0Autor: Jesus Diaz
Rating:
Editura: Humanitas Fiction

Când începi să citeşti Cele patru fugi ale lui Manuel, încă de la primele pagini eşti surprins de căldura pe care o emană fiecare frază. Covârşit de încărcătura istorică a textului, emoţionat de naivitatea lui Manuel şi intrigat de intimitatea cu care autorul îşi tratează personajul central, descoperi lumea de la graniţa ambiguă a Cortinei de fier.

La începutul anilor "™60 Cuba îşi începe îndelungata şi pasionala relaţie cu Uniunea Sovietică: comunismul se extinde în insulă cu o ferocitate neasteptată. Dincolo de textul propagandistic al răspândirii ideologiei de stânga, interesele URSS în zonă erau cu precădere strategice, Cuba fiind un cap de pod nesperat în desfăşurarea războiului rece.

Coborând din sfera intereselor la nivel inalt, Diaz ne ajută să pătrundem învelişul fragil al cazurilor particulare şi să privim regimul comunist - cubanez sau sovietic - prin ochii unui student, Manuel Desdin.

Manuel este cel mai strălucit student al Institutului de Fizică a Temperaturilor Joase din Harkov, Ucraina. Când iluzia vieţii tihnite de bursier este spulberată de vestea că este obligat să se întoarcă acasă în Cuba, în doar trei zile, Manuel este forţat să acţioneze şi să-şi reevalueze setul de valori.

Chiar dacă acţiunea romanului se întinde doar pe durata unui an, am putea considera că Cele patru fugi ale lui Manuel este un buildungsroman al maturizării unui copil al comunismului într-un adult al lumii libere. Naivitatea lui Manuel este pe alocuri comică, dar de cele mai multe ori tragică: deşi nu recunoaşte, încă masiv influenţat de propaganda comunistă, Manuel urmăreşte doar idealul abstract al unui algoritm şi al unei iubiri imposibile. Existenţa lui nu pare a fi deloc ancorată în realitate, iar prima fugă se identifică şi cu prima lovitură care începe să-l readucă la realitate.

Acest sentiment este indus şi cititorului printr-o tehnică inedită pe care Diaz o aplică textului şi integrării dialogului în frază. Replicile personajelor contopite cu descrierile şi detaliile scenice crează impresia vizionării unui film mut, unde acţiunile şi vorbele nu se suprapun, ci se desfăşoară după două coordonate distincte de timp.

Romanul este structurat în patru capitole, după anotimpuri şi încercările de a evada ale lui Manuel: în Elveţia, Finlanda, Suedia şi Germania. Eşecurile repetate ale lui Manuel, dincolo de lipsa sa de diplomaţie şi noroc, aduc în discuţie o problema surprinzătoare a victimelor "propagandei" Occidentale de sprijinire a ţărilor blocului comunist. Respingerea celor ce reuşeau să treacă clandestin graniţa şi deportarea lor politicoasă înapoi în iadul din care încercau să se salveze reprezintă dovada năucitoare a lipsei reale de sprijin a celor ce îşi făceau curaj să se elibereze de un sistem putred.

Adăpostul final al lui Manuel nu este totuşi unul întâmplător. Pe de o parte ilustrează încheierea unui ciclu, de la fuga de atrocităţile nazismului la fuga de încarcerarea comunistă. Pe de altă parte, căderea Cortinei de fier şi starea de confuzie şi haos din Europa, păstrează simbolistica, la scară mai mare, a dărâmării zidului Berlinului.

Romanului Cele patru fugi ale lui Manuel i se pot da nenumărate valenţe şi i se pot găsi tot atât de multe simboluri. Dar dincolo de încărcătura sa politică, ideologică, dincolo de drama exilului, romanul reuşeşte să aibă o excepţională încărcătură sentimentală dintr-un motiv foarte simplu: povestea lui Manuel este una reală! Manuel, fiul adoptiv al autorului, este astfel transformat în imaginea de referinţă a fugarului clandestin într-o Europă divizată şi duşmănoasă.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan