bookblog.ro

Căpcăunii Gangelui

Scris de • 12 October 2008 • in categoria

0Autor: Philippe Cavalier
Rating: 2 stele - Philippe Cavalier - Căpcăunii Gangelui rating - recenzii carti
Editura: All

Philippe Cavalier - Căpcăunii Gangelui - recenzie carti

Pace şi bine!

Ideea Dorel

Oare cum o fi să munceşti 8 ore pe zi cu picamerul? Zgomotul acela înfiorător să-ţi toace creierul toată săptămâna, să rişti la fiecare împunsătură să-ţi sară pe picior zgomotoşenia aceea, sau să-ţi crape ceva în corp când ridici vreun pietroi din asfalt, vreo bordură lejeră de 50 de kile. Ce uşor au scăpat ziariştii de aceşti muncitori, denumindu-i generic Dorel, acuzându-i de lene incurabilă şi vânându-i doar în momentele de odihnă. Ghinionul lor este că muncesc în stradă. Dacă ar fi muncit ca ziariştii la birou, nimeni nu i-ar fi întrebat care e treaba cu sforăitul în timpul programului. Prin urmare, înţelegem de aici că ziariştii sunt nişte persoane foarte importante ca meserie, pe când drumarii de-alde Dorel sunt nişte simple mâini care ar trebui să-şi facă treaba mai repede indiferent de condiţii.

Ţuica ziaristică de dimineaţă

Acum ce legătură au aceste observaţii cu romanul lui Cavalier? Cum şi eu aparţin într-o oarecare măsură tagmei ziariştilor, cum pot să-mi maschez mai bine ţuica de dimineaţă, adică lipsa de concentrare, decât prin începerea cu o mică digresiune care să-mi încălzească spiritul? Muncitorii Dorel fac o muncă inutilă conform celor mulţi din cartier. Înlocuiesc bordurile, deşi carosabilul rămâne plin de gropi. Privindu-le atent munca însă, realizezi că trotuarul şi carosabilul sunt două entităţi distincte, fiecare cu fiinţele ei diferite şi urmând alte legi. Bordura cumva leagă şi izolează totodată aceste două spaţii. La fel o carte, la o privire atentă are o şosea de înţelesuri mărginită de trotuare ale cititorilor.

Ce face cititorul?

Stă pe una din margini şi observă traficul întâmplărilor. În calitate de pieton/contemplator alege doar ce i se pare lui real. Ulterior devine şoferul/purtătorul acestor informaţii, respectiv se transformă într-o sursă de trafic. Strada nu face altceva decât să respecte legea clasică a teatrului: omul este totdeauna şi spectator şi actor al propriei vieţi. Şi atunci care e rolul celui care vorbeşte despre carte? Unde se plasează el? După cum văd acum lucrurile, îmi pare că pe graţioasa şi atât de înlocuita bordură. Acolo se strâng mizeriile întregii străzi, din ambele ei părţi. Acolo există demarcaţia netă, dar şi legătura dintre cele două spaţii. Ochiul critic identifică rupturile de graniţă, trecerile abrupte sau line dintr-un tărâm într-altul, din realitate în ficţiune, dintr-un timp într-altul, din cugetul în acţiunea personajului. Străzile se schimbă cu iuţeală în funcţie de perspectiva utilizată, şi, dacă e pe aşa, la o privire mai atentă constaţi că există un oraş de sensuri ale cărţii.

Şi eu sunt Dorel!

De aceea, adevărata mea natură este de Dorel cu picamerul critic. Sparg broderiile romanelor fără să am garanţia că pe aici vor pătrunde cititorii. Este ca şi o trecere de pietoni. Dacă nu păşesc pe ea cei mai mulţi trecători, prezenţa ei nu se justifică. A fost creată de la birou, nu din observaţia pe teren.

Căpcăunii Gangelui - un titlu mirobolant!

Dacă nu-i priveşti partea alegorică, te aştepţi la cine ştie ce poveşti cu căpcăuni, fiinţele acela monstruoase cu înălţimi copleşitoare şi care servesc sandvişuri cu carne de om la micul-dejun. Bineînţeles. Bineînţeles că-i vorba de o alegorie, dar nu prea depărtată de realitatea denotativă. Titlul arată în ce s-au transformat nişte vrăjitori malefici care practică magia neagră în numele zeiţei Durgî prin comiterea unei hecatombe de copii.

Cam cu ce se mănâncă?

Este un roman de aventuri care adoptă perspectiva lui Ionică cel prost. Un erou - încă nepregătit profesional - abia ce intrase în serviciul de spionaj britanic M6 - ajunge în situaţia de a se confrunta nu numai cu nişte adversari spioni unşi cu toate alifiile, ci şi înzestraţi cu calităţi supranaturale, magice, personaje care de pildă pot îngheţa gloanţele, pot ucide un om prin înfigerea unor ace în trupul unei păpuşi ori posedă talismane care înnebunesc instantaneu.

O armură poliţistă

Tehnica de construcţie a romanului este de tip poliţienesc, ancheta locotenentului Tewp plecând iniţial de la nişte fire politice. De altfel, acest roman este şi unul de reconstituire a atmosferei de dinaintea celui de-al doilea război mondial, explicându-se într-o manieră explicit istorică cauzele decăderii Imperiul Britanic, lupta lui Gandhi, ascensiunea lui Hitler şi a nazismului, cauzele abdicării regelui Angliei, Eduard al VIII-lea, din cauza iubirii sale pentru americanca Simpson. Dacă începutul anchetei debutează sub auspiciile unui talk-show istoric, continuarea sa va duce la iţe magice, prima încercare a locotenentului fiind confruntarea cu perspectiva morţii sale apropiate din cauza unei vrăji cu păpuşi de ceară. Este nevoit de aceea să găsească urgent în Calcutta ghizi şi doctori pricepuţi în astfel de tainlâcuri. De altfel, Tewp impresionează prin abilitatea sa - ori poate prin norocul său - de a găsi oameni providenţiali. El se vâră deseori din cauza curiozităţii în situaţii imposibile, dar fie prin ingeniozitatea proprie, fie prin ajutoare momentane se descurcă admirabil, aspect care-l va duce la căpătarea gradului de colonel spre sfârşitul romanului.

Cavalerul Tewp

Toate misterele se leagă în jurul încercării de asasinare a regelui englez de către proprii supuşi pentru a se găsi astfel un prilej de casus belli Germaniei şi astfel a se încerca oprirea expansiunii hitlerismului în anul de graţie 1936. Atunci când se consacră exclusiv acţiunii - nu mai apar istorioare şi explicaţii de îngroşat numărul de pagini - autorul se dovedeşte un foarte bun povestitor, cea mai mare parte a romanului fiind captivant şi cu numeroase cote de mister. Este în natura acestui scriitor ceva dintr-un castel medieval cu grozăviile şi mirajele sale. Ştie abil să prezinte argumentele celor două tabere - iată o altă stradă cu borduri de înlocuit! - astfel încât dacă Tewp le-ar urma orbeşte conform argumentelor ocazionale, acţiunea sa ar părea perfect îndreptăţită. Se dovedeşte însă un autentic cavaler modern, luptând atunci când i se dă ocazia realmente pentru a-şi salva suveranul de perspectiva unui glonţ în cap.

Urmaşii lui Dracula

Complotul este pus la cale sub oblăduirea unui cuplu de nobili de provenienţă română, înzestraţi cu puteri magice mârşave, care se numesc "cu adevărat neaoş" Dalibor şi Laume Galjero, cu relaţii, case şi posesiuni în toată lumea. Ei dovedesc o faţetă abominabilă care-l va afecta direct pe protagonistul Tewp şi care va porni în căutarea lor prin lumea răvăşită de război. Reuşeşte în acest prim volum s-o găsească doar pe spioana care-l vrăjise cu păpuşa de ceară şi s-o lase să fie lapidată de noul contingent de copii - din multele precedente - care urmau să fie sacrificaţi. Nu prea am putut înţelege necesitatea acestui sacrificiu, dar probabil că acest volum este doar începutul unui mister mai complex. Urmează să mă confrunt cu urmarea din volumul doi unde un alt protagonist va lumina o parte a misterului. Poate că această tetralogie a lui Cavalier este construită asemenea unei hărţi tăiată în patru şi împărţită între patru naratori răspândiţi prin colţurile lumii. Cititorul devine astfel prin naraţiunea parcursă un fel de căutător de comori şi un însetat de mister.

Chestii sociologice

Între elementele ignorate de mine asupra Indiei, este de altfel clar o carte scrisă despre India din perspectiva cuiva care a stat într-un fotoliu din Londra - doar maniera de fabricare de acasă nu a inventat-o Jules Verne - se află şi distincţiile care circulau în epoca interbelică asupra claselor sociale. Pe de-o parte erau englezii aproximaţi în două tabere. Cei puri, care se menţineau izolaţi în oraşul european şi care refuzau orice amestec cu băştinaşii. Cei impuri, care abandonau obiceiurile evropeneşti, se converteau la budism, legau prietenii cu familiile indiene din toate categoriile sociale. Aceste fiinţe erau de obicei imediat ostracizate de aroganţii care abordau un aşa-zis englezism pur sânge. De altfel, această mentalitate de stăpân absolut îşi are un corespondent în cealaltă zonă a societăţii, cea indiană. Astfel aflăm că India era împărţită în 3 categorii. Dravidienii, primii locuitori veniţi în India, personaje însă asupra cărora nu se prea insistă aşa că nu ştiu dacă să-i identific cu budiştii ori cu musulmanii. Apoi categoria castelor, de o înfiorătoare izolare cu cele 4 clase, a brahmanilor, a războinicilor, a meşteşugarilor şi negustorilor, iar ultima, a lucrătorilor, adică a muncitorilor Dorel de pe la noi. Paria ar fi cea de-a treia categorie fiind alcătuită fie din fiinţe care practică meseriile cele mai murdare, fie din metişi. Mă rog, în mare parte astfel de mistere le-a lămurit şi Mircea Eliade în lucrările sale, Maitreyi ori India fiind îmi pare ghiduri sociologice mai bune decât romanul de faţă.

Creştinismul - bordura de spart?

Printre lucrurile atacate virulent şi aproape fără explicaţii se numără religia creştină. Evident că aceasta se dovedeşte nesatisfăcătoare lui Tewp, spirit raţionalist care nu crede necesar să aprofundeze această religie, dar, ca şi un masiv contingent New Age de mai târziu, va adera cu prea puţine rezerve la misterele indiene. Fiinţa "raţionalistă" crede în schimb în păpuşi de ceară, în magii, în sacrificii umane cu rol de întinerire a persoanei. Îi evită pe preoţi, dar consideră indispensabilă o vrăjitoare aventurieră, doamna de Realt, care să-i explice tehnicile preoţilor zeiţei morţii Durgî. Este în acest Tewp de fapt o închidere către religia devenită datorită unor oficianţi fără har un mecanism lipsit de mister? Cazul explicit este descris într-o familie de misionari anglicani care degenerează până la etapa în care soţul oficiază cultul creştin, iar soţia, într-o cameră alăturată, se închină zeilor indieni. Din acest punct de vedere este şi el doar o voce corectă politic, susţinând polifonia religiilor şi prin urmare indiferenţa faţă de ele.

Dar în schimb misterul"

Iată ce crede doamna de Realt despre mister. Că există trei forme de energii care irigă lumea exterioară, lumea interioară a o omului şi imaginarul colectivităţilor. Cei care ştiu să le vadă le pot manipula dobândind astfel puteri speciale. Ajunşi în acest stadiu, morala convenţională, profană, lor nu li se mai aplică, de aceea comit numeroase omoruri. Crede că există şi între creştini oameni care se dedau magiei negre pentru a revitaliza simbolurile bisericeşti şi are în vedere grupul unui agnostic, Carpocrates despre care aminteşte într-un mod de parcă abia s-ar fi terminat erezia lui, nu acum 1800 de ani conform wikipedia. Aflăm că secte indiene de genul celor care practică vrăjitoria neagră maithuna, carpocratienii amintiţi mai înainte sau celticii Tenghern (despre care însă nu am găsit nimic pe Google!) practică orgiile de toate felurile, chipurile pentru a se purifica prin saturaţie. De aceea ajung la hecatombe de morţi, doar cu scopul de a-şi satisface în chip deplin goana după plăceri. Very interesting! Înfiorat de o asemenea perspectivă, inocentul şi raţionalistul Tewp se miră de evocarea unor astfel de fapte abominabile. La care doamna de Realt afirmă răspicat, după ce a făcut o ciorbă indigestă din religii şi timpuri diferite, că şi în creştinism se săvârşeşc acte de magie prin Împărtăşanie când credincioşii înghit cu adevărat trupul şi sângele Domnului. Prin aceasta ea vrea să creeze egalitate între creştini şi canibali, nici mai mult, nici mai puţin. Deoarece, zice ea, în actul de credinţă nu există jumătăţi de măsură, prin urmare ori faci sacrificii şi te înconjori de sânge într-o formă sau alta, ori nu te implici spiritual. O mentalitate "curat" raţionalistă.

Ce reproşez cărţii

Pe lângă aceste argumente dubioase şi rău fabricate - autorul dovedind un amatorism înfiorător în domeniul religiilor şi scriind în acest caz cel mult un roman de mistere - există aceleaşi scene perverse de sex, cuplul de pseudoromâni practicând toate formele de orgie pe care le-ar dori un amator de picanterii. Construiesc temple cu reprezentări ale Kama Sutrei, au o bibliotecă uriaşă cu o colecţie completă de cărţi erotice, ei înşişi nu se înlătură de la o înverşunată practică zilnică a unor astfel de învăţături, mă rog, toată marmelada tactilă lipsit de iubire. Fascinaţia acestui cuplu provine din 3 poli: bogăţie imensă, erotism şi oroare. Se conformează proverbului românesc. Acela cu leopardul.

Autorul are o notă de final în care afirmă că într-o formă sau alta că nu a spus nişte fantasmagorii, ci s-a bazat pe realităţi atestate. Dar prin afirmaţii de genul că secta aceea din secolul al doilea a avut un rol important în creştinism ori că ar avea vreun rol fantastul ritual germanic Tenghern dovedeşte o clară rea-voinţă şi o interpretare a faptelor prea încâlcită. E genul acela de protestantism militant care caută nod în papură religiei ortodoxe, dar crede fără nici îndoială în propria sectă.

Aşa" de final

Altfel - poate că aceste poziţii ale autorului nu sunt decât măşti ale unui personaj - voi vedea în al doilea volum - Căpcăunii Gangelui este o carte bine scrisă, pe care am citit-o rapid, este dacă acceptaţi acest gen de cărţi, una de luat în tren pentru a uita de o lungă călătorie plicticoasă. Cât despre mine, îmi iau picamerul şi mă duc să sparg bordura unei alte construcţii literare. Bordura cărţii lui Cavalier sper să fie refăcută de alţi cititori mai avizaţi într-un mod poate mai puţin complicat.

Ceva de genu'!

Scrisă de Gabriel Adrian Mirea

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. mvs spune:

    Cate pagini are cartea? Cu o recenzie asa de complexa ma astept la peste 400. :)

    N-am citit cartea, dar din recenzie mi se pare ca s-ar fi incadrat mai bine la roman istoric sau aventura sau chiar roman politist.

    raspunde

  2. gabimirea spune:

    554 de pagini
    cat despre incadrare e posibil sa ai dreptate poate ca la roman de aventura s-ar fi incadrat mai bine

    raspunde

  3. Pingback: Doamna din Toscana

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro