Titlu: Tristeți de lămâie
Autor: Julian Barnes
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Mihai Moroiu
Numar pagini: 264
ISBN: 978-606-579-792-5

Atunci când am în față o antologie de povestiri, fie ele scrise de autori diferiți, fie aparținându-i aceluiași scriitor, am mari emoții. Inevitabil, unele povești vor fi niște eșecuri lamentabile, iar altele adevărate capodopere, dar niciodată nu se va întâmpla ca toate să-mi placă la nebunie. Cele 11 povești ce alcătuiesc Tristeți de lămâie s-au dovedit o lectură... inedită, pentru că am avut mari probleme în a o termina, dar, la doar câteva zile de când am întors și ultima pagină a cărții, părerile mele vizavi de ea au suferit niște modificări substanțiale.

După cum spuneam în introducere, Tristeți de lămâie este o antologie de povestiri care au ca temă comună bătrânețea și suferințele unor persoane aflate în pragul morții sau în alte situații la fel de groaznice. Fie că vedem lumea prin ochii unui bărbat ai cărui părinți divorțează și se vede nevoit să suporte încercările fiecăruia de a-l câștiga de partea lui, sau prin cei ai unor venerabile doamne pe care le leagă trecerea în neființă a persoanelor dragi, amărăciunea și neputința personajelor de a contracara trecerea ireversibilă a timpului se simte în fiecare cuvânt, paragraf și capitol.

Înainte să citesc cartea, mi-a făcut cu ochiul (pe lângă coperta minunat de simplistă) descrierea de pe spate. Cum cochetez cu scrisul, orice roman sau povestire care are legătură cu un scriitor aflat la începuturile carierei, la sfârșitul unui drum pavat cu opere apreciate sau în mijlocul unei crize inspiraționale, exercită o forță de atracție căreia cu greu îi pot rezista. Așa că imaginați-vă dezamăgirea mea când am descoperit că povestea pentru care am petrecut mai mult de 200 de pagini în compania stilului obositor al lui Barnes este ultima și, colac peste pupăză, cea mai scurtă dintre ele! Am simțit că sunt lovit cu ceva greu în moalele capului, nu glumesc.

Dar, lăsând la o parte toate acestea și revenind la un ton mai serios, trebuie să recunosc că nu m-am așteptat să-mi schimb părerea despre carte chiar înainte să-i scriu recenzia. Pe când mă luptam cu ultimele pagini din Tristeți de lămâie, eram convins că urma să o fac cu ou și cu oțet în recenzie, pentru că am simțit că mi-am pierdut atâtea ore degeaba cu ea, doar că timpul este un sfetnic bun și, asemeni unui vin de calitate, cartea lui Julian Barnes și-a dezvăluit tot mai mult din frumusețe pe măsură ce am stat și am reflectat la ea zi de zi, oră de oră. Totuși, încă o consider o lectură greoaie și nu sunt sigur că îmi place stilul autorului, însă modul în care acesta descrie feluritele probleme ale bătrâneții și le expune într-o manieră atât de veridică încât par desprinse din realitate este de efect. Încă mă bântuie unele paragrafe cu încărcătură emoțională mai puternică.

Să luăm ca exemplu cazul unui bătrân cu... gura spurcată, ca să-i zic așa, din povestioara intitulată Apetit. La început am fost de-a dreptul revoltat de obscenitățile care-i ieșeau moșneagului pe gură și chiar am lăsat cartea jos, fiind convins că nu voi putea continua lectura dacă avea să o țină tot așa. Dar, după ce am stat și m-am gândit bine, acele cuvinte porcoase pe care i le adresa consoartei sale au reflectat într-un mod strălucit senilitatea ce l-a cuprins în ghearele sale veninoase pe bărbat odată cu înaintarea în vârstă.

Cred că voi aprecia Tristeți de lămâie (sau orice operă de-a lui Barnes) la adevărata ei valoare peste câțiva ani, când voi fi trecut prin mai multe experiențe și voi privi viața cu alți ochi. Pentru moment, îi zic pas autorului.

• Plusuri

  Descrierea perfectă a bătrâneții și a tuturor problemelor ce apar odată cu înaintarea în vârstă.

• Minusuri

  Stilul mi s-a părut destul de greoi și de foarte multe ori m-am gândit să renunț la a mai citi cartea.

• Recomandari

  Fanilor lui Julian Barnes și celor aflați în căutarea unei lecturi provocatoare din toate punctele de vedere.