0Autor: E. L. Doctorow
Rating:
Editura: Leda

Istoria fictivă

E. L. Doctorow scrie cu un fel de vitalitate care face ca fabulaţiile lui istorice (spun fabulaţii fără intenţii peiorative) să apară vehemente, teziste, demonstrative. În Cartea lui Daniel, în spatele naratorului confuz şi instabil, se află patosul care a făcut unele voci să-l considere pe Doctorow un scriitor politic. Însă vitalitatea şi implicarea mi se par a fi semne ale fascinaţiei pentru istoria reală, şi nu un interes modest, ci genul de pasiune măreaţă care îl face pe cel în cauză să ceară tot mai mult de la obiectul pasiunii sale.

În ce îl priveşte pe Doctorow, nu e un lucru rău: pasiunea sa pentru istorie îl face să ajungă la construcţii istorice proprii, începînd cu sîmburele de adevăr şi ajungînd la poveşti mai credibile decît cea de la care a pornit, îl face să aibă o viziune generală, coerentă, să stăpînească situaţii şi personaje aparent fără efort. Pe scurt, spre deosebire de alţi autori de ficţiune istorică, E. L. Doctorow nu dă impresia de impostură sau de încă unul care a descoperit şi dezvăluie conspiraţii odioase.

În Cartea lui Daniel, punctul real de la care porneşte autorul este cazul Julius şi Ethel Rosenberg, doi comunişti care au fost judecaţi şi executaţi în America, în 1953, sub acuzaţia de a fi divulgat Uniunii Sovietice secrete legate de armele nucleare. În roman, cei doi acuzaţi se numesc Isaacson, iar perspectiva este a fiului lor, Daniel, într-o cronologie personală, o istorie pe cont propriu.

America, America

Cred că oricine are o colecţie de idei de-a gata despre America, adunate din mass-media, cărţi sau din atmosfera generală, în plus, mulţi avem şi critici şi idei de a o schimba în bine. În ce mă priveşte, consider clişeele necesare, în măsura în care dau nişte repere sigure minţii noastre (asta nu le face şi corecte, însă). La fel ca în Ragtime, unde scrie despre începutul secolului XX, E. L. Doctorow încearcă să demonteze ideile preconcepute, însă mai curînd le dă consistenţă, le intensifică. America din Cartea lui Daniel este una a democraţiei suspicioase, vigilente, a unei isterii în masă referitoare la comunişti, spioni, trădări. Soţii Isaacson par să fie nu atît victimele propriilor convingeri, cît ale atmosferei generale de suspiciune. Executarea lor, din perspectiva lui Daniel, este o eroare produsă din exasperare şi inerţie, care nu va fi recunoscută ca atare. Relevantă este atitudinea multor personaje din carte: Trebuie să fi făcut ei Isaacsonii ceva, sigur erau spioni, altfel nu ar fi ajuns pe scaunul electric...

Oricum, atît detenţia, cît şi felul în care presa îi descrie pe cei doi "trădători", isteria acaparantă, contagioasă, ura susţinută sau nu de ideologie apropie mult acest portret al Americii de o democraţie iraţională şi propagandistică.

Nu trebuie însă uitat faptul că perspectiva asupra acestei Americi este cea a naratorului, Daniel, un personaj în care se amestecă apatia cu accesele de violenţă, sadismul şi cruzimea faţă de soţie şi copil cu o grijă aproape incestuoasă faţă de Susan, sora sa, dezolarea cu agitaţia. Este Daniel un narator credibil? Teoretic, urmărind amintirile lui despre arestarea părinţilor, şederea temporară, împreună cu Susan, la o mătuşă nesuferită, apoi la Căminul de Copii din Bronx, despre părinţii adoptivi, soţii Lewin, şi despre boala surorii sale, tonul apocaliptic, cînd tandru, cînd agresiv şi reacţiile sale sunt de înţeles.

Călătoria lui sufocantă către propria identitate ar trebui să conteze mai mult, empatic, afectiv, în mintea cititorului, decît episoadele de trădare naţională, isterie şi dezlănţuire. Cred că tocmai personajul acesta extins, incert, nelimitat face din roman o construcţie remarcabilă. Dacă îl apreciam pe Doctorow pentru limpezime şi onestitate, acum îi pot adăuga îndrăzneala de a-şi lăsa romanul destabilizat de propriul scris, autoironia.

Detalii de final

În afară de ideea puternică potrivit căreia Romanul este întreaga lume, despre care am mai vorbit în legătură cu autorii americani, am mai observat un lucru la Cartea lui Daniel. Este vorba despre amănuntele tehnice, cum ar fi traducerea (aici intrăm deja pe terenul interpretării), prezentarea grafică, formatul. Dacă ultimele sunt ireproşabile, în ce priveşte traducerea, am întîlnit formulări uluitoare, de exemplu: "o informaţie optimizantă", "o persoană foarte volitivă", "o fractură de secundă". Deşi raportate la sutele de pagini ale romanului, par detalii nesemnificative, erori ca acestea duc la suspiciune faţă de întreaga traducere. Consider că atît autorul, cît şi cititorii merită ca medierea să fie mai bună.

Scrisă de Mihaela Butnaru