Titlu: Autobiografia lui Alice B. Toklas
Autor: Gertrude Stein
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 276
ISBN: 978-973-50-2906-7

Autobiografia lui Alice B. Toklas, prima oară tradusă în româneşte la editura Humanitas, uzează de un mecanism de execuţie a textului absolut inedit, specific stilului dramatic, fiind vorba de aşa-numitul quiproquo. Desigur că în acest caz nu este intenţionat vreun efect comic, ci unul cu desăvârşire inedit. Şi anume, realizarea unei cărţi de memorii ca prin ochii lui Alice B. Toklas, dar scrisă de Gertrude Stein, evident, rezultând un text nicidecum despre ea, Alice, ca actant principal, nici măcar despre Gertrude Stein, ci despre, nici mai mult nici mai puţin decât, boema pariziană a pictorilor de la începutul secolului XX.

Nici în aceste memorii, scriitoarea Gertrude Stein nu se vădeşte o stilistă. Cu anumite repetitivităţi şi mici sincope, textul în discuţie nu este un monument de tehnică scriitoricească. În schimb, sinceritatea şi autenticitatea mărturisirilor, dragostea de artă şi infinita empatie faţă de sensibilitatea oamenilor penelului acaparează şi farmecă deplin orice cititor. Sunt atâtea lucruri noi şi proaspete de aflat despre o întreagă boemă din Montmartre, încât dacă ar fi să ajungă transpus vizual acest jurnal - al devenirii creatoare- el ar reprezenta o fotografie de grup, convivială, sinceră, profund camaraderească. De o camaraderie artistică, în fapt indeniabil pierdută. Căci din zorii Avangardei istorice franceze şi până azi, artiştii şi-au pierdut instinctele de grup creativ, efervesenţele artistice, polenizările inspiratoare reciproce, în favoarea proclamării unui individualism extrem şi a unei arte pe cont propriu. În fapt, aceste memorii sunt scrise în numele unei iubiri prieteneşti pe cât de nenumite, tot pe atât de profunde, căci pictorii Avangardei pariziene sunt ei înşişi cei în prim-plan, mult mai mult decât celebrul cuplu Gertrude-Alice.

Firescul şi simplitatea relevării vieţii artistice a grupului de boemi care se reunea pe celebra 27, rue de Fleurus face din această carte de memorii o lectură minunată implicit prin efectul de autenticitate. Prima impresie de lectură este aceea că avangarda înainte de a deveni Avangardă se găsea într-o superbă inconştienţă de sine. Astfel, fenomenul suprarealismului din Montmartre, prin protagoniştii săi, se prezenta sub forma unui grup de artişti rebeli, tineri, îndrăzneţi, care nu aveau ambiţia proclamării unui program cultural. Asta mai ales din pricină că înainte de a deveni Picasso, Braque, Matisse, Derain, Vallotton sau Rousseau, de pildă, aceşti pictori erau nişte imenşi necunoscuţi cu opere frapant expuse la Salonul Independenţilor. În fond, aceste spirite nesupuse şi inovatoare care erau suprarealiştii francezi, ce se adunau la masă în casa Gertrudei Stein, manifestau o sublimă uitare de sine şi nevoi foarte prozaice uneori: ,,În zilele alea majoritatea invitaţilor o cam duceau de azi pe mâine, de foame nu murea nimeni, se găsea mereu careva să dea o mână de ajutor, dar nu se putea spune c-ar fi avut tot ce le trebuie. Patru ani mai târziu când începuseră să fie mai cunoscuţi toţi, Braque, oftând şi zâmbind, avea să constate că viaţa se schimbase, acum avem cu toţii bucătărese care ştiu să facă un sufleu’’.

Această pierdere a inocenţei, pe care o instituie celebrizarea, canonizarea, reprezintă sugestia fină a volumului de memorii aflat aici în discuţie. La un moment dat, Mabel Dodge îi reaminteşte unui conviv următoarele: ,,nu trebuie să uiţi că arta este o fatalitate’’. Cu spititul postmodern al vremii mele, aş adăuga că şi celebritatea artistului devine o fatalitate. Prin ea, prin excesiva traficare a operei, boemele modernismului istoric s-au risipit în favoarea unui individualism pixelizat al artei de azi. Frumoasa inocenţă a suprareliştilor a făcut deja istorie, dar încă ne poate face invidioşi cu privire la fraternitatea creatoare sinceră a ,,artelor poetice’’ ale anilor europeni antebelici: (înaintea unui banchet organizat de boema pictorilor francezi, grupată în jurul Gertrudei Stein, pentru timidul Rousseau) ,, Erau toţi într-o mare agitaţie. După câte îmi aduc aminte eu, Guillaume Apollinaire, care-l cunoştea foarte bine pe Rousseau, îl făcuse să promită că avea să vină împreună cu el. Ceilalţi aveau să compună poezii şi cântece, totul avea să fie foarte rigolo, un cuvânt favorit în Montmartre, care numeşte ceva amuzant şi glumeţ. Urma să ne întâlnim la cafeneaua de unde începe urcuşul pe rue Ravignan, să luăm un aperitif şi să ne ducem până la atelierul lui Picasso unde avea să aibă loc dineul. Mi-am pus pălăria nouă, ne-am dus în Montmartre şi ne-am întâlnit toţi la cafea.''
Cat costa cartea Autobiografia lui Alice B. Toklas?

• Plusuri

  o biografie inedită a suprarealismului însuşi.

• Minusuri

  o anumită anticalofilie a scriiturii.

• Recomandari

  tuturor colecţionarilor şi amatorilor de pictură modernistă, în special.