Scris de Silviu Man • 28 July 2008 • in categoria Eseuri
0Autor: Jacobo Machover
Rating: 
Editura: Pro Editură şi Tipografie
"Che Guevara avea, în ceea ce-l priveşte, vocaţie de martir, dar unul nicicând dezarmat."
Din Guatemala, unde devenise membru al administraţiei lui Jacobo Arbenez (guvern răsturnat de Carlos Castillo Armas cu sprijinul CIA), Ernesto Guevara îi scrie astfel uneia dintre mătuşile lui: "Aici totul este foarte amuzant, împuşcăturile, bombardamentele, discursurile şi alte lucruri care au rupt monotonia în care trăiam". Scrisoarea este semnată: "nepotul aventurier". Ajuns în Cuba, luptătorul îi transmite mamei sale (care, nu mă îndoiesc, trebuie să fi fost foarte fericită la citirea acestui rând): "Iată-mă în jungla cubaneză, viu şi însetat de sânge" . Susţine că judecarea inculpaţilor contrarevoluţionari trebuie să meargă rapid, pentru că dovezile nu contează. Recunoaşte, în decembrie 1964, la tribuna Adunării Generale a Naţiunilor Unite că a împuşcat şi că va mai împuşca ori de câte ori va fi nevoie. Etc.
Mai mult, Machover arată în Che Guevara sau mistificarea istoriei cum El Che a recurs la una din vechile practici comuniste: corectarea propriei biografii. Pe scurt, în loc să-şi recunoască tinereţile de hoinăreală prin America Latină, a decis să şi le ambaleze frumos sub eticheta impunătoare de "exil" (vorba lui Machover: "din care ţară? persecutat de ce regim?"). Mai mult, se pare că nici statutul de medic pe care se pretinde că Guevara îl avea (fireşte, sinonim cu un plus de culoare pe nimbul legendar - ce poate fi mai seducător decât un doctor chipeş, mustind de idealuri împotriva sistemului, "exilat" şi gonind pe motocicletă pe tot continentul ca să vestescă, precum un ghiocel, primăvara comunismului american?), nu există şi n-a existat vreodată. Nici un exeget al lui nu a văzut vreodată o diplomă care să-i ateste calitatea de medic. Din nou, etc.
Nu este ceva nou să afirmi că unul din procedeele adorate de postmoderni este demitizarea. Înţeleg prin demitizare procesul prin care orice valoare decantată în timp poate primi, din partea oricărei nulităţi efemere, dar cu tupeu, bobârnace, ciupituri, înjurături, sau poate suferi tentative grosolane de aducere la "scară normală". Prin demitizare mai înţeleg reflexul pueril al coborârii de pe soclu a unui om cu merite reale. O exaltare a orizontalei. A-ţi tăia ambiţios, sofisticat, ştiinţific, craca de sub picioare, ca Wile E. Coyote. Un divorţ pueril de trecut în favoarea concubinajului multiplu cu nonvalorile vremii, din care cultura rămâne orfană şi fără pensie alimentară.
Ceea ce este bizar este că, în locul demitizaţilor care au ca supremă culpă statutul de model, postmodernitatea livrează figuri care aspiră la acelaşi jignitor statut. Îţi vine să te întrebi, în vremurile acestea atât de obsedate de pragmatism şi precizie, cum a putut oare să se formeze cultul universal al lui Guevara, în condiţiile în care există lucrări precum cea a lui Ricardo Rojo - Vie et mort d"™un ami (Paris, Ed. du Seuil, 1968) sau a lui Yves Guilbert - La Poudriere cubaine. Castro l"™infidele (Paris, La table ronde, 1961), sau cea de faţă, pentru a cărei curajoasă traducere Pro Editura trebuie felicitată. Aş risca un răspuns. Nu e nimic nou să afirmi că lumea are nevoie permanentă de eroi. Eroul de tip clasic este autoritar, se impune singur, are un halou de forţă, are eventual geniu. Eroul de tip clasic se situează departe, într-un spaţiu inaccesibil oricărui profan. El este venerat, de departe, cu un respect îmbibat parcă de o teamă secretă. Imitarea lui impune eforturi personale impresionante, răbdare, adevărate transformări interioare.
Figura lui Che nu este însă una de acest tip. Propaganda intensă l-a coborât din Olimpul eroilor istoriei. În loc de un geniu militar sau un răzvrătit absolut, avem în faţă un fel de top-model, un superman marxist, príªt-í -porter pe bustiere, brelocuri, şorturi şi şorţuri. Un macho care ştie să-şi ridice solemn privirile, de parcă tocmai ar vedea răsărind soarele sfânt al proletariatului din toate ţările. Care îşi joacă, cu un instinct teatral admirabil, trabucul şi basca cu steluţă. Mai mult, propaganda l-a transformat într-un spectru; Guevara "a devenit atemporal". Mulţumită lui Fidel Castro, istoricilor oficiali şi lui Jean-Paul Sartre, El Comandante, aşa cum se prezintă el acum, în formă de stencil pe tricouri, este greu de identificat, greu de supus analizei. Orice naiv cu orice configuraţie sufletească sau orice nătărău "nemulţumit de sistem" îl pot lua ca model, pentru că din Guevara a rămas numai imaginea. Printr-un salt postmodern, mitul s-a demitizat pe sine. Pentru tinerii rebeli, Guevara este un vas care poate fi umplut cu orice frustrare, orice ideal sau sămânţă de revoltă. Modelul lui Guevara nu este politic, ci (pop)cultural.
Dată fiind această situaţie, este de înţeles de ce crimele lui nu contează şi este previzibil ca, oricâte cărţi de dimistificare a adevăratului Guevara s-ar scrie, cei care-l admiră să nu aibă nici o zguduire de conştiinţă. Nici nu ar avea de ce - un om care-l admiră pe Che Guevara (spre deosebire de un om care-l admiră, spre exemplu, pe Hitler) nu ar comite vreodată, în numele lui, crimele pe care le-a comis el prin Sierra Maestra sau La Cabaña. Adevărul istoric nu numai că nu mai este eludat, dar în sine nu mai are nici un fel relevanţă. Din bulldog sângeros, Che a fost transformat - proces pe care el însuşi l-a demarat încă din timpul vieţii - într-un chihuahua un pic mai viril. Nu mai e nociv. Inflaţia de portrete şi elogii l-a devalorizat iremediabil. Crimele lui nu pot fi conştientizate drept crime adevărate - un individ care joacă Counterstrike nu poate fi cercetat penal. E vorba doar de o consimţire tacită la o (aparent) benignă obturare a simţului realităţii. Căptuşită de astfel de minciuni inofensive, realitatea este mult mai călduţă şi viaţa este mult mai confortabilă (mai ales dacă în căşti răsună victorios Hasta siempre sau altă melodie din cele 20 pe care Wikipedia le listează ca fiind închinate lui).
Bun, şi dacă portul de Guevara nu este nociv, nu cauzează nici cancer (social sau medical), nici gripă aviară, nici impotenţă, ce rost mai au cărţi precum aceasta sau cele din care Jacobo Machover îşi alcătuieşte bibliografia? Răspunsul este dat tocmai de necunoscuta pe care publicitatea a preferat să o ignore: acelaşi adevăr istoric despre care vorbeam mai sus. Mi-ar plăcea ca tinerii cu stea în frunte să se gândească un moment cum ar reacţiona fiul sau nepotul lui Eutimio Guerra (prima victimă a lui Guevara) dacă ar vedea arborat pe pieptul oricărui adolescent portetul celui care i-a ucis tatăl sau bunicul? Aceeaşi senzaţie pe care ar avea-o un fiu sau nepot de evreu spulberat la Auschwitz, Treblinka sau Sobibor, care s-ar plimba prin Occident şi ar vedea tineri cu svastica agăţată la gât şi purtând mândri tricouri cu Fuhrer-ul. Diferenţa majoră e că în Occident purtarea de asemenea însemne este interzisă, pe când stelele roşii pot sclipi în voie pe burtica oricărui june. Politica interzice tot ceea ce publicitatea nu poate reabilita.
Nu este drept faţă de aceştia de mai sus, cum nu este drept nici faţă de un prieten al meu, acum student la jurnalism, care în urmă cu vreo doi ani îmi mărturisea că el crede că trebuie să fie foarte mişto să stai în Cuba, nici faţă de cei care vor citi şi vor crede în această inepţie colosală din cartea Reginei Deforgues - Poetul din Cabaña: "Istoria tuturor ţărilor e făurită din violenţe şi din sânge, dar nu reamintindu-le la nesfârşit [care nesfârşit?, n.n.] se vor înlesni schimburile culturale şi economice între popoare". Şi peste acestea atârnă greu de tot gândul lui Machover :
"Câţi tineri, câţi studenţi şi militanţi ai mişcărilor revoluţionare urbane, mulţi dintre ei comunişti devotaţi şi sinceri, nu şi-au dat viaţa în lupte dinainte pierdute, în numele concepţiei lui Che despre sacrificiu şi a lipsei sale totale de realism?"
De ce? De Che"
Scrisă de Silviu Man
Categorie: Eseuri | Autor: Jacobo Machover | Editura: Pro Editură şi Tipografie
Misto recenzia. Era si timpul pentru o carte care sa vorbeasca altfel despre Che, dicolo de pop-cultura.
Ultimul citat este insa patetic. Scarificiu, realism, orice tabara revendica aceste cuvinte risca sa pice in demagogie.
Asa cum si americanii, “pritenii” lui Fidel si ai lui Castro le folosesc ca sa impacheteze frumos propriile greseli.
Cand se prefera violenta, nu prea mai are nimeni dreptate.
„Toată literatura începe şi se termină cu mitulâ€, spune Borges. Oamenii construiesc şi dărâmă mituri.
Toate scrierile despre Che păcătuiesc prin partizanat. Che acoperă tot spectrul clasic de personaje care ne fascinează. Sfântul Francisc în leprozeriile din Anzi, criminalul cinic din tribunalele revoluţionare cubaneze sau revoluţionarul universal care îşi părăseşte poziţia şi familia din Cuba pentru a relua lupta în Congo şi pentru a fi asasinat cu sânge rece în Bolivia.
Adevărul istoric este o vorbă, o ediţie, o iluzie. Cine poate să despartă idealul de propagandă, acela să arunce cu piatra. Eu nu mă simt în stare.
Si din nou Borges : „..mersul lumii este prea complex pentru naivitatea unui om.â€
eu ma gandesc la pozitia unui purtator de tricouri Che Guevara. Cam cum ar vorbi: Ce adevar bai asta? Cine stie ce ascultator de muzica d’aia sonata, bimbonica o fi scris si cartea asta: Bai, tu stii ca la noi, in gasca ce bine da sa ai un tricou si sa-l falfai pe niste manele acolo de-alea noile? Stii cate gagice sunt topite dupa mine si din cauza lui nea Che asta? Si apoi eu sunt ofticat pe toti romanii astia care traiesc pe-aicisea si d-aia protestez cu to’arasu asta ca e de-‘al nostru, da invataturi cum sa-i belesti pe unii si pe altii. Si apoi daca a facut si el un ban din vanzarea de tricouri, sepci si alte podoabe de smeneala, care e treaba dumitale, bre Silviule, bre.
@ billy, esti in plin paradox. Daca adevarul ar fi imposibil de aflat, cum intelept sugereaza cele spuse de tine, atunci primul adevar solid la care ar trebui sa ne raportam ar fi exact acela ca “adevarul este imposibil de aflat.”
Cum s-ar zice, minciuna este singura certitudine, nu? (desigur, incepand cu minciuna care spune ca “minciuna este singura certitudine”).
Mda.
@gabimirea- ai inventat un monolog sau un dialog al unui manelist! spune-mi si mie cati manelisti ai vazut purtand tricouri cu Che? SI stii de ce nu vor sa poarte? Pt ca nu seamana cu niciun fotbalist…
Cat de potrivita este remarca despre manelisti /fotbalisti!Eu il consideram perfect pe EL CHE,dar uite ca mai are omul si lipsuri:nu seamana cu nici un fotbalist!
Radu Iliescu, frumos sofism. Dar fără obiect.
Vorbeam doar despre un amărât de adevăr istoric. Ideea de adevăr mă depăşeşte, o las în seama lui Platon.
Asta e.
„Recunoaşteţi-i măcar scandalul !â€, le spunea Barthes detractorilor lui Sade. Recunoaşteţi-i măcar idealismul, i-aş îndemna pe denigratorii lui Guevara.
Incă n-am citit cartea lui Machover, probabil că e scrisă cu talent, altfel nu cred că l-ar fi determinat atât de repede şi categoric pe Silviu Man să treacă de o parte a baricadei, fără o minimă rezistenţă critică.
Viaţa şi cariera lui Che sunt pline de pete şi de dureri. Dar nu poţi să nu îi recunoşti măcar bărbăţia şi curajul unui om care a luptat ani de zile în guerilla. Văd că i se reproşează inclusiv spiritul de sacrificiu. Ca şi cum cei arşi de febra unui ideal ar trebui să ceară armistiţiu ca să-şi ia aspirinele.
I se pune în cârcă şi ipocrizia unui mit construit de intelighenţia pariziană. Cu ce este vinovat Guevara că stângiştii de pe Sena belfereau într-un sistem pe care îl atacau subţire , din vârful limbii ?
Execuţiile sumare de după victoria cubaneză îl acuză. Rezulatul final al revoluţiei cubaneze îl acuză. Dar un vis de-o noapte, cu o lume mai bună şi mai dreaptă îl justifică în faţa posterităţii.
Recomand şi cartea lui Reginaldo Ustariaz, Che Guevara, viaţa unui mit, apărută de curând la Editura Litera International. Nu pentru opinii, e evident că avem de-a face cu un alt adulator al lui Che. Dar am găsit aici documente şi fotografii inedite foarte valoroase, în special pentru moartea lui Che.
@ silviu (cu scuze de intarziere): diferenta mare dintre noi (tin minte si ce mi-ai spus la cronica de mai demult la 4 luni, 3 saptamani si 2 zile) este toleranta la patetism. cred ca tonul patetic e cel mai potrivit pentru a ilustra o lume care a luat-o razna. nu am nici un dubiu ca minciuna este parte fundamentala a politicii despre care vorbesti, doar ca lucrurile nu trebuie amestecate. cum spuneam, amicul de la jurnalism pe cuvant ca nu are nici o vina :)
@ billy : Machover nu musteste de talent. Nici cartea nu e un studiu extrem de aprofundat, desi are o bibliografie destul de ofertanta. Nu talentul m-a convins sa ma arunc “fara o minima rezistenta critica”, cum spui, de partea cealata a baricadei (ca si cum pana acum as fi fost un admirator al comunismului). Spiritul de sacrificiu de care vorbesti se reflecta in carte ca o adevarata maladie. Nu ii contest acest spirit, dar nici nu pot sa trec peste cand stiu ca au fost oameni ucisi / prostiti (doua fatete ale mortii, pare-se) in numele pieptului gol al lui Che. Pe Sartre nu i l-am pus in carca, te rog sa recitesti. De altfel, Guevara nu prea i-a suferit pe Sartre si Beauvoir. “Meritul” principal este al lui Castro, dar nu trebuie uitat ca procesul de mitizare a fost demarat chiar de el, de Guevara.
Mai scrii, si ma mira : “Dar un vis de-o noapte, cu o lume mai bună şi mai dreaptă îl justifică în faţa posterităţii”. O fi, dar visul lui este egal a fost egal cu cosmarul altora. Lumea mai buna nu cred ca se masoara cu rigle si echere onirice. Nu pot accepta gandul ca adevarul istoric este o iluzie. Destul ni s-a predicat ba ca Adam si Eva au fost nascuti la Slobozia, ba ca natiunile sunt doar un concept care imbraca un nimic. Amorul asta incestuos intre adevar si propaganda nu ma descurajeaza. Mai mult ma sperie ideile care au rezultat din asta : un student la istorie spunea mai deunazi ca el ca istoric, nu vrea sa caute adevarul, ci numai verosimilul…
@ gabi : da, manelistii nu prea poarta tricouri cu Che. Se prefera inscriptii ezoterice : harrison, gigolo $800, de puta madre etc. :)
Excelenta recenzie. Domnul Silviu Man a sesizat cu multa acuratete transformarea lui Che intr-un produs de consum, un “superman marxist”. Daca inteleg bine, Billy ne aminteste faptul ca avem nevoie de mituri. Asta asa este, dar nu de mituri de plastic, “formatate” de ideologiile institutionalizate. Sentimentul de revolta a tinerilor este normal, pe mine nimic nu ma poate intrista mai mult decat un tanar conformist. Ce constatam insa? Tinerii de azi, din Romania sau din SUA, unde locuiesc eu, isi exprima revolta EXACT in termenii pe care ii lanseaza “sistemul”. Che a devenit un instrument de “hipersocializare”, de domesticire a unui tineret care care si-a pierdut puterea de a se impotrivi cu adevarat. Am publicat anul trecut in Romania o carte despre Unabomber, odata cu Manifestul celebrului terorist. Cati dintre “revoltatii” indragostiti de Che au deschis cartea? S-au stiu de Unabomber? Diferenta dintre Che si Unabomber? Una singura. Che este un terorist politic corect, care nu pune sub nici un fel probleme “sistemului” iar Unabomber este un revolutionar “toxic”. Mitul lui Che este intretinut de noua stanga institutionalizata, Unabomber este un revolutionar criminal care A DENUNTAT ipocrizia “revoltei” stangiste. Iata de ce mitul lui Unabomber nu a fost “institutionalizat”. Asta explica de ce tineretul roman nu are drept “role model” eroii care au murit in puscariile comunistilor. Multi dintre ei sunt fosti legionari, deci politic profund incorecti, deci nu convin ideologiilor din mainstream. Si atunci tanarul “revoltat” din Romania “pune botul” (ma scuzati, am invatat expresia aceasta recent) la produsele preambalate din import. Sansa noastra sunt tinerii ca Silviu Man si echipa de la bookblog.ro care gandesc cu mintea lor. Ma rog lui Dumnezeu ca “sistemul” sa nu-i copleseasca pana la urma.
Silviu,
Comunism, legionarism, astea sunt etichete. Sunt comode, îţi dau senzaţia că ai prins esenţa.
Să rămânem la fapte. La oameni. La victime şi la călăi, pentru că aici doare Guevara; şi e normal să fie aşa.
Che a călătorit mult prin America anilor ’50. Vagabondaj sau călătorie iniţiatică, puţin importă. Şi a văzut mizerie, moarte, durere, nedreptate. Aici toate mărturiile concordă.
Iar tot restul vieţii a acţionat. Asumându-şi conştient riscul de a transforma victimele în călăi. In numele unui ideal.
Pe termen scurt, drumul ales de Che s-a dovedit a fi greşit. Dar pe măsură ce iese din timpul istoric Che poate deveni Eroul Eliberator, de a cărui necesitate nu cred că trebuie să te conving.
Văd că devin şi eu puţin patetic, măcar aici să fim de acord.
Apropo de victime şi călăi, poate ai văzut filmul Burnt by the Sun al lui Nikita Mihalkov. Dacă vreodată ai timp m-ar interesa impresiile tale.
In schimb, comentariul lui Ovidiu Hurduzeu m-a lăsat perplex.
Incerc să sistematizez puţin, lăsând deoparte etichetele şi pe Unabomber.
Va să zică Che luptă împotriva unui sistem, acelaşi sistem îl transformă pe Che într-un mit de plastic, mit pe care îl serveşte tinerilor tocmai pentru a le castra pornirile revoluţionare. Iar un tânăr este inteligent şi potent doar dacă nu pune botul la momelile sistemului.
Calea revoluţionară fiindu-i închisă abil, unui tânăr nonconformist îi mai rămâne doar modelul Unabomber ( ca să revenim) şi modelul George Bush ( presupun).
Incurcate sunt căile politicii, de-aia am fugit de ea ca dracu de tămâie.
Billy,
Hai sa nu deviem de la ceea ce a afirmat Silviu Man. El constata faptul ca Che a devenit produs de consum. Eu am incercat sa explic in doua cuvinte DE CE acest CHE GUEVARA este acum pe tricourile tinerilor stangisti din Romania iar un tip ca Unabomber “nu explodeaza la noi”, vorba lui Dan Stanca. M-am referit la fenomenul de PERCEPTIE si CIRCULATIE a “mitului”, care are prea putin in comun cu ceea ce a fost sau este CHE GUEVARA sau Ted Kaczynski. Ma deranjeaza faptul ca tinerii asa zis nonconformisti din Romania COPIAZA modele de aiurea . N-au nimic original sau creator in revolta lor. Alearga dupa ce-i mai comod, Che fiind mai comod decat Unabomber. Eu nu pledez ptr nici unul. Vroiam sa spun ca tinerii nostri “pun botul” doar la produsele intens mediatizate. Am devenit nu numai importatori de carne, rosii, si stiluri de viata, ci si de “revolta politic corecta”marca Che. S-ar putea prea bine ca in cativa ani si Unabomber sa devina trendy odata cu scumpirea petrolului si cu nebunia ecologista. Sa vezi atunci cum va fi ridicat in slavi, si pe malurile Dambovitei. Cat despre “modelul George Bush”, nu cred ca l-am propus eu. In articolul despre “intelectualul anti-global” aparut in “Adevarul” de luni tocmai m-am pronuntat impotriva modelelor institutionalizate adoptate de dreapta noastra “neoconservatoare” si ma intrebam de ce se pastreaza tacerea in Romania in privinta “modelului” oferit de conservatorul anti-sistem Ron Paul ( candidat la presedentia SUA)si a lui Pat Buchanan. Asta ar fi misiunea tineretului nonconformist, daca el mai exista, sa iscodeasca cai alternative, sa inventeze ALTCEVA. E greu, ar trebui sa renunte la confortul gandirii. Eu atat ma avut de spus. Apreciez faptul ca bookblog.ro reuseste sa creeze o efervescenta intelectuala atat de rara printre tinerii de azi. Cat timp discutati in contradictoriu inseamna ca nu v-a atins inca morbul gandirii unice asa cum i-a atins pe multi dintre tinerii din SUA pe care-i cunosc.
@ Billy,
exista o doza de adevar greu de sesizat si greu de acceptat in ceea ce spune Ovidiu Hurduzeu. Si totul porneste de la injonctiunea christica: “Nu va impotriviti celui rau.” Si pe buna dreptate. Atunci cand intervine un conflict, cele doua parti intr-o nu numai intr-o relatie de opozitie, ci si intr-una de complementaritate. La nivel verbal, polemica presupune si ea o punte de legatura, nu? La nivelul opozitiei fata de sistem, este si mai pervers, pentru ca sistemul se alimenteaza (vampirizeaza) cu energia pe care o cheltuiesc opozantii sai.
In cazul si mai precis al democratiei, aceasta are nevoie constant de opozitie, si fagociteaza toate rebeliunile fara cauza in modul cel mai parsiv. Exemplu de presa: Condi, cu “treburi” prin nu stiu ce tara, huiduita la scena deschisa, explica senina presei: “Aceasta este cea mai buna dovada ca in tara dumneavoastra este democratie.” A disparut problema adevarului, pentru ca adevarul a fost confiscat pentru ca sistemul sa mearga bine.
Deci Ovidiu Hurduzeu are dreptate. Che este revolta moale, care nu pune sub semnul intrebarii nimic pana la urma. Desigur, exista si o revolta tare, cu care insa Che nu are nimic in comun. Si se pare ca nici n-a avut vreodata…
Si o chestie legata de idealuri. Prin definitie, idealul este o chestie intangibila. Un fel de linie a orizontului. Sunt unii pentru care chestia asta pare foarte pura, din pacate nu vad latura neroada a idealului.
Daca eu sunt “idealist” si vand cuiva o casa amplasata pe linia orizontului, cu acte in regula, asta se numeste escrocherie, si e normal sa se sanctioneze prin lege. Beneficiarul nu-si va lua in posesia achizitia in veci.
Daca cineva imi spune ca trebuie sa pun banii intr-o structura piramidala, si dupa tz luni imi va da de en ori, exista o singura certitudine: aceea ca eu dau niste bani. Daca un ideal cere cadavre, avem iarasi o singura certitudine: cadavrele si criminalii.
Engels, Marx, Lenin, Guevara, au vandut case amplasate pe linia orizontului. Au fost niste escroci istorici. Singurele lucruri concrete pe care le-au oferit sunt mortii, lagarele de concentrare, criminalii, nefericirea generala. Linia orizontului creata de ei a ramas insa bine mersi.
Pingback: Recenzie: “Che Guevara sau mistificarea istoriei” de Jacobo Manchover « Proiectul Arche
Un prieten, mai riguros şi mai realist, îmi atrage atenţia că nu pot să-l apăr argumentat pe Che decât dacă îmi asum integral discursul marxist/neomarxist, cu toate punctele lui vulnerabile (ceea ce nu vreau să fac). Si că este cvasi-imposibil – fără să mă scufund în apologetică sau, şi mai rău, în hagiografie – să retez legătura dintre om şi efectele directe ale conceptelor sale instrumentalizate în praxis.
Resemnat, accept că Che a fost învins de sistemul pentru care a luptat şi de sistemul împotriva căruia a luptat. Pot doar să visez că Che a ajuns măcar până la cerul inteligibil imaginat cu fervoare de Plotin. Acolo unde „Toţi se află în toate părţile, şi totul este tot. Fiecare este toate lucrurile. Soarele este toate stelele, iar fiecare stea este toate stelele şi soarele. Nimeni nu păşeşte acolo pe un pământ străin â€.
billy spune: “Pot doar să visez că Che a ajuns măcar până la cerul inteligibil imaginat cu fervoare de Plotin. Acolo unde „Toţi se află în toate părţile, şi totul este tot. Fiecare este toate lucrurile. Soarele este toate stelele, iar fiecare stea este toate stelele şi soarele. Nimeni nu păşeşte acolo pe un pământ străin â€. ”
Ar trebui sa nu mai viseze. Ce legatura are materialismul dialectic cu cele trei ipostaze ale lui Plotin? Niciuna. In primul rand ca Che si Marx (sau intregul marxism\neomarxism) sunt gnostici, iar Plotin a scris impotriva gnosticismului, alaturandu-se astfel fara sa vrea, de partea crestinilor din sec 3.
Che si Marx au distrus filosofia lui Platon prin aceea ca au aplicat gnosticismul (o utopie convertita azi in multiculturalism) din Republica (faza cu proprietatea privata care trebuie abolita), pe cand Plotin a salvat pe Platon curatand platonismul de gnosticism.
In al doilea rand, la Plotin, “partea” nu numai ca face parte din “intreg”, dar “partea” este si “intregul”, aceasta fara ca “partea” sa se izoleze de “intreg” sau se ignore “intregul”. Pe cand Marx si Che ignora “intregul”, se izoleaza de “intreg”, fiind numai “parte” singuratica.
In al treilea rand, Che si Marx nu au nicio legatura cu inteligibilul. La Plotin, ca la toti anticii crestini sau precrestini, inteligibilul nu e numai transcendent sau numai imanent, ci e si transcendent si imanent. Deci nu e numai absolut transcendent sau absolut imanent, ci si transcendent si imanent. Or , la Marx si Che, ca mostenitori si perfectionisti ai transcedentalismului kantian, iluminist, (a)gnostic, deist, etc. , inteligibilul e numai transcendent, ceea ce face ca el sa se pulverizeze si, in final, lumea “evoluand” ca la Darwin, sa nu mai existe. De aici se traga natura total antimetafizica, antiinteligibila a lui Che, Marx, etc. Mistica lui Plotin, desi nu e crestina, e una bazata pe CREDINTA in filosofia lui Platon eliberata de gnosticism. Pe cand la Che si la Marx, totul se pune pe metoda de functionare a terorii, a torturii, a crimei, a utopiei ca gnoza din Republica.
In al patrulea rand, umanistii nu au absolut nicio autoritate asupra lui Platon, Aristolte, Plotin, etc. deoarece Platon se revendica de la Pentateuhul lui Moise tradus in greceste de Septuaginta. Numerosi filosofi crestini si necrestini ai vremii respective au afirmat asta. Numai latura gnostica din platonism nu are de a face cu Septuaginta. Sau chiar daca umanistii seculari s-ar legitima din Platon, atunci se vede clar ca ei au luat de la antici numai barbariile, utopiilr, nebuniile si crimele scrise de ei… n-au fost si nu sunt in stare sa judece mai bine deoarece gandirea lor e numai discursiva, rationala, nu si intuitiva sau suprarationala. Or, gandirea mistica a lui Plotin e si intuitiva sau suprarationala, nu numai discursiva. La fel in cazul misticilor crestini sau oricaror mistici.
Cum ar spune Platon despre gandirea lui Marx sau Che daca ar trai azi: gandirea lor e bastarda pentru ca ea vizeaza numai materia (Platon utilizeaza alaturarea de “gandire bastarda” despre gandirea care nu e si intuitiva sau suprarationala, adica mistica!)
Daca ai fi fidel lui Che, at l-ai uri pe Plotin. Si Marx, si Che, ar rade vazand ca ii aduci in discutie langa Plotin.
Deci alege: or Che, or Plotin?
Sterge primele 3 commenturi si lasa-l pe ultimul. Primele 3 commenturi nu aparusera si credeam ca au trecut la spam. Ultimul l-am scris de la alt computer.
Imi cer scuze!
Ilie Catrinoiu
Etalarea bine temperată a erudiţiei mă impresionează întotdeauna.
Viziunea mea eshatologică este într-adevăr simplistă şi uşor deplasată. Ii văd pe Marx, Plotin, Che, Platon şi pe mulţi alţii râzând cot la cot şi bând cu plăcere Feteasca Albă de Târnave pe care mă grăbesc să le-o torn în pahare.
Cred ca trebuie trecut un pic de bariera asta de Che Guevara de pe tricouri. E drept, in jurul sau s’a facut un cult in special al tinerilor (multi habar n’au ce anume a fost), dar uitativa un pic mai adanc, si cititi mai mult despre Guevara. Este un personaj deosebit de complex, chit ca vrem sau nu sa recunoastem. Si da, a fost un erou, pentru oamenii aceia, pentru societatea respectiva, nu are rost sa comentam niste lucruri pe care nu putem sa le vedem decat prin niste ochi de sticla. A fost un model si ramane un model, prea greu de perceput si de acceptat pentru lumea asta, in care ignoranta, lipsa de caracter, lasitatea si lipsa umanitatii abunda!
Diletant. E definitia mea. Totusi aruncandu-ne in “meandrele concretulului”, cati ar fi apucat calea lui “Che” si de ce?
che guevara , unul din marii eroi ai lumii , un om care si-a jertfit familia si viata pentru idealurile sale , pentru a lupta impotriva imperialismului !!!!!!!!!!!!!
restul comentariilor………….
prea îndoctrinati, revolutiile nu se fac cu cei care se roagă la unu pironit , se fac cu aventurieri., pentru asta este invidiat de unii si apreciat de altii, ce poţi contesta la unul care se contesta singur ?
… este usor a emite opinii cu pretentii de postulat, din confortul camerei tale, ascuns dupa ecranul unui calculator, este usor a participa la revolutii privind la televizor…
Hai sa radem de cei ce au idealuri si au si puterea de a lupta pentru ele!
Hai sa radem si sa-i numim criminali, pe cei ce se gandesc la binele celor adevarat sarmani, pe cei ce pun binele comunitatii mai presus decat binele personal !
Cati din voi ati renunta la statutul de ministru pentru a continua a lupta pentru idealuri?
… eu nu vad azi decat oameni care se cramponeaza de “ciolan”, vad promovate ca valori oameni cu suflete si minti goale si mai vad in campanii electorale fluturandu-se idealuri scoase de la naftalina, spalate si apretate cu demagogie si pragmatism. Atat.
…si va mai vad pe voi vorbind cu prea mare usurinta despre ceva ce nu aveti curajul sa traiti…
Am cartea in biblioteca si nu credeam ca va primi vreodata 5 stele pe un site ce promoveaza lectura,cultura.ma bucur ca am o carte atat de valoroasa pe raftul meu de carti.
Copyright ©2011 Bookblog.ro
Radu Iliescu spune:
28 July 2008 | 1:05 pm
Superba recenzia. Oricum, Che Guevara e victima excesului de propaganda caruia i-a servit drept suport: acum, toata lumea stie ca era vorba de fapt despre un fabricant de tricouri :-)