Titlu: De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor
Autor: Radu Paraschivescu (coordonator)
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 220
ISBN: 978-973-50-4265-3

Citeam deunăzi un articol în care se vorbea despre muzică și despre abilitatea ei de a accelera formarea unei prietenii între oameni. Fiind o experiență emoțională, puternic personală, ascultatul de muzică ne transformă, ne preschimbă și ne formează atât ca indivizi cât și ca mod de a vedea viața, de a ne raporta la anumite experiențe. Dacă vreți, putem compara muzica cu religia pentru că orice alegere muzicală reflectă într-o oarecare măsură personalitatea și convingerile personale.

Așa că nu mi-a luat prea mult ca să mă conving că ultima cartea coordonată de Radu Paraschivescu merită citită. De ce? Pentru că fix despre asta vorbește, despre muzică și amprenta pe care și-au lăsat-o anumite cântece asupra vieții noastre. Nu se caută „cel mai cel cântec” în memoria individuală a celor paisprezece protagoniști, care au dat curs invitației de a se avânta în cotloanele adormite ale minții, căutând suma de note muzicale și de versuri care au produs un declic, așa cum nu o să găsim între paginile cărții vreun numitor comun și mai apoi o serie de elogii aduse respectivului geniu muzical.

O să găsiți în schimb niște oameni cool (Dan C. Mihăilescu, Andi Moisescu, Radu Naum, Oana Pellea, Cătălin Ștefănescu), pe care probabil îi admirați deja pentru alte lucruri, dar pe care o să îi redescoperiți prin prisma pieselor alese.

De la muzică clasică la rock psihedelic, de la șlagăre românești la jazz și rock. Leonard Cohen, Angela Similea, Roger Waters, Brian May, Ceaikovski, Paul McCartney, Sfinx, Bijelo Dugme și Jens Lekman sunt câteva dintre numele muzicienilor pe care îi veți întâlni.

Pentru mine lectura a fost mai degrabă un fel de bilet gratuit la un spectacol de voyeurism, pentru că, așa cum ziceam și la început de recenzie, muzica ne definește mai bine și mai rapid decât ar face-o orice altă preferință. Așa că am tras cu ochiul la experiența prin care s-a găsit cântecul salvator, acela care te scapă din cea mai neagră depresie și din ghearele demonilor personali, apoi e cântecul pe care iubești să îl urăști pentru că aduce prea mult a manea și e nevoie să treacă niște ani și să treacă prin niște voci care să îl redescoperi și să îl iubești. Sunt cântece care au servit drept fundal sonor pentru experiențe inițiatice și sunt altele care închid în mod neașteptat etape ale vieții.

Dacă ar fi să aleg una dintre cele paisprezece povești care să îmi fi rămas vie în gânduri, atunci aceasta ar fi clar cea a Gabrielei Massaci – Casa mea sau Despre muzică și alte pericole. Contrar așteptărilor inițiale, când, împinsă de la spate de curiozitate, am aruncat un ochi pe cuprins, intuind poveștile care sigur o să îmi placă în baza melodiilor sau artiștilor aleși, m-am pomenit fermecată de Angela Similea și nicidecum de Roger Waters. Asta ca lecție despre false așteptări și despre cum e mai bine să nu judeci din prima, ci să îți cântărești opinia și să lași povestea să se desfășoare.

De la Walter la Similea e o carte de vacanță, de început de toamnă, o carte de week-end care vă va îndemna să vă găsiți propriile corespondențe muzicale pentru experiențe similare sau care o să vă reamintească de anii personali ce aveau pe fundal aceeași piesă ca cea prezentată în carte.

• Plusuri

  Amintirile și poveștile brodate pe marginea cântecelor

• Recomandari

  Celor ce înțeleg puterea muzicii în propria viață dincolo de relaxare sau evadare. Celor ce își doresc să mai afle una sau alta de la oamenii pe care îi admiră, cartea fiind un tête-à-tête, indirect pentru așa ceva.