate paralela in kre totul e posibil.. cu paranormal, puteri supranaturale .. chiar alieni :)):D

    seman putin cu fetita aceea:D … si as fi waaay happier intr-o alta realitate:D

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro