bookblog.ro

„Am devenit ceva minunat, își zise ea. Am devenit ceva îngrozitor.”

Scris de • 13 January 2021 • in categoria

Titlu: Războiul macului
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2020
Traducere:
Numar pagini: 544
ISBN: 9786069000472

Menționată de prestigioasa publicație TIME drept una dintre 100 cele mai bune cărți Fantasy din toate timpurile (cu toate că lista are multe hibe și am avut/citit deja câteva contestații serioase), cartea este primul volum dintr-o trilogie bazată, în parte, pe războaiele chino-japoneze. Astfel sună prezentarea scurtă oriunde ai căuta, dar Războiul macului poate oferi o experiență de lectură mult mai complexă – la fel și opiniile autoarei, Rebecca Kuang.

Rebecca Kuang a câștigat Astounding Award și a fost nominalizată la Nebula, Locus și World Fantasy Award pentru trilogia în discuție. A absolvit un masterat în Studii Chinezești (Cambridge) și unul în Studii Chinezești Contemporane (Oxford), iar în prezent este doctorandă la Yale, în Limbi și Literatură în Asia de Est. Mai mult, îmi face o plăcere personală și mai ales profesională să subliniez că este și traducătoare, sau că a fost traducătoare înainte de a deveni și scriitoare. Spune că nu și-ar dori doar să scrie, pentru că îi place să predea – iar pentru asta vrea să învețe mai mult.

„Sunt o scriitoare chino-americană”, declară ea într-un interviu oferit anul acesta pentru The Teaming Mass. „Formarea mea are la bază atât influențele și poveștile occidentale, cât și mitologia și tradițiile chinezești.” Mi se pare importantă afirmația sa, mai ales în contextul în care, deja la două cluburi de carte foarte diferite de anul acesta la care discutam cărți ale unor autori de origine asiatică emigrați în America, s-a discutat mult pe tema publicului pentru care scriu aceștia, și s-a stabilit că nu o fac neapărat pentru „cei de acasă”, ci mai degrabă adoptă versiuni pe înțelesul occidentalilor/americanilor, nu neapărat popularizate, însă cu siguranță îndulcite și cu un factor wow pregnant.

„Poveștile cu școli militare sau de magie sunt tropi importați din Vest”, continuă ea, în același interviu, și într-adevăr, prima parte a Războiului macului într-acolo bate: are o structură familiară, te face să te simți confortabil în ciuda izbucnirilor de violență descrise și a revoltei generate de multe aspecte (pre-adolescente „Promise” în căsătorie pentru a scoate familia adoptivă din impas, dependența de opiu și urmările sale, tratamentele inumane la care sunt supuși copiii) – și devine ușor partea peste care ochii îți aleargă. Pagină cu pagină, în câteva ore, povestea cumva cunoscută a lui Rin, protagonista, îți alimentează curiozitatea, dar îți și oferă o senzație de retrăire a unui univers harry potteresc, însă pe vârf de munte, într-o versiune fantastică a Chinei.

Și fiindcă a venit deja vorba despre protagonistă, în jurul căreia se țese acțiunea și care, că ne place sau nu, ne prezintă povestea prin ochi, judecăți și valori proprii, Kuang a comparat-o cu o „tânără Mao Edon”. Aici este capcana în care se poate pica ușor, citind cartea: să îți imaginezi, odată ce Rin, o fată orfană, care nu-și iubește familia adoptivă, pe bună dreptate, și care visează moduri de a pleca de lângă ei, ajunge la cea mai prestigioasă academie militară a țării, că întreaga carte este despre râci și competiții între ucenici care încearcă să atragă atenția mentorilor pentru a-și asigura un post călduț în poliție. Nu-i nici pe departe atât de simplu, și nici de simplist. „Scriu despre idei”, afirmă Kuang, povestind despre cum și-a dorit să folosească genul Fantasy, care-i este pe plac și pe care nu îl consideră nicidecum literatură de rang secund, pentru a explica fenomene precum afinitățile comuniste din China în urma celui de-Al Doilea Război Mondial. De aici, comparația cu Mao Edon; de aici, unul dintre cele mai greu de conceput momente ale cărții, cel care aproape recreează masacrul cunoscut în istorie drept Masacrul de la Nanking.

Trecerea de la academia militară de elită și studiul cu un maestru ciudat, însă inimos, care încearcă să îi explice lui Rin calea șamanilor, la lupta directă, care te obligă să ucizi înainte să fii ucis, este bruscă, brutală și deloc binevenită. Firește că acțiunea nu putea continua la nesfârșit așa – în fond, până și în seria „Harry Potter” se ajunge la confruntări directe cu efecte dezastruoase – dar mi s-a părut că aș fi avut nevoie de o tranziție mai lungă, mai lină. În plus, personajul Altan Trengsin, până atunci doar licărind pe la colțurile paginilor, face combustie spontană, și m-am trezit cu el aproape în fiecare rând. Cum nu îl înțeleg, nu mi-l explic și mi se pare un construct artificial, am fost nevoită să îl port ca pe o apăsare pe tâmple restul cărții.

Mare parte din motivația abordării unui subiect sensibil precum Masacrul de la Nanking, încă foarte controversat și privit din perspective foarte diferite chiar în memoria colectivă a chinezilor, este explicată de autoare într-un eseu publicat în Uncanny Magazine. „Cum s-o simți să te bântuie familia pe care nu ai cunoscut-o?” se întreabă autoarea, explicând apoi pe larg un concept definit de Derrida și, înaintea lui, de un tandem de psihoanaliști care l-au pus la baza comunicării inter-generaționale. Pe scurt, R. F. Kuang a scris nu neapărat pentru a transmite ororile îndurate de poporul său de origine în ceea ce a fost supranumit „Holocaustul chinez”, ci mai ales pentru a înțelege.

Interesul foarte tinerei autoare (Kuang s-a născut în 1996 și a publicat Războiul macului la 22 de ani) pentru propria istorie s-a născut în anul petrecut în China, când și-a luat o pauză de la studiile de economie care nu i se potriveau deloc și a devenit coach în dezbateri pentru tinerii studenți din Beijing. Își vizita adesea bunicii din Guangzhou, iar aceștia au ajuns să îi povestească amintirile lor din timpul revoltelor generate de al doilea Război chino-japonez și al Revoluției Culturale. „Voiam să scriu tot ce îmi spuneau. Dar o studentă în anul trei, fără studii de istorie, nu poate scrie o biografie”, povestește ea pentru Publishers Weekly. O carte, însă – de ce nu?

Ultima parte a cărții a devenit deja puțin prea mult pentru puterile mele. Pot înțelege High Fantasy, pentru că am început să citesc cărți reprezentative ale literaturii de gen foarte devreme, însă mi se pare dificil să coși manual pe spandex. Introducerea elementelor mitologice, cu o tentă profund spirituală, într-o narațiune care nu le-a ocolit, dar nici nu le-a adus neapărat în prim plan, trei sferturi de carte, e greu de asimilat și de acceptat.

Și totuși, există, și este de multe ori considerată una dintre cele mai interesante aspecte ale cărții – iar aici voi reveni la citatul anterior, în care precizam cum recunoaște Kuang că este și asiatică, și americană. Pentru un public occidental, care nu are adesea acces la aceste elemente de la sursă, sau își bazează informațiile pe reprezentări mai mult sau mai puțin corecte, Războiul macului poate fi o mină de informații. Așa că am înghițit în sec și am citit cu noduri ultimele câteva zeci de pagini, sperând să se revină la tactică militară, strategie și diplomație curând. Nu s-a mai revenit până în final, dimpotrivă, lucrurile au escaladat până la absurd, dar mă bucur că există încă două romane care să restabilească echilibrul. Poate.

Rebecca Kuang lucrează acum la al patrulea său roman, despre care spune că va fi cu „personaje de culoare la Oxford, în anii 1830”. Preocupată de reprezentare, în special a femeilor și fetelor care fac parte din categorii marginalizate, a afirmat că romanul cel nou o face să-și forțeze limitele „cum nu am mai făcut-o înainte, ca voce, personaje, cronologie și domeniu.” Ținând cont că Dark Academia, subcultura din care se inspiră, înregistrează creșteri impresionante în social media și a pătruns chiar și pe TikTok, nimic nu mă împiedică să cred că romanul va fi un succes.

Până atunci, aștept cu interes traducerile următoarelor două volume din serie și le mulțumesc Editurii Paladin și traducătoarei Alexandra Fusoi pentru o muncă nu fără obstacole, cu un rezultat de excepție.

  • Plusuri

    Pare masivă, dar se citește atât de ușor (în special prima parte), încât nici nu-ți dai seama și puf, ai ajuns la jumătate. Are o protagonistă suficient de enervantă, ca mai toate romanele Fantasy (care fac ce fac și nu „nimeresc” personajele feminine), însă justificabilă, de cele mai multe ori. Te face să cauți lucruri la care nici nu te-ai fi gândit: ultima referire la războaiele chino-japoneze, pentru mine, s-a înregistrat cu ani în urmă, când citeam „Cronica păsării-arc” a lui Haruki Murakami.

  • Minusuri

    Nu are tranziții excelente, poate fi împrăștiată și smulsă, iar pentru mine toate trimiterile la ancestral și spiritual au fost ușor cringe. Dar nu lăsați asta să vă împiedice: dacă sunteți ca mine, adică deloc fani, veți trece repede peste, sau elementele se vor pierde în strategie militară, reacții bazate pe nedreptatea socială și ajustarea la orori.

  • Recomandari

    Pentru pasionații de istorie, strategie militară, High Fantasy – sau toate trei la un loc. Pentru cei care nu sunt deranjați de o protagonistă atipică, o copilă inadecvată din mai toate punctele de vedere, care nu ajunge unde ajunge atât prin capacități proprii, ci mai degrabă canalizând ceva ce, de multe ori, o depășește.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: „Am devenit ceva minunat, își zise ea. Am devenit ceva îngrozitor.” - Știri din Literatură, Cărți și Recenzii | Uniunea Scriitorilor Sibiu

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro