bookblog.ro

Ai grijă ce îți dorești…

Scris de • 20 June 2013 • in categoria

Titlu: Dispăruți
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 488
ISBN: 9786066092128
Cumpara cartea

Am avut acum ceva timp o perioadă de câțiva ani în care am devorat aproape în exclusivitate romane horror. Așa că în prezent, sunt destul de puține cărți aparținând acestui gen care să reușească să îmi mai dea emoții. Am fost așadar extrem de surprinsă când am descoperit că un roman încadrat în genul distopic young adult a reușit să mă facă să aprind cât mai multe lumini prin casă în momentul în care îl citeam. Chiar și după ce am închis cartea și m-am dus la culcare, mă simțeam exact ca în poza de mai jos.

Cumpără titlul în engleză

resized_foto recenzie disparuti

Înlocuiți „boogey man” cu niște coioți mutanți, pe care îi auzi strigând „Mâncare! Mâncare!” atunci când te văd și aveți tabloul complet. Pentru că partea cea mai interesantă este că accentele horror nu se construiesc prin imagini veridice sau prin cine știe ce aspecte psihologice complexe sau comploturi realiste. Nu apare vreun criminal în serie care măcelărește personajele și nici nu încep să curgă cascade de sânge. Nimic de genul acesta. Însă autorul reușește să îți inducă o frică primitivă, instinctivă, exact genul de teamă irațională pe care o simțeai când erai copil și te așteptai să iasă vreun monstru de sub pat sau din dulap. Pentru că inamicul nu este un personaj care să poată fi învins prin forță fizică, arme sofisticate sau trucuri inteligente. Ci este însuși întunericul, necunoscutul, o forță de neînțeles, ce nu e condusă de nici o regulă logică, cu abilități nesfârșite și aparent, invincibilă. Mi se pare uimitoare modalitatea prin care Michael Grant reușește să te readucă la stadiul acela, cum poate învia în modul acesta surprinzător copilul din tine.

Nu aș vrea să se înțeleagă cumva că romanul este unul de groază. Nici vorbă. Tensiunea crește treptat, misterul este înnebunitor, astfel încât devii din ce în ce mai captivat de poveste. Suspansul este accentuat tocmai de faptul că în prima jumătate a cărții, atenția îți este distrasă în alte direcții. Deși considerat o distopie, volumul are în centrul atenției un oraș din prezent, nu din viitor. Nuanțele de fantastic se suprapun peste tabloul normal (cel puțin în prima fază) printr-un accident care dă naștere unor evenimente inexplicabile și îngrijorătoare. Toate persoanele în vârstă de peste 14 ani dispar, orașul pare înconjurat deodată de o graniță de netrecut și toate legăturile cu exteriorul sunt întrerupte. În plus, încep să aibă loc o mulțime de lucruri terifiante. Așa că în prima parte a cărții ești martorul unei serii de probleme, temeri și pericole care te captivează în totalitate, mai ales că pe tot parcursul lecturii încerci să descifrezi misterul accidentului care a declanșat aceste evenimente. Abia mai târziu descoperi că aceste probleme erau de fapt aproape inofensive pe lângă ceea ce se ascunde în umbră.

Autorul oferă același grad de atenție tuturor personajelor, fie ele pozitive sau negative, principale sau secundare, utilizând același ton neutru și oferind cititorului o privire foarte obiectivă. Capitolele prezintă perspectiva mai multor personaje, chiar și a unora episodice, astfel încât imaginea lumii din Dispăruți este una surprinzător de complexă și detaliată. Mi-a plăcut mult modul acesta de redare al acțiunii, cu atât mai mult cu cât mi-a amintit de o serie de romane mai vechi scrise de Stephen King în același stil (Apocalipsa, Mobilul, etc). Facem deci cunoștință pe rând cu personajele și pe măsură ce înaintăm cu lectura vedem cum poveștile acestora încep să se lege.

Personajele pozitive mi s-au părut remarcabile. În oraș au rămas doar copii, însă majoritatea acestora acționează cu maturitate și înțelepciune. Înțeleg imediat modul în care pot supraviețui, primejdiile care pândesc și alegerile pe care trebuie să le facă. Și totuși, nu rămâi deloc cu senzația că autorul ar fi exagerat, că portretul vreunuia dintre personaje ar fi nerealist sau lipsit de credibilitate. Ei rămân fragili în ciuda maturității de care dau dovadă, sunt speriați, dezorientați și disperați să găsească o explicație și o soluție pentru ceea ce li se întâmplă. Însă nu o iau razna, ci reacționează natural, așa cum probabil ar face și niște puști adevărați puși într-o astfel de situație, după ce ar depăși șocul primelor ore. Evident, grupul se împarte din start în două categorii, așa că există și copii ce își pierd controlul. Aceștia privesc ceea ce s-a întâmplat ca pe o șansă de a încalca regulile, de a deveni vedete și de a câștiga o putere iluzorie, încercând să preia controlul asupra celorlalți, însă fără a-și asuma orice fel de răspunderi.

Poate că seria lui Michael Grant nu este la fel de cunoscută sau apreciată (deocamdată!) ca alte distopii pentru tineri publicate la noi în ultimii ani, însă personal, am găsit-o cel puțin la fel de bună ca celelalte serii din acest gen. Așa că dacă sunteți fani ai distopiilor young adult, trebuie neapărat să citiți și Dispăruți. Este minunat construită, cu o intrigă captivanta, o doză mare de fantastic, un suspans uimitor și personaje foarte bine realizate.

Sursă foto

  • Plusuri

    Stilul autorului mi s-a părut extrem de atrăgător. M-am simțit aruncată direct în poveste și am trăit pe rând în pielea fiecărui personaj. Am tremurat odată cu copii din Dispăruți, am fost speriată, furioasă, m-am luptat să înțeleg, să găsesc soluții și să fac față haosului ce a devenit deodată viață și lumea lor. Și abia aștept să mă întorc acolo!

  • Minusuri

    Se știe că personajele pozitive sunt de obicei bune până la capăt, iertându-i pe cei ce le-au făcut rău, oferindu-le încă o șansa și reușind să vadă lumina acolo unde alții nu o văd. Însă în anumite momente aceste personaje croite din stofă de erou nu pot decât să te înfurie. La fel se întâmplă și în Dispăruți, deoarece Sam și prietenii lui aleg să le mai ofere o șansa celor ce nu au făcut decât să agraveze infernul în care se aflau deja cu toții. Nu pot decât să mă simt frustrată din cauză că cei responsabili de o mulțime de morți, de panica creată, de pierderile uriașe și cel mai probabil și de viitoare lupte crunte au fost iertați în loc să fie pedepsiți. Sunt convinsă că șansa de care vor profita nu va fi aceea de a vedea bunătatea în iertarea pe care au primit-o și de a-și îndrepta comportamentul. Nu, șansa pe care o vor vedea ei va fi aceea de a-și întări forțele și de a porni un război și mai înfiorător decât cel care s-a încheiat. Iar protagoniștii ar fi trebuit să realizeze și ei acest lucru și să acționeze într-un mod diferit, împiedicând acest viitor pesimist.

  • Recomandari

    Cititorilor de fantasy sau distopii young adult, dar și celor care își doresc o carte diferită, alertă, care te înlănțuie de la primele pagini și pe care nu te înduri să o mai lași din mână până nu ajungi la final.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro