bookblog.ro

Amintiri din copilăria unui psihopat

Scris de • 17 December 2010 • in categoria

Titlu: The Butcher Boy
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1993
Numar pagini: 224
ISBN: 978-0-330-32874-6

Nominalizat la Premiul Booker în 1992, anul primei ediţii, şi ecranizat de regizorul Neil Jordan cinci ani mai târziu, The Butcher Boy este romanul care i-a adus irlandezului Patrick McCabe celebritatea. După cum lasă titlul de bănuit, povestea nu-i lesne digerabilă; dar dacă v-au plăcut în copilărie Aventurile lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn, iar pe deasupra aţi gustat umorul din American Psycho, mai mult ca sigur că veţi reuşi să empatizaţi cu Francie Brady, „băiatul măcelar”.

Într-un orăşel uitat de lume, undeva prin Irlanda anilor ’50, Francie şi Joe trăiesc o prietenie idilică, împărţindu-şi timpul liber între filme western, benzi desenate şi ascunzişul lor de pe malul râului, unde intră pe rând în pielea supereroilor favoriţi şi visează la ziua în care vor câştiga la loto şi vor cheltui cele „o sută de milioane de bilioane de trilioane de dolari” pe batoane de ciocolată. Pe lângă aceste activităţi, Francie este ocupat şi cu menţinerea, inclusiv faţă de sine, a iluziei că face parte dintr-o familie-model. Nararea poveştii la persoana I de către Francie prelungeşte această iluzie pentru cititor, însă incongruenţele nu se lasă îndelung aşteptate.

Tatăl lui Francie, care, conform propriilor vorbe, a fost un muzician de succes, îşi petrece zilele în faţa televizorului (încă o noutate în orăşel), iar nopţile, plângându-şi de milă în barul său favorit. Faptul că îi aruncă soţiei invective din ce în ce mai dezgustătoare nu îl reţine de la a-i detalia fiului minunăţiile trăite în timpul lunii de miere. Mama, la rândul ei, îi spune că-l iubeşte nespus, apoi îl trimite să-şi cumpere dulciuri, pentru a se putea spânzura în intimitate (plan eşuat din cauza întoarcerii premature a odraslei). Unchiul Alo, oficial angajat într-o poziţie de conducere a unei firme londoneze, este deconspirat drept un portar uşor redus mintal. Însă, hrănit din belşug cu poveşti hollywoodiene, Francie se refugiază tot mai des în propria naraţiune, în care părinţii săi se iubesc, iar Joe îi este suflet-pereche.

Adevăratul conflict al romanului ia naştere în momentul în care Francie o aude pe o vecină, doamna Nugent, numindu-i familia drept una de porci, de la care nu se pot avea aşteptări înalte. Invidia băiatului faţă de familia Nugent creşte nemăsurat, cu atât mai mult cu cât aceasta pare să se înscrie în tiparul familiei ideale din imaginaţia lui. Fără a sta pe gânduri, se strecoară în casa detestată şi îşi preia rolul porcin, decorând pereţii cu propria materie fecală.

Ghicind din auzite că mama sa a fost internată într-un spital psihiatric, Francie informează pe oricine se nimereşte că aceasta se află într-un service auto, de unde se va întoarce perfect reparată. Fugit de acasă în căutarea unor aventuri ca-n filme, băiatul ajunge să fure pentru a-şi procura mâncare; la întoarcere, descoperă că a ratat înmormântarea mamei, iar tatăl insinuează că sinuciderea acesteia se datorează dispariţiei lui Francie. În urma câtorva luni petrecute într-o şcoală de corecţie, băiatul descoperă cu stupoare că Joe s-a împrietenit tocmai cu tocilarul Philip Nugent, duşmanul său de moarte. Toate eforturile sale de a-şi recuceri singurul prieten eşuează în mod misterios. Joe acceptă să reviziteze de câteva ori vechea ascunzătoare de pe malul râului, dar se arată plictisit de insistenţa lui Francie asupra vechilor jocuri şi poveşti şi ajunge să-l evite pe acesta cu orice preţ.

Pe de o parte, discursul carismatic al lui Francie face de neînţeles respingerea cu care îl întâmpină tot mai mulţi dintre locuitorii orăşelului; pe de altă parte, protagonistul ajunge să judece oamenii în funcţie de câte un cuvânt spus de aceştia în raza sa auditivă, convins fiind că acel cuvânt se integra într-o frază sarcastică la adresa familiei Brady. Pe alocuri bănuim că vecinii au şi intenţii altruiste, însă Francie se concentrează exclusiv asupra impulsului lor subconştient de a menţine distanţa faţă de familia decăzută. Egoul rănit îi blochează maturizarea psihică, astfel încât observă cu stupoare proaspătul interes al foştilor săi colegi pentru fete. Devenind conştient de teama pe care le-o inspiră altora prin replici aparent lipsite de noimă şi prin reacţii violente imprevizibile, Francie adoptă o mască în spatele căreia îşi ascunde singurătatea şi neîncrederea în sine, iar complexitatea sa psihologică începe să cedeze teren în faţa celor câteva trăsături pe care şi le cultivă pentru a părea invulnerabil. În acest mod se îndepărtează constant de posibilitatea de a fi reintegrat în mica sa societate, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi un singur gest neadecvat te poate transforma în persona non grata. Astfel, singura slujbă unde este acceptat e aceea de măcelar.

Suficient despre carte. Cât despre film, cu toate că reprezintă o perspectivă remarcabilă asupra poveştii, îi face o uşoară nedreptate personajului principal. Eamonn Owens îl interpretează pe acesta excepţional, dar cu un anume sânge rece în spatele căruia nu se mai poate întrevedea sensibilitatea lui Francie, cel de pe hârtie. S-a optat în schimb pentru evidenţierea aspectelor deviante ale personalităţii protagonistului, prin materializarea halucinaţiilor sale. Sinéad O'Connor o interpretează suav pe Fecioara Maria, dar mă tem că simpla ei prezenţă în film a fost un ghimpe în coasta Bisericii Catolice. Un al doilea ghimpe e reprezentat de scenele, de altfel comice, în care unul dintre preoţii din conducerea şcolii de corecţie dezvoltă o pasiune adolescentină pentru Francie (la începutul anilor ’90, în Irlanda a luat naştere scandal mediatic de lungă durată, cu privire la copiii abuzaţi sexual de către membri ai clerului).

Nu s-ar cădea să închei fără simpla menţiune a faptului că demnitatea călcată în picioare (imaginar sau nu) îl împinge pe Francie să-şi extindă activitatea din măcelărie asupra unei fiinţe umane. Însă numele victimei şi urmările faptei rămâne să le descoperiţi pe cont propriu. Eu nu vă mai spun decât că, da, este vorba despre o poveste amară şi pe alocuri şocantă, dar înzestrată cu un umor subtil neaşteptat.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro