Titlu: Carrie
Autor: Stephen King
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2003
Traducere: Mihnea Columbeanu
Numar pagini: 224
ISBN: 978-973-569-606-1

Fascinată fiind de procesele psihologice ce înnoadă mintea oamenilor, am ales să citesc Carrie de Stephen King. Romanul, deşi puternic descriptiv, m-a impresionat prin surprinderea unor trăiri interioare intense. Întreaga poveste se desfăşoară în jurul sentimentelor adolescentei Carrie, care îşi datora existenţa unei mame dezaxate ce îmbrăţişa idei religioase dubioase.

Crescută cu frica păcatului, cu groaza faţă de un Dumnezeu crud şi răzbunător, cu ruşinea descoperirii propriului său trup, Carrie îşi dezvoltă puterile telekinezice înnăscute care îşi fac simţită prezenţa în momente cheie de furie şi frustrare.

Carrie reprezintă şablonul clasic al elevei proscrise şi neadaptate, lipsită de feminitate şi bun gust, care face subiectul glumelor răutăcioase ale colegilor şi a milei amestecată cu dezgust dezvoltată de profesori. Stephen King zugrăveşte întocmai comportamentul adolescenţilor, care, sub impetuozitatea vârstei acţionează în spiritul de grup, dezvoltând o răutate aproape animalică, izolându-i pe cei neintegraţi.

Liceul este locul în care Carrie suporta cele mai mari umilinţe, este terenul nesigur al surprizelor neplăcute şi al terorii psihice. Colegii sunt figurile tipice pe care le întâlnim în orice şcoală dintre care rolurile cheie vor fi jucate de fata de bani gata, de cuplul popular, şi de adolescentul şmecheraş. Acestora li se alătură profesoara de sport care oscilează între compasiune şi falsitate.

Povestea Carrietei White atinge mai multe puncte sensibile ale formării unui tânăr. Amprenta părintească este definitorie, copilul devenind urmarea firească a convingerilor, temerilor, fixaţiilor şi dorinţelor celor ce l-au crescut. Astfel, Carrie, o fetiţă drăgălaşă şi inocentă, va deveni monstru al distrugerii creat din obsesiile mamei sale, deşi sufletul său nu tânjeşte decât după acceptare şi normalitate. Carrie îşi iubeşte mama dar îşi dă seama că nu îşi doreşte să devină asemeni ei, însă la vârsta adolescenţei este deja prea târziu, când nu mai are de ales. Imaginea ei hâdă şi zâmbetul tâmp deja este cunoscut în comunitate, iar când doreşte să se desprindă din uneltirea mamei sale, nimic nu mai poate fi schimbat.

Romanul îndeamnă la meditaţie din privinţa mai multor aspecte. Mai întâi trebuie să avem grijă cum ne creştem copiii pentru că orice comportament al nostru se va răsfrânge asupra lor. Apoi, să ne gândim de două ori înainte să râdem de un om care nu se comportă ca noi şi mai degrabă să încercăm să-l ascultăm.

Nu de puţine ori m-am întrebat pe parcursul romanului ce s-ar întâmpla dacă întreaga omenire ar dispune de aceleaşi puteri telekinezice şi aceeaşi capacitate de distrugere în momente de maximă furie. Tot aşa cum, m-am întrebat, cum ar fi reacţionat oricare dintre noi dacă am fi fost în pielea personajului.