Titlu: Neverland
Autor: Radu Găvan
Rating:
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 176
ISBN: 978-606-763-019-0

Romanul de debut al lui Radu Găvan m-a luat prin surprindere și am fost mai mult decât încântat că am avut ocazia să-l lecturez. Deși nu e genul de carte pe care aș citi-o în mod normal, Exorcizat a avut ceva special, care m-a îndemnat să ies, pentru prima oară, din zona mea de confort și să mă bucur de experiență. Am așteptat cu sufletul la gură Neverland, al doilea roman al scriitorului distins anul acesta cu premiul Mircea Ciobanu pentru roman de debut și vă spun cu mare bucurie că Radu Găvan a reușit performanța de a ne „servi” încă un roman impecabil scris, profund și emoționant, cu un mesaj puternic despre familie și loialitate.

Anton este un tată singur care încearcă din răsputeri să-i ofere Letiției, fetița sa de cinci anișori, un trai cât mai bun. Împrejurările disperate îl fac să accepte postul de „învățător” pentru fiul unui interlop pe nume Luis - Porcu’ – Anton, fiind profesor de literatură, trebuie să-l ajute pe Teo (interlopul junior) să-și îmbunătățească scrisul, acesta fiind un autor aspirant. Bântuit de amintirea soției sale moarte, care îi reproșează constant că nu este în stare să-i asigure Letiției un viitor lipsit de griji, Anton va trece printr-o serie de schimbări neașteptate până la sfârșitul cărții.

La prima vedere, Neverland pare o carte ușurică. E destul de scurtă la cele nici 200 de pagini ale sale, coperta e colorată și inspiră foarte mult optimism, iar capitolele scurte și fontul măricel promit o lectură deosebit de rapidă. Ei bine, chiar dacă e adevărat că se citește iute, Neverland e orice numai o carte ușurică nu. Personal, am dat-o gata în puțin peste 3 ore, dar am rămas sub vraja ei multe zile după aceea. Stilul lui Radu Găvan – brutal, real și, uneori, deranjant de onest – e ca un drog: creează dependență și, dacă întrerupi „tratamentul”, te trezești dorindu-ți să citești mai mult și mai mult. Autorul nu se sfiește și taie în carne vie cu ajutorul cuvintelor pe care le așterne pe hârtie, lasă rana să zvâcnească o vreme, apoi aruncă alcool pur pe ea, din nou și din nou.

Acțiunea din Neverland este halucinantă și, probabil cel mai important aspect, constantă. Nicio clipă nu am avut impresia că scenele au fost lungite fără sens sau că au jucat rolul deloc interesant de umplutură. Romanul este scris din mai multe puncte de vedere: la persoana I din perspectiva lui Anton și la persoana a III-a din perspectiva... eh, nu vă stric surpriza ;) Capitolele în care vedem lumea prin ochii lui Anton sunt interesante și plăcut de urmărit, dar, pentru mine cel puțin, cele scrise la persoana a III-a au asigurat majoritatea secvențelor dramatice, intense și bolnave (din toate punctele de vedere) și am fost pe deplin hipnotizat de ele.

Personajele... Aici apare singura mea nemulțumire legată de Neverland. Moroiu’ mi s-a părut cel mai interesant „jucător”. Loial până în măduva oaselor, mereu alături de Luis, și înfiorător datorită aspectului său fizic, Moroiu’ ascunde un trecut cutremurător, care va marca profund cititorul, iar relația dintre acesta și un monstru de câine este pe cât de vicioasă, pe atât fermecătoare. Luis Porcu’ nu m-a impresionat prea mult, fiind interlopul tipicar, dar și-a jucat foarte bine rolul de piedică în calea protagonistului. Letiția, fiica lui Anton, a fost inocentă și drăgălașă, exact așa cum trebuie să fie un copilaș. Cât despre Anton... nu mi-a plăcut mai deloc de el, și nu pentru că ar fi un personaj prost ori slab conturat. Dimpotrivă! El are parte de unul dintre cele mai impresionante character arcs din câte am văzut. Doar că în proporție de aproximativ 80% este unul și același cu eroul din Exorcizat, iar acest aspect al cărții m-a nemulțumit puțin. Mi-aș fi dorit ca autorul să încerce alte tipologii de personaje, pentru că e clar că poate, și să nu revină încă o dată la acel șablon care l-a făcut cunoscut.

Neverland a fost o experiență unică, o carte care m-a făcut să trăiesc fiecare secundă alături de personaje și care mi-am dorit să nu aibă un final. Dacă aveți impresia că literatura autohtonă nu are cu ce să vă surprindă, căutați romanele lui Radu Găvan și pregătiți-vă să fiți uimiți.

• Plusuri

  Relațiile excepțional conturate între Anton și Letiția și între Moroiu’ și câinele său.
  Stilul de scriere brutal și onest.

• Minusuri

  Anton mi-a amintit prea mult de protagonistul celuilalt roman scris de Radu Găvan, Exorcizat.

• Recomandari

  Iubitorilor de literatură română contemporană.