0
Autor: John Fowles
Rating:
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Mariana Chiţoran
332 pagini
ISBN: 978-973-46-0599-6
(ediţia în limba engleză aici)
Acum, fetelor, atenţie. Ce se întâmplă este că sunteţi foarte frumoase ş.a.m.d astfel că de unde nu te aştepţi răsare câte un valet de "inima neagră", amărât şi prăpădit, că nu vă are, că sunteţi viaţa lui, că universul îşi este sieşi redundant dacă inimile voastre nu se însumează, şi oricât s-ar strofoca bietul înamorat voi rămâneţi inabordabile şi la fel de frumoase şi consideraţi (pe bună dreptate, poate) că străpungerea cu inelarul se va face în condiţii certe care vi se cuvin incontestabil.
Dar să zicem că băiatul, bleg şi mâhnit, capătă deodată un soi de forţă la care nu s-ar fi aşteptat, forţă pe care doar hazardul cu alegerile lui dubioase o poate da unei fiinţe atât de neînsemnate, o forţă ... în fine, câştigă la loto, asta era faza. Frederick Clegg, funcţionarul de la Anexa Primăriei din orăşelul până atunci inexistent, îl prinde pe Doamne-Doamne de picior, picior care valorează mai exact 73.091 lire. Acum, Frederick are, în afară de bani cât pentru patru vieţi, încă două mari calităţi: 1. e pasionat de entomologie (adică studiul insectelor), mai exact îi plac lepidopterele (adică fluturii), mai exact îi plac lepidopterele moarte şi atârnate în insectare (adică "expuse") şi 2. e pasionat de Miranda, studentă în Londra, artistă, belearte, avangardă, modernism, inteligenţă, talent. Faceţi voi calculele.
În fine, hai că le fac eu: la câteva săptămâni după ce se trezeşte cu găleata de bani în braţe, fostul geek, nerd, (... dweeb, grind, wonk, swot, înţelegeţi voi) capătă mijloacele de a deveni ce a visat dintotdeauna. Într-o seară îndeajuns de întunecată: "Vă rog să mă scuzaţi, vă pricepeţi la câini?", "De ce?", "E îngrozitor, dar tocmai am lovit unul cu maşina". Jmaf! compresa cu cloroform şi un pic de tetraclorură de carbon, pentru gust presupun, rezultă camionetă, rezultă proaspăt cumpărata cabană, rezultă pivniţă, rezultă adio libertate. Şi ştiţi ce, "Cred că foarte mulţi oameni care par fericiţi ar face ce am făcut eu sau lucruri asemănătoare dacă ar avea timp şi bani la dispoziţie".
Înainte să vă gândiţi la toate minunăţiile pământului, fetelor, să vă furnizez detaliile: omul acesta este ceea ce s-ar numi a thousanare, e gata să vă cumpere şi să vă ofere practic orice (în afară de libertate, se înţelege), nu v-ar atinge de voi nici în ruptul capului, aveţi toată intimitatea, cărţi, tablouri, magnetofon cu Jazz Ensemble, vinuri, mâncăruri imposibil de pronunţat, tot. Tot. În plus, ştim cu toţii că, rupt din contextul său social călduţ şi confortabil, omul e gata să sară pârleazuri altădată de nesărit, singurătatea, întunericul, raţia alimentară, raţia de aer curat, bunătatea - chiar şi mainacă - a singurei persoane cu care poţi realiza un contact, şubrezenia promisiunilor de eliberare ... mintea omului poate funcţiona în feluri nebănuite sub aceste tone conjuncturale. Cât despre el, lucrurile sunt poate mai simple. E genul de nebun normal. În afară de faptul că e nebun, totul este în regulă: "E colecţionar, de-aici provine tot ce este mort în el".
John Fowles, (am avut serioase probleme în pronunţarea numelui de familie şi sunt convins că în continuare stâlcesc săracul) profesor de literatură la Oxford, este genul de autor căruia îi lauzi capacitatea de a da în mintea unor non-literaţi. În sfârşit, nu ştiu dacă este un gen cu adevărat, însă personajele par că-şi scriu jurnalul (căci aceasta e forma) cum ar vorbi şi viceversa, iar neştiinţa autorului - de aici, distanţa mare faţă de ubicuitatea realismului - este delicioasă. Ştiu că de curând şi-a publicat propriul jurnal - care, din câte am auzit, dar nu bag mâna în foc, e mai aproape de eseu decât de un carneţel cu amintiri. Dacă apare pe la noi, aş fi curios să cunosc un John Fowles mai aproape de John Fowles.
Două cuvinte despre filmul "The collector" (1965): dacă ai un pic de experienţă şi îţi poţi da un rewind în istoria cinematografiei pentru a-l aprecia, probabil vei reuşi. Eu n-am putut şi mi s-a părut uşor oribil.
Voi reveni pe-aici cu acest John, e versiunea british a noului roman francez. How"™s that for a strange one... Unde mai punem grase păienjenişuri de intertextualităţi pentru împătimiţii dictonului "cărţile se scriu din cărţi" (în general din Shakespeare şi Dickens) şi o umbră de critică socială: Miranda este artista "înaltă", Freddie este burghezul semihandicapat din punct de vedere artistic, celebra ceartă.
Încă ceva: este poate cartea pe care am citit-o cel mai repede în ultima vreme. A intrat ca un glonţ. Vroiam să văd ce se întâmplă la sfârşit. Ceea ce vă întrebaţi şi voi acum.
Scris de Octav Popa
Categorie: Lit. contemporana | Editura: Polirom
Yuki spune:
21 June 2009 | 10:10 am
‘Ştiu că de curând şi-a publicat propriul jurnal…’ —–de curand inseamna in 2003 vol. 1 si 2006, vol. 2, publicat postum ( John Fowles a murit in nov. 2005).
‘este genul de autor căruia îi lauzi capacitatea de a da în mintea unor non-literaţi. ‘; ‘Voi reveni pe-aici cu acest John, e versiunea british a noului roman francez…’—tind sa cred ca n-ai inteles nimic din scriitorul asta; John Fowles este un postmodernist in cel mai pur sens al cuvantului, de unde comparatia cu nopul roman francez?