bookblog.ro

Castelul de nisip

Scris de • 9 April 2010 • in categoria

Titlu: Castelul de nisip
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1978
Traducere:
Numar pagini: 440
ISBN: 978-973-46-1224-6

(ediţia în limba engleză)

Pasionalii ani `50 au ce să ne înveţe dspre sentimente tumultoase şi despre convenţii făcute praf, o dovedeşte din plin şi Castelul de nisip al lui Iris Murdoch, publicat în 1957. Voi relata despre această carte ca despre un roman modern, bine închegat, şi în care arta construcţiei de personaj este exemplară. După multe lecturi pulverizante şi postmoderne, este foarte plăcut să te întorci la cărţi compacte, cu fabulă explicită, ordonată, cinematografică.

Voi face referire la personajele ménage-ului a trois atipic pe care se clădeşte cartea, Nan, Bill(William) şi Rain, personaje care evoluează în strânsă legătură unul cu celălalt şi care se prezintă, ca şi alegoricul portret al lui Demoyte mereu surprinzătoare. Tânăra pictoriţa Rain Carter vine de la Londra pentru a picta portretului fostului director al liceului St Bride. Actul artistic al zugrăvirii devine mise-en-abîme-ul cărţii căci precum portretul pare terminat, şi nu este în fapt, Rain adăugând mereu tuşe suplimentare construcţiei existente, tot aşa, cele trei personaje se alcătuiesc din straturi succesive, palimpsestice, pagină cu pagină. Tehnica picturală a lui Rain Carte este prin mutaţie tehnica lui Iris Murdoch, tehnica creaţiei răbdătoare, prin suprapunere de tuşe fine, personajele alcătuindu-se din cercuri concentrice, suprapuse, până ce ele devin vizibile în şi prin esenţa lor.

Pe lângă excelenta tehnică de construcţie artistică a personajelor romanului, suntem vrăjiţi de atmosferă: Anglia burgheză şi provincială a anilor `50 cu descrieri neorealiste de interioare, cu întâlniri la cină între prieteni, fără high/tech, fără stimulente de distracţie, cu aplicaţie spre admirarea grădinii englezeşti şi a pajiştilor ce mărginesc un râu tumultuos. Descrieri rafinate de natură, elemente de ut pictura poesis.

În această atmosferă, William Mor este un personaj modern prin excelenţă, înscris în galeria literară a intelectualului ratat. Purtat de iubirea pentru Rain ca de un talaz, renunţă la ea şi la perspectiva vieţii londoneze boeme de dragul copiilor săi adolescenţi, indirect dându-i câştig de cauză lui Nan, soţia sa puternică şi manipulatoare. Nan mi se pare cel mai interesant personaj al cărţii, un caracter mai complex decât lasă să pară, imprevizibil şi sub masca autocontrolului ascunzând un şuvoi de sentimente egocentrice şi nu numai. Mor îşi înăbuşă iubirea eliberatoare, este incapabil de gestul ruperii de familie atunci când vede că ai săi copii adolescenţi au nevoie de el mai mult ca niciodată. Ar fi greşit să îl considerăm un ratat, deşi el se vede pe sine ca pe un mediocru, ``slab de înger``, cu o expresie care îi aparţine. Mor este cel care ne poate face să ne întrebăm pe fiecare dintre noi în ce măsură ne putem smulge dintr-o rutină, de orice natură ar fi ea. Veţi remarca imediat dificultatea acestui răspuns.

Mărunţica şi pe jumătate franţuzoaica Rain Carter este un personaj himeric, carismatic, cel puţin aşa le apare, unanim, bărbaţilor cu care ea relaţionează. La rândul său are vocaţia fragilităţii, precum o are şi Mor, dar, în fapt, este puternică, plină de vitalitate. Are despre sine imaginea unei femeii fără rădăcini, neîncrezătoare că ar putea crea ceva durabil. Ea este metafora artistului estet, niciodată satisfăcut de ultima creaţie şi care fuge pentru a prinde rădăcini în altă parte, pentru a-şi exprima preaplinul inimii în operă. Rain este cea care aduce în conversaţie metafora castelului de nisip, o altă expresie a fascinaţiei autoarei pentru mise en abîme. Ea explică atunci când e întrebată de către domnul Everard că a copilărit în Sudul Franţei, unde marea era melancolică şi fără flux, improprie jocurilor copilăriei : "Când încercam să fac şi eu un castel de nisip, nisipul mi se fărâmiţa printre degete. Era prea uscat ca să ţină. Şi chiar când turnam apă de mare peste el, soarele mi-l usca imediat."( p.104). Natură aparent solară, Rain Carter se adaptează mai bine unei mări nordice, misterioase şi tumultoase, acolo castelele sale de nisip pot dura..


Castelul de nisip
este un roman rotund, clasic în accepţiunea cinematografică a termenului, unde fragilitatea întâlneşte forţa, idealul se ciocneşte de rutină, arta se adaugă vieţii şi toate se aştern apoi în refluxul vieţii biologice care dărâmă castele de nisip ale pasiunilor. Ori de câte ori am trăi neajunsul compromisurilor vieţii sau renunţarea la noi înşine de dragul unei etici care ne poartă cu sine, iar nu noi o purtăm pe ea, ne putem întoarce la cartea lui Iris Murdoch ca la un confesor tăcut şi liniştitor.


    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Foarte frumoasă cronica ta. Cartea mi-a plăcut enorm, ca de altfel mai tot ce a scris Iris Murdoch.
      Despre “Castelul de nisip”, care a fost prima carte a autoarei britanice pe care am citit-o, am şi scris, pe blogul meu: http://danboeriu.wordpress.com/2009/12/08/in-extaz/

      raspunde

    2. anca giura spune:

      Mulţumesc, Dan-Liviu. Dar voi fi sinceră până la capăt. Deşi cartea este bine scrisă(ca apreciere i-am făcut o recenzie, nu?), Iris Murdoch nu m-a marcat. Adică n-am făcut o pasiune pentru ea! :) Lină, expresivă, liniştită tramă textuală în “Castelul de nisip“. Dar eu mă las fascinată de textele problematice, ori cu stil aparte, sau cu construcţie complexă. Sau mai obraznice? Dar…de gustibus non disputandum. Până la urmă, agreez un pic de asezonare: două cărţi provocatoare, una calmă, două exegeze, un volum simbolist, două eseuri, o poveste în ramă… şi tot aşa. Eclectism postmodern?

      Şi totuşi…voi reveni cândva la Murdoch.:)

      Am citit acum şi metatextul tău, se vede că suntem “cititori ideali“( din perspectiva teoriei literaturii, aia cu “lector in fabula“, ştii tu!) dacă gândim la fel despre o carte. :)

      raspunde

    3. Eu, totuşi, am rămas fascinat de Dame Murdoch. Se prea poate ca lucrul ăsta să se fi petrecut doar ca simplă sincronizare… Adică probabil eram atât de scârbit de pseudo-literatura din jurul meu încât, atunci când am pus mâna pe “Castelul de nisip”, mi s-a părut că asta e ceva care sună a literatură. Chiar azi am terminat de citit şi “Marea, marea”, despre care se spune că ar fi capodopera lui Murdoch. Mie mi s-a părut la fel de bună ca oricare altă carte a ei (i-am citit 6 romane). Iubesc stilul cinematografic al cărţilor ei (fără ca acesta să cadă în minimalism), adâncimile psihologice, creionarea aproape perfectă a personajelor, firul narativ lin ş.a.m.d. Ce mai, o minune de scriitoare! :)

      raspunde

    4. anca giura spune:

      Înţeleg deplin ce spui. Aşa am făcut eu cândva cu Marguerite Yourcenar. E firesc să-ţi placă I. M., e o mare scriitoare. E doar o chestiune de intensitate la mine.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Pe cand eram o opera de arta

    Copyright ©2011 Bookblog.ro