bookblog.ro

Citind Lolita în Teheran

Scris de • 6 August 2008 • in categoria

0Autor: Azar Nafisi
Rating: Azar Nafisi - Citind Lolita in Teheran rating - recenzii carti
Editura: Rao

Azar Nafisi - Citind Lolita in Teheran - recenzie carti

"Un roman nu este o alegorie (...). Este o experienţă senzuală a unei alte lumi."

Şi exact aceasta este impresia în timp ce citeşti romanul: că ţi se deschide o poartă spre intimitatea unei lumi atât de îndepărtate de tine. Cu toate acestea Citind Lolita în Teheran nu poate fi citită ca o simplă poveste a opresiunii unui sistem teocratic sau ca un manifest împotriva discriminării femeilor în societatea islamica, ci trebuie atent analizată, cu un ochi critic şi raţional, pentru a descoperi implicaţiile sociale şi politice din spatele unui aparent simplu roman despre literatură.

Azar Nafisi s-a născut într-o familie cu vederi liberale şi cu importante funcţii publice: tatăl ei, Ahmad Nafisi, a fost primarul Teheranului, iar mama sa, Neshat Nafisi, a fost una dintre primele femei alese în parlamentul iranian. Educaţia lui Azar a fost una solidă şi bogată, ea având şansa de a-şi continua studiile în Statele Unite ale Americii, unde a şi obţinut un doctorat în literatură.
Întoarcerea ei în Iran şi debutul în cariera de profesoară de literatură coincide cu izbucnirea revoluţiei islamice care avea sa transforme Iranul din monarhie (prin înlăturarea Şahului Reza Pahlavi) în Republica Islamică - condusă de Ayatollahul Khomeini.

Tânăra şi entuziasta profesoară Nafisi se vede încolţită de noile prevederi ale guvernului. Dacă din punct de vedere profesional se afla pe un teren minat din cauză că romanele pe care alege să le predea studenţiilor sunt virulent atacate de propaganda revoluţionară, din punct de vedere personal se vede nevoită de a accepta numeroase umilinţe şi de a se ascunde mereu sub vălul tradiţional.

Dar spiritul ei tânăr nu se lasă atât de repede înfrânt. Participă la manifestaţii de protest, refuză să poarte vălul ca simbol al reformei politice şi continuă să îşi predea romanele interzise cu riscul de a fi expulzată din facultate. Şi pentru că regimul îşi impune voinţa în cele din urmă, inevitabilul se produce şi Nafisi se retrage din învăţământ şi se izoleaza în propria casă. Dar înainte să facă asta, selectează câteva dintre cele mai bune eleve ale sale şi le invită să participe la un curs particular, unde să citească şi să discute toate acele romane interzise în facultate.

Şeherezada, Nabokov, Fitzgerald şi Jane Austen

Când vine vorba despre întâlnirile de joi dimineaţa dintre fete şi profesoara lor, mă încearcă un sentiment paradoxal ce oscilează între încântare entuziastă şi o uşoară iritare de natură teoretică.

Vraja incontestabilă a dimineţilor de joi este dată de pasiunea pentru cărţi şi literatura. Iar această pasiune este şi cheia spre evadare dintr-o lume în care tinerele femei sunt ţinute prizoniere: "Dacă nu intri în această lume, nu îţi ţii răsuflarea împreună cu personajele şi nu te implici în destinul lor, nu vei putea fi capabil de empatie, iar empatia este miezul romanului. Aşa îl citeşti: inhalând experienţa. Aşa că, începeţi să respiraţi. Vreau doar să ţineţi minte acest lucru. Asta e tot, sunteţi liberi."

Astfel se materializează într-un mod nebănuit "evadarea prin lectură". Şi eu, ca cititor cu un total alt fundament religios şi social, cititor pentru care această evadare nu a fost nicodată crucială, nu pot decât să bănuiesc cât de importante erau pentru protagoniste acele ore de lectură.

Din păcate însă, acest aspect al romanului m-a nemulţumit pentru că în aceste momente autoarea romanului se folosea de context pentru a înşira diferite comentarii sugrumate de teorie privind operele discutate. În acele momente m-am surprins gândindu-mă că această carte mi-ar fi fost utilă înaintea unor examene la literatură engleză, dar tocmai aceste gânduri mi-au confirmat cât de deplasate erau aceste inserţii pentru ritmul natural al romanului şi cât de inutile pentru cititorul subjugat de vraja pasiunii de lectură.

De ce Lolita?

Sau mai exact de ce Lolita şi nu Marele Gatsby? Ambele romane sunt discutate pe larg în carte şi fiecare dintre ele îşi are rolul său în a accentua unele aspecte ideologice şi politice care coincideau cu Iranul revoluţionar al acelor zile.

Dacă Marele Gatsby este subiect de proces improvizat între studenţii Universităţii, Lolita este metafora perfectă pentru a ilustra statutul femeii în societatea iraniană revoluţionară. Interpretarea lui Nafisi şi a studentelor sale vine să arunce o nouă viziune asupra celebrului roman a lui Nabokov: dacă HH îşi doreşte subjugarea nimfetei prin anihilarea totală a ceea ce poate ea deveni ca femeie, la fel guvernul totalitar iranian îşi doreşte ca femeile să devină invizibile sub vălurile lor întunecate.

Aici doresc să fac o paranteză. Nu vreau să se înţeleagă prin asta că în noua Republică Islamică legile au venit să discrimineze doar femeile şi că ele erau singurele victime ale obtuzităţii guvernanţilor. Dimpotrivă. Noile legi morale au adus o îngrădire drastică a libertăţilor indiferent de sex, iar pedepsele se aplicau femeilor şi bărbaţilor în egală măsură.

Totuşi, cartea se concentrează pe situaţia dificilă a femeilor şi de aceea există riscul de a pune în umbră problema la nivel general. Într-adevar erau vremurile în care femeile erau biciuite dacă se dădeau cu ojă pe unghiile ascunse sub manuşi negre şi erau exmatriculate din universitate pentru că au alergat la un curs, dar asta nu înseamna că bărbaţii erau mai protejaţi sau mai liberi.

Citind Lolita în Teheran ca instrument politic?

Pe tot parcursul romanului America are un rol dual, bine determinat: pe de o parte este locul de unde vin toate relele (din punctul de vedere al revoluţionarilor) şi în acelaşi timp este Pământul Făgăduinţei pentru personajele care se simţeau prizonierele sistemului.
Astfel, autoarea recunoaşte: "Simţeam ca şi cum toate lucrurile personale îmi erau sfărâmate, smulse ca florile de câmp dintr-o grădină, unde urmau să fie plantate alte flori, mai decorative, unde totul urma să fie perfect aranjat şi organizat. N-am avut niciodată acest sentiment de gol pe când eram studentă în Statele Unite".

Aceasta atitudine îi aduce autoarei şi cele mai aspre critici. Acuzată de neoconservatorism şi de susţinerea implicării Statelor Unite în Iran, cartea a fost considerată ca un instrument de subtilă manipulare a societăţii occidentale, având mai ales avantajul garantării credibilităţii prin "vocea din interior".

"Am părăsit Iranul, dar Iranul nu m-a părăsit pe mine"

Nafisi părăseşte Iranul în primăvara lui 1997 pentru a se stabili în Statele Unite ale Americii. Aici îşi continuă cariera în învăţământul superior şi scrie Citind Lolita în Teheran în amintirea anilor în care s-a simţit în exil în propria ţară.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 29 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: de citit cate ceva | Mariloco's Blog

  2. Pingback: CARTI | Mariloco's Blog

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro