bookblog.ro

„Așa c-am devenit, zic unii, mai puțin flexibili, mai resemnați, soldați într-un război inutil.”

Scris de • 10 January 2022 • in categoria

Titlu: Noapte credincioasă și virtuoasă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2021
Traducere:
Numar pagini: 96
ISBN: 9786069783986

Majoritatea cititorilor își setează anumite obiective la început de an și încearcă să le respecte cât mai fidel, astfel încât să obțină acea porție de satisfacție spirituală când se trage linia de bilanț. În cazul meu, un astfel de obiectiv pentru 2022 este lectura poeziei, fiind un spațiu literar de care m-am tot ferit în cariera mea de cititor. Nu știu de ce mi se părea mereu atât de intangibilă, de distantă față de propriile mele trăiri lăuntrice și cât de tare m-am înșelat. Dar, e mai bine să alegem calea corectă mai târziu decât niciodată. Așa se face că în noaptea dintre ani, când bubuitul focurilor de artificii nu contenea, mi-am turnat un pahar de spumant și alături de soțul meu drag, am început să descopăr mirifica lume a poeziilor semnate de Louise Glück, în volumul Noapte credincioasă și virtuoasă, tradusă la Editura Pandora M, în colecția Anansi.World Fiction, raft literar coordonat de Bogdan-Alexandru Stănescu.

Din păcate, numele Louisei Glück a rămas străin publicului basarabean și român până în clipa când aceasta a câștigat mult râvnitul Premiu Nobel pentru literatură, în 2020. Juriul Nobel a menționat că acest premiu îi revine autoarei pentru „vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face universală existenţa individuală”. Și, după lecturarea acestei cărți, înclin să dau dreptate specialiștilor.

Volumul Noapte credincioasă și virtuoasă este un conglomerat poetic, intercalat cu mici sonorități de proză scurtă, în care se reflectă zbuciumul unei femei fără de vârstă, rămasă orfană de părinți, dar a cărei menire este de a se intercala în această lume frământată de non-sensuri:

așa c-am devenit, zic unii, mai puțin flexibili, mai resemnați,

soldați într-un război inutil.”

Poezia lui Glück este descărcată de academicele figuri de stil, este aidoma unei spovedanii șoptite în brațele celui mai apropiat prieten, este ca o confidență despre care nu știe nimeni decât tu și sufletul tău pereche:

Mi-am dat seama, într-o noapte, pe când adormeam,

c-o terminasem cu toate aventurile

cărora le fusesem atâta timp sclavă. Ai terminat cu dragostea?

a murmurat inima mea. La care am răspuns că multe descoperiri profunde

ne-așteaptă, sperând, în același timp, să nu-mi ceară exemple.”

Mecanismele descriptive, tonul calm, nervura poemelor sale – iată câteva elemente forte ale acestui volum de poezie. Accentul pe condiția umană este într-un crescendo de la prima la ultima poezie, astfel încât eul liric ni se dezvăluie încet, decojind răni ascunse.

Povestea mea începe foarte simplu: vorbeam și eram fericită.

Sau: vorbeam, deci eram fericită.

Sau: eram fericită, deci vorbeam.

Eram ca o lumină puternică ce traversează o cameră întunecată.”

Sensibilă, matură, liniștită, densă – așa aș descrie în câteva cuvinte experiența literară pe care am încercat-o, făcând cunoștință cu Louise Glück. Închei această cronică apelând la unul dintre cele mai frumoase pasaje pe care le-am citit:

Cine ar putea suna în miez de noapte?

Necazurile sună, disperarea sună.

Fericirea doarme ca un prunc.”

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro