bookblog.ro

Che Guevara sau mistificarea istoriei

Scris de • 28 July 2008 • in categoria

0Autor: Jacobo Machover
Rating: 5 stele - Jacobo Machover - Che Guevara sau mistificarea istoriei rating - recenzii carti
Editura: Pro Editură şi Tipografie

Jacobo Machover - Che Guevara sau mistificarea istoriei - recenzie carti"Che Guevara avea, în ceea ce-l priveşte, vocaţie de martir, dar unul nicicând dezarmat."

Din Guatemala, unde devenise membru al administraţiei lui Jacobo Arbenez (guvern răsturnat de Carlos Castillo Armas cu sprijinul CIA), Ernesto Guevara îi scrie astfel uneia dintre mătuşile lui: "Aici totul este foarte amuzant, împuşcăturile, bombardamentele, discursurile şi alte lucruri care au rupt monotonia în care trăiam". Scrisoarea este semnată: "nepotul aventurier". Ajuns în Cuba, luptătorul îi transmite mamei sale (care, nu mă îndoiesc, trebuie să fi fost foarte fericită la citirea acestui rând): "Iată-mă în jungla cubaneză, viu şi însetat de sânge" . Susţine că judecarea inculpaţilor contrarevoluţionari trebuie să meargă rapid, pentru că dovezile nu contează. Recunoaşte, în decembrie 1964, la tribuna Adunării Generale a Naţiunilor Unite că a împuşcat şi că va mai împuşca ori de câte ori va fi nevoie. Etc.

Mai mult, Machover arată în Che Guevara sau mistificarea istoriei cum El Che a recurs la una din vechile practici comuniste: corectarea propriei biografii. Pe scurt, în loc să-şi recunoască tinereţile de hoinăreală prin America Latină, a decis să şi le ambaleze frumos sub eticheta impunătoare de "exil" (vorba lui Machover: "din care ţară? persecutat de ce regim?"). Mai mult, se pare că nici statutul de medic pe care se pretinde că Guevara îl avea (fireşte, sinonim cu un plus de culoare pe nimbul legendar - ce poate fi mai seducător decât un doctor chipeş, mustind de idealuri împotriva sistemului, "exilat" şi gonind pe motocicletă pe tot continentul ca să vestescă, precum un ghiocel, primăvara comunismului american?), nu există şi n-a existat vreodată. Nici un exeget al lui nu a văzut vreodată o diplomă care să-i ateste calitatea de medic. Din nou, etc.

Nu este ceva nou să afirmi că unul din procedeele adorate de postmoderni este demitizarea. Înţeleg prin demitizare procesul prin care orice valoare decantată în timp poate primi, din partea oricărei nulităţi efemere, dar cu tupeu, bobârnace, ciupituri, înjurături, sau poate suferi tentative grosolane de aducere la "scară normală". Prin demitizare mai înţeleg reflexul pueril al coborârii de pe soclu a unui om cu merite reale. O exaltare a orizontalei. A-ţi tăia ambiţios, sofisticat, ştiinţific, craca de sub picioare, ca Wile E. Coyote. Un divorţ pueril de trecut în favoarea concubinajului multiplu cu nonvalorile vremii, din care cultura rămâne orfană şi fără pensie alimentară.

Ceea ce este bizar este că, în locul demitizaţilor care au ca supremă culpă statutul de model, postmodernitatea livrează figuri care aspiră la acelaşi jignitor statut. Îţi vine să te întrebi, în vremurile acestea atât de obsedate de pragmatism şi precizie, cum a putut oare să se formeze cultul universal al lui Guevara, în condiţiile în care există lucrări precum cea a lui Ricardo Rojo - Vie et mort d"™un ami (Paris, Ed. du Seuil, 1968) sau a lui Yves Guilbert - La Poudriere cubaine. Castro l"™infidele (Paris, La table ronde, 1961), sau cea de faţă, pentru a cărei curajoasă traducere Pro Editura trebuie felicitată. Aş risca un răspuns. Nu e nimic nou să afirmi că lumea are nevoie permanentă de eroi. Eroul de tip clasic este autoritar, se impune singur, are un halou de forţă, are eventual geniu. Eroul de tip clasic se situează departe, într-un spaţiu inaccesibil oricărui profan. El este venerat, de departe, cu un respect îmbibat parcă de o teamă secretă. Imitarea lui impune eforturi personale impresionante, răbdare, adevărate transformări interioare.

Figura lui Che nu este însă una de acest tip. Propaganda intensă l-a coborât din Olimpul eroilor istoriei. În loc de un geniu militar sau un răzvrătit absolut, avem în faţă un fel de top-model, un superman marxist, príªt-í -porter pe bustiere, brelocuri, şorturi şi şorţuri. Un macho care ştie să-şi ridice solemn privirile, de parcă tocmai ar vedea răsărind soarele sfânt al proletariatului din toate ţările. Care îşi joacă, cu un instinct teatral admirabil, trabucul şi basca cu steluţă. Mai mult, propaganda l-a transformat într-un spectru; Guevara "a devenit atemporal". Mulţumită lui Fidel Castro, istoricilor oficiali şi lui Jean-Paul Sartre, El Comandante, aşa cum se prezintă el acum, în formă de stencil pe tricouri, este greu de identificat, greu de supus analizei. Orice naiv cu orice configuraţie sufletească sau orice nătărău "nemulţumit de sistem" îl pot lua ca model, pentru că din Guevara a rămas numai imaginea. Printr-un salt postmodern, mitul s-a demitizat pe sine. Pentru tinerii rebeli, Guevara este un vas care poate fi umplut cu orice frustrare, orice ideal sau sămânţă de revoltă. Modelul lui Guevara nu este politic, ci (pop)cultural.

Dată fiind această situaţie, este de înţeles de ce crimele lui nu contează şi este previzibil ca, oricâte cărţi de dimistificare a adevăratului Guevara s-ar scrie, cei care-l admiră să nu aibă nici o zguduire de conştiinţă. Nici nu ar avea de ce - un om care-l admiră pe Che Guevara (spre deosebire de un om care-l admiră, spre exemplu, pe Hitler) nu ar comite vreodată, în numele lui, crimele pe care le-a comis el prin Sierra Maestra sau La Cabaña. Adevărul istoric nu numai că nu mai este eludat, dar în sine nu mai are nici un fel relevanţă. Din bulldog sângeros, Che a fost transformat - proces pe care el însuşi l-a demarat încă din timpul vieţii - într-un chihuahua un pic mai viril. Nu mai e nociv. Inflaţia de portrete şi elogii l-a devalorizat iremediabil. Crimele lui nu pot fi conştientizate drept crime adevărate - un individ care joacă Counterstrike nu poate fi cercetat penal. E vorba doar de o consimţire tacită la o (aparent) benignă obturare a simţului realităţii. Căptuşită de astfel de minciuni inofensive, realitatea este mult mai călduţă şi viaţa este mult mai confortabilă (mai ales dacă în căşti răsună victorios Hasta siempre sau altă melodie din cele 20 pe care Wikipedia le listează ca fiind închinate lui).

Bun, şi dacă portul de Guevara nu este nociv, nu cauzează nici cancer (social sau medical), nici gripă aviară, nici impotenţă, ce rost mai au cărţi precum aceasta sau cele din care Jacobo Machover îşi alcătuieşte bibliografia? Răspunsul este dat tocmai de necunoscuta pe care publicitatea a preferat să o ignore: acelaşi adevăr istoric despre care vorbeam mai sus. Mi-ar plăcea ca tinerii cu stea în frunte să se gândească un moment cum ar reacţiona fiul sau nepotul lui Eutimio Guerra (prima victimă a lui Guevara) dacă ar vedea arborat pe pieptul oricărui adolescent portetul celui care i-a ucis tatăl sau bunicul? Aceeaşi senzaţie pe care ar avea-o un fiu sau nepot de evreu spulberat la Auschwitz, Treblinka sau Sobibor, care s-ar plimba prin Occident şi ar vedea tineri cu svastica agăţată la gât şi purtând mândri tricouri cu Fuhrer-ul. Diferenţa majoră e că în Occident purtarea de asemenea însemne este interzisă, pe când stelele roşii pot sclipi în voie pe burtica oricărui june. Politica interzice tot ceea ce publicitatea nu poate reabilita.

Nu este drept faţă de aceştia de mai sus, cum nu este drept nici faţă de un prieten al meu, acum student la jurnalism, care în urmă cu vreo doi ani îmi mărturisea că el crede că trebuie să fie foarte mişto să stai în Cuba, nici faţă de cei care vor citi şi vor crede în această inepţie colosală din cartea Reginei Deforgues - Poetul din Cabaña: "Istoria tuturor ţărilor e făurită din violenţe şi din sânge, dar nu reamintindu-le la nesfârşit [care nesfârşit?, n.n.] se vor înlesni schimburile culturale şi economice între popoare". Şi peste acestea atârnă greu de tot gândul lui Machover :

"Câţi tineri, câţi studenţi şi militanţi ai mişcărilor revoluţionare urbane, mulţi dintre ei comunişti devotaţi şi sinceri, nu şi-au dat viaţa în lupte dinainte pierdute, în numele concepţiei lui Che despre sacrificiu şi a lipsei sale totale de realism?"

De ce? De Che"

Scrisă de Silviu Man

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 33 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: Recenzie: “Che Guevara sau mistificarea istoriei” de Jacobo Manchover « Proiectul Arche

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro