bookblog.ro

Confesiunile unui bancher toxic

Scris de • 17 July 2009 • in categoria

Titlu: Confesiunile unui bancher toxic
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 200
ISBN: 978-973-1931-08-01

Thomas Jefferson a spus la un moment dat că băncile sunt mai periculoase decât armatele mobilizate. La acea vreme, el se temea mai mult de faptul că băncile puteau să tipărească bani, lucru împiedicat mai târziu prin formarea unei bănci centrale care să regularizeze sistemul bancar. Cu toate asta, vorbele sale au fost scoase de multe ori din context şi folosite pentru a împământa ideea că băncile sunt rele şi că bancherii conduc lumea, mai ales că teoria conspiraţiei este mult mai la modă acum decât era în secolul XVIII.

După crahul din septembrie 2008, dorinţa oamenilor de a-şi vărsa nervii pe un sistem bancar corupt şi bolnav s-a accentuat mai mult ca niciodată, iar Confesiunile unui bancher toxic serveşte perfect aceastei nevoi. Cartea începe cu un citat din Apocalipsa şi este apoi dedicată "Tuturor acelora care încă mai au încredere în banca lor". Aflăm că naratorul este numărul doi dintr-o mare bancă franceză, un bancher care simte nevoia să se confeseze şi să denunţe sistemul care a dus la criza financiară, iar introducerea se încheie cu o notă de prost gust: "Ce, vreţi să ştiţi dacă am de gând să vă dau înapoi banii pe care vi i-am furat atâta amar de ani? Ei bine, prefer să vă răspund de la bun început: răspunsul e nu!"

Întreaga carte este scrisă în aşa fel încât să inspire dezgust faţă de actuala clasă de bancheri internaţionali şi băncile pentru care lucrează. Alfăm în cele douăzeci şi opt de capitole cum băncile îşi dezinformează sau îşi înşeală clienţii, cum personajul principal decontează serviciile prostituatelor şi petrece pe banii băncii în cele mai luxoase staţiuni ale Europei. Mai vedem şi că crahul a fost ceva prevestit de mulţi specialişti şi că incompetenţii de la conducerile marilor bănci nu au putut să-l evite. Totuşi, nu ştiu dacă aceste lucruri ar trebui să mă revolte în vreun fel. Nu am crezut niciodată că banca lucrează în interesul meu, că îmi poate ţine banii în deplină siguranţă şi chiar îmi poate da mai mulţi înapoi. Ar fi nevoie de o doză masivă de naivitate pentru aşa ceva şi această carte se adresează în primul rând celor care încă mai cred că vor primi ceva pe gratis în această viaţă.

Ce m-a interesat a fost felul în care este prezentat climatul bancar internaţional. Dintr-o serie de întâlniri cu experţi precum Henry Kravis şi Konrad Hummler, personajul-narator află despre presiunile pe care Statele Unite şi Uniunea Europeană le fac asupra Elveţiei pentru a ridica secretul bancar, mai precis pentru a dezvălui numele persoanelor care au conturi în băncile elveţiene. Marea dezvăluire a cărţii este însă delictul de iniţiere comis de secretarul trezoreriei americane, Hank Paulson, care i-ar fi anunţat pe saudiţi că abandonează banca Lehman Brothers în schimbul promisunii lor de a cumpăra titluri de stat americane, lucru care s-a şi întâmplat. Personajul principal află despre această înţelegere de la o prostituată care auzise un prinţ arab vorbind la telefon cu Paulson, deci dintr-o sursă cel puţin dubioasă.

Per total, cartea reuşeşte cu brio să ofere o perspectivă de ansamblu a sistemului bancar în lunile dinaintea crahului, iar felul în care sunt descrise motivele şi procesele financiare care au dus la acest crah este solid. Din păcate, povestea în sine este ficţiune pură, iar identitatea autorului probabil că nu va fi descoperită niciodată. Cartea se termină cu o ţeapă de câteva sute de milioane de euro dată chiar în ajunul crahului de bancher băncii la care lucra. Acesta este momentul în care Crésus "sare peste rechin". După cum explică foarte bine Cristian Sima în postfaţă, dacă cineva ar fi ştiut exact când avea să se petreacă crahul, ar fi putut să facă o avere în mod legal la bursă, decât să fure de la o bancă. Plus că băncile din Andorra, unde bancherul ar fi ascuns banii furaţi, nu funcţionează chiar aşa cum este descris în carte.

Nu îmi mai rămâne decât să tratez cartea ca o operă de ficţiune, una destul de slabă din acest punct de vedere. Stilul naratorului abundă cu clişee şi, atunci când nu o face, este destul de simplu şi plicticos. Pe alocuri este inserată şi o retorică superficială, pentru a face cititorul să urască şi mai mult bancherii. Dar, din fericire, adevărata valoare a cărţii nu se leagă de talentul literar al celui care a scris-o şi mi-a făcut plăcere să o citesc, în ciuda defectelor stilistice.

Confesiunile unui bancher toxic merită citită mai degrabă pentru felul în care descrie ce s-a întâmplat înaintea crahului din 2008, pentru felul în care dezvăluie o lume coruptă şi haotică pe care s-ar putea să nu o mai întâlnim vreodată de acum încolo. Cred că scopul final al cărţii a fost să reformeze prin contra-exemplu clasa bancherilor, un scop nobil în sine, pe care nu ştiu dacă l-a atins. Rămâne să vedem după ce trece criza.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Paco spune:

      MA intereseaza foarte mult acest domeniu iar parerea mea este ca fiecare are datoria de a cunoaste si critica sistemul de azi. Astept cu nerabdare sa cumpar si sa citesc opera. Sunt curios ce concluzii voi trage !
      Mult succes echipa bookblog !

      raspunde

    2. Sami spune:

      As fi tare curios care sunt argumentele tale clare pe baza carora afirmi ca este o opera de fictiune. Citind multe carti pe tema crizei si a evenimentelor descrise si in acesta carte tind sa spun ca nu este…
      Personal caut mereu sa inteleg mai mult, si prieteneste te intreb asta :)

      raspunde

    3. Cristi spune:

      Am mai multe motive. Poate ca nu le-am accentuat destul de mult in recenzie, dar astea sunt:

      1) autorul nu aduce nici un fel de dovezi concrete pentru a-si sustine acuzatiile. Nu exista dovezi ca Paulson ar fi vorbit cu sauditii inainte sa-i abandoneze pe cei de la Lehman.

      2) daca cineva ar fi stiut sigur cand si cum ca avea sa inceapa crahul, ar fi facut o avere in mod legal la bursa, nu ar fi furat de la o banca.

      3) bancile din Andorra nu functioneaza asa cum descrie naratorul cartii, deci nu ar fi avut unde sa-si ascunda banii furati.

      Multe dintre ideile cartii sunt corecte si adevarate – climatul bancar internaţional mi s-a parut descris corect, despre presiunile puse asupra Elvetiei se stie, criza subprime este foarte bine descrisa si explicata – insa povestea efectiva a cartii mi se pare greu de crezut, datorita lipsei de dovezi si inconsistentelor pe care le-am enumerat mai sus.

      De aceea mi-e greu sa consider povestea mai mult decat fictiune si nu as cita nici un paragraf din ea daca as scrie o lucrare serioasa despre criza economica.

      raspunde

      • george spune:

        tu cred ca nu faci diferenta dintre o carte si un ziar,pe bune..o simpla carte care trebuie sa sune fictiva,dovezile o sa iasa singure la iveala,terbuie doar sa faci legatura

        raspunde

    4. Sami spune:

      In legatura cu modul in care functioneaza Andora nu stiu ce sa spun, nu cunosc…o sa caut.
      Lipsa unor dovezi mai concrete poate avea motiv intemeiat, de exemplu a nu’si dezvalui identitatea sau a nu’si agrava situatia prin dezvaluiri de informatii cu caracter confidential in caz ca se descopera cine e sau cine sunt…chiar unele detalii poate sunt false tot pentru a se proteja.
      Totusi, situatia actuala a bancilor, cum spuneai si tu, o descrie cat se poate de bine (stiu personal cate ceva din interior de la nivel de director executiv), si sa fim seriosi, chiar si noi ca persoane fizice observam cum bancile ne fura pe fata. Dezgustul fata de practicile bancare e intemeiat…
      Personal nu m-ar mira si astept sa apara carti in stil asemanator, pe cazul Bear Stearns sau altele unde sirul evenimentelor pare ca a fost foarte `spicy`

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro