bookblog.ro

Atlasul norilor

Scris de • 26 March 2010 • in categoria

0Atlasul norilor  recenzie
Autor: David Mitchell
Rating: Atlasul norilor rating - recenzii carti
Editura Humanitas
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Mihnea Gafiţa
629 pagini
ISBN: 978-973-689-227-1

(ediţia în limba engleză)

După ce am terminat Atlasul norilor, m-am întrebat ce anume am citit: să fi fost o parodie sau o demonstraţie de originalitate? Să fie vorba despre ingenuitate sau despre o impresionantă capacitate de a compila şi rezuma genuri şi stiluri literare? Nu m-am lămurit încă şi poate nici nu e nevoie, însă am impresia că am asistat la un mic număr de magie.

David Mitchell scrie cîteva poveşti în diferite stiluri (jurnal, epistolar, thriller, science fiction) pe care le amestecă şi le scoate din pălărie pe rînd, lăsînd impresia chiar că are un mesaj umanist de transmis. Dar despre acesta din urmă, puţin mai tîrziu...Poveştile cuprind o perioadă lungă de timp, din secolul al XIX-lea pînă în viitorul postapocaliptic, formînd un fel de concentrat de istorie (tot ce aţi vrut să ştiţi despre oameni, în 600 de pagini). Fiecare dintre ele este oprită într-un moment sensibil pentru a face loc următoarei, legată de prima printr-un cod, fie că e vorba de faptul că naratorul povestirii cu numărul doi găseşte prima poveste, fie o vede sub formă de film. Al doilea cod care uneşte cele şase poveşti este un semn pe care îl au personajele (o pată pe piele asemănătoare unei comete), ceea ce duce la ideea de reîncarnare. Pare deja destul de ambiţios: şase poveşti intersectate, din timpuri diferite, şi şase personaje alese să spună istoria.

N-o să scriu eu a şaptea poveste în această recenzie, ci vă las să descoperiţi cine sunt personajele şi cum îşi scriu aventurile. Tot ce pot spune este că întîmplările prin care trece fiecare amestecă suspansul şi misterul cu consideraţii filosofice şi morale, ceea ce face din Atlasul norilor o carte deopotrivă captivantă şi provocatoare. În general, fiecare portret e construit cu grijă pentru a-l face credibil, însă unele ajung tipuri, cum e cazul Luisa Rey, o sumă de clişee despre jurnalistul neobosit în căutarea adevărului cu orice preţ.

De fapt, acesta mi se pare marele minus al cărţii: pe de-o parte este construită cu ambiţia de a fi cum nici o carte nu a mai fost, iar pe de altă parte, adună clişee de construcţie şi idei deja citite. Se observă uşor că David Mitchell scrie cu plăcere şi încîntare, că inventează şi se joacă cu personajele, însă asta duce uneori la simetrii şi legături previzibile. Ce spune această istorie într-un pahar cu apă e că oamenii sunt pierduţi de la bun început, trădaţi de propriile slăbiciuni şi condamnaţi să trădeze. De asemenea, este sugerată ideea că oamenii ar putea învăţa ceva din trecut dacă ar şti cum să îl privească. Numai că acesta e un mesaj pe cît de frumos, pe atît de inutil. Poate eventual să stîrnească un zîmbet nostalgic, însă să pună pe gînduri, să trezească un şir de idei în cititor...nu cred.

Prin urmare, recomand Atlasul norilor pentru entertainment. Dacă vreţi să vedeţi cum arată un thriller amestecat cu Robinson Crusoe, science fiction şi încă ceva aproape ilizibil, puteţi încerca acest roman. Doar pentru curajoşi.

Scris de
Mihaela Butnaru

Categorie: | Autor: |



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. “Dacă vreţi să vedeţi cum arată un thriller amestecat cu Robinson Crusoe, science fiction şi încă ceva aproape ilizibil, puteţi încerca acest roman. Doar pentru curajoşi.”

    Felul acesta (al tău) de a-pune-o-carte-la-locul-ei transmite publicului un mesaj de atenţionare mai insidios şi (poate de aceea) mai eficient decât critica virulentă. Ar fi de învăţat!

    raspunde

  2. Cristina spune:

    Eu am inceput sa o citesc de 2 zile mai am 200 de pagini…firul se opreste mereu ,in mom intrigii si asta ma enerveaza..:))…recunosc ca am sarit peste capitolul “VADU’ LU’ SLOOSHA,CU TO’CE MAI FUSA DUP-AIA”mi se pare ca nu are legatura cu restu cartii si am de gand sa revin asupra lui la finalizarea cartii…e o combinatie buna desi cred ca masca asta cu “puzzelul “si cu firele slabe de legatura sunt doar pentru a putea lega totul intrun singur roman..adica nu cred ca el cand a incxeput sa scrie si-a propus sa fie asa…cel mai probabil le-a scris separat facand apoi acele legaturi…parerea mea…totusi “produsul finit ” este in opinia mea ceva nou si interesant…:)…aaa si ca fapt divers am 16 ani …:d

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro