bookblog.ro

Când moartea devine omul din oglindă

Scris de • 17 November 2014 • in categoria

Titlu: Mituri despre sinucidere
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 288
ISBN: 978-973-707-747-9
Cumpara cartea

„Nu pot fi fericit în condiția zeroului care mă amenință mâine[...] În calitatea mea indiscutabilă de reclamant și de pârât, de judecător și de inculpat, condamn această natură care cu atâta necuviință și neobrăzare mi-a dat naștere ca să sufăr, la distrugere odată cu mine... Și întrucât nu pot să distrug natura, mă distrug pe mine însumi.” Dostoievski

Cumpără titlul în engleză

Viața în sine e o sinucidere lentă, dacă ne gândim la abuzul de substanțe, tulburările de nutriție sau relațiille defectuoase. Și totuși, sinuciderea propriu-zisă rămâne unul dintre cele mai stigmatizate comportamente umane, întrecând cu mult sclavia și crima. Despre sinucidere oamenii de rând îndrăznesc să vorbească doar în spatele ușilor închise și-al anonimatului pe care-l oferă obscuritatea site-urilor tematice. Deși lumea pare a se confrunta cu o epidemie a sinuciderilor, aceasta făcând mai multe victime decât accidentele rutiere, cancerul sau bolile de inimă, măsurile luate în acest caz sunt prea puține.

Tocmai de aceea avem nevoie de cărți precum cea scrisă de Thomas Joiner, pentru a demonta miturile care țin publicul paralizat în neștiință. Prin intermediul anecdotelor, consemnărilor din presă sau cercetărilor științifice, Joiner scoate la iveală adevărul despre mintea suicidară, comportamentul suicidar, cauze și consecințe.

Teoria sa se bazează pe ideea că sinuciderea este contemplată de acei oameni care au în minte trei stări psihologice specifice, simultan și pentru un timp îndelungat. Aceste stări sunt: percepția de a fi o povară, sentimentul lipsei de apartenență și lipsa fricii față de durere sau moarte (teama este substratul autoconservării, dar se diminuează pe măsură ce oamenii trec prin experiențe regulate de durere și provocare, astfel slăbind instinctul de supraviețuire).

Mituri 2

 

 

 

 

 

 

 

 

Câteva mituri contestate de Joiner:

Sinuciderea e un act egoist. Există numeroase dovezi că, departe de a fi egoiști, sinucigașii cred (în mod eronat) că moartea lor va fi o binecuvântare pentru cei din jur.
Sinuciderea e o dovadă de lașitate. Dimpotrivă, e nevoie de o forță enormă pentru a învinge cel mai puternic instinct natural al ființei, cel de supraviețuire.
Sinuciderea e un act impulsiv. A considera impulsivitatea ca fiind o caracteristică a suicidului e un gest extrem de periculos deoarece determină subminarea tentativelor de a studia, evalua, trata și preveni acest fenomen. Sinuciderea implică planificare, însă presupune și o criză emoțională care afectează logica și planificarea. Așadar, în esență sinuciderea nu este impulsivă, deși actul final poate avea trăsături impulsive
Sinuciderea e un act de agresiune. Da, dar nu orientată spre cei din jur așa cum s-ar crede, ci mai degrabă egală cu agresiunea direcționată spre interior, o ură îndreptată spre sine.
Sinucigașii nu pot fi opriți. Să nu intervii în sinuciderea cuiva pe motiv că și dacă-l poți opri, oricum va încerca din nou, e ca și cum ai asista la un atac de cord/cerebral și-ai zice că n-are sens să intervii că oricum va avea altul și va muri mai devreme sau mai târziu.

Un fapt oarecum contradictoriu este acela că atunci când depresia e gravă, gândurile suicidare devin de fapt singurul lucru care te menține în viață. Simpla idee că există o scăpare, chiar dacă e una permanentă, face durerea suportabilă încă o zi.

Pentru a înțelege teoria lui Joiner, nu trebuie ignorat faptul că cei trei factori care declanșează dorința de auto-distrugere nu au apărut din senin. Deși afectează individual, fără discriminare, sunt o consecință a ceea ce numim progres, a deposedării individului de auto-control, a presiunii de a se potrivi unor șabloane și poate în special a comunicării deficitare. Să nu uităm nici de componenta evoluționară: oamenii nu sunt singurele animale care comit suicid. Furnicile de foc, leii sau maimuțele Rhesus demonstrează că instinctul de conservare a speciei e uneori mai puternic decât acela de auto-conservare a individului. Un fel de a spune că cei care nu se adaptează, se distrug. Un instinct ce practic stă scris în gene. Sau, mai exact spus, nivelul redus al 5-HIIA (acidul hidroxi-indolacetic) în lichidul spineal caracterizează oamenii ce tind spre un comportament suicidar. Astfel că, pentru unii, moartea nu mai e un străin, ci omul din oglindă.

„Am terminat în sfârșit,/Telefonul negru e tăiat din rădăcină./Vocile nu mai viermuiesc din el.”
Sylvia Plath

  • Plusuri

    Limbajul accesibil, prezentarea unor fapte ce pot fi cu ușurință interesante pentru orice pasionat de cultură generală.

  • Minusuri

    Insuficient pus accentul pe durerea psihologică.

  • Recomandari

    Viața și moartea, indiferent de forma în care ni se înfățișează, sunt instanțe prin care trecem cu toții. Sinuciderea e un subiect care ne oferă o înțelegere mai complexă a ambelor, așadar Mituri despre sinucidere este o carte potrivită tuturor celor care caută răspunsuri.

Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro