Titlu: Carol al II-lea al României. Regele trădat
Autor: Lilly Marcou
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 489
ISBN: 978-606-8623-99-3

A scrie despre Regele Carol al-II-lea al României este un demers ce prezintă câteva dificultăți notabile: este vorba de o personalitate istorică controversată, destinul său desenat în lumini și umbre are zone pe care posteritatea nu a reușit încă să le descifreze, sursele biografice și mărturiile despre cel care a fost al treilea rege al României sunt, de multe ori, contradictorii și  servesc unor mituri perpetuate din motive politice, susținând ideologii sau perspective de moment.

În acest context, cartea doamnei Lilly Marcou este o apariție bine venită în peisajul publicistic românesc, aducând argumente fundamentate științific și informații în premieră despre viața și domnia lui Carol al II-lea.

Autoarea însăși, istoric francez de origine română, decorată cu Legiunea de onoare de către statul francez, în 2007, depune mărturie, în prefața lucrării despre dificultatea și complexitatea subiectului: „Două portrete dificil de reconciliat – pe de o parte, prințul instruit, erudit și inventiv, pe de alta, bărbatul la cheremul unei femei isterice. O contradicție fundamentală între moștenitorul tronului , atât de iubit și de așteptat în țara lui, în care se punea speranța tuturor, și bărbatul îndrăgostit nebunește de o persoană mai mult decât comună, evident bântuită de capricii”. Această contradicție va influența istoria României și a Dinastiei sale timp de mai multe decenii ale secolului care a dat naștere unor evoluții economice, politice, sociale și științifice senzaționale și, în egală măsură, unor tragedii greu de imaginat.

Carol al-II-lea se naște la Castelul Peleș din Sinaia, la 15 octombrie 1893, primul copil al cuplului Ferdinand – Maria, principi moștenitori ai României. Evenimentul a fost salutat cu 101 salve de tun, o țară întreagă sărbătorind venirea pe lume a primului moștenitor român al unei dinastii germane, conduse cu mână de fier de către Regele Carol I. „Bebelușul regal a intrat sub înalta supraveghere a lui der Onkel (n.r. Regele Carol I) și absolut nimeni, nici măcar proprii părinți, nu puteau să miște un deget pentru micul Carol, fără acordul monarhului… De când a deschis ochii, i s-au așternut la picioare toate cele trebuincioase pentru ca viața să-i fie protejată.”

Copilăria și adolescența și le petrece între București și Sinaia, sub atenta supraveghere a Regelui, în absențele prelungite ale mamei sale, Principesa Maria, care nu reușise în acea epocă să se adapteze României și severității monarhului, și petrecerea perioade lungi, la rudele sale din Anglia, și în prezența unui tată, Principele Ferdinand, mai degrabă tăcut și pasionat de botanică și care accepta în totalitate voința unchiului său.

Pasiunile Principelului Carol, ajuns un tânăr frumos și carismatic, crează situații insurmontabile la curtea regală de la București – în 1918, părăsește unitatea militară al cărei comandant era și fuge la Odessa, pentru a se căsători morganatic cu Zizi Lambrino. Episodul capătă valențele unei tragedii grecești și se încheie, la insistențele familiei regale, cu despărțirea celor doi și anularea căsătoriei, din care rezultă, totuși, un fiu nerecunoscut de Carol. În 1921, se căsătorește cu Principesa Elena a Greciei și devin părinții actualului Rege Mihai, iar în 1925, Carol renunță la calitatea de principe și succesor la tronul României, preferând viața în exil alături de Elena Lupescu. Va reveni în țară, în 1930 și va domni timp de aproape un deceniu. Academicianul Dan Berindei afirmă că: „Acești zece ani au fost și cei în care România interbelică, întregită în hotarele ei naționale, și-a dovedit viabilitatea și s-a afirmat ca o putere europeană de dimensiuni mijlocii. Ultimele luni ale domniei sale au fost și cele ale destrămării României Mari”.

Cartea doamnei Marcou cuprinde observații pertinente și informații în premieră despre cadrul politic internațional al vremii și relațiile de familie ale dinastiilor europene domnitoare, într-o etapă a istoriei în care Europa (exceptând Franța și Elveția), era exclusiv monarhică. Autoarea reușește să prezinte un portret complet și complex al celui de-al treilea rege al României, sesizând „gustul său pentru parade, fast și decorații, înclinațiile teatrale”, înfățișându-l ca pe un adevărat „mecena care va lăsa o amprentă profundă asupra istoriei culturale a României”. De asemenea, ultima parte a cărții este dedicată anilor de exil, Regele Carol al II-lea alături de Elena Lupescu, străbătând Spania, Portugalia, Cuba, Mexic, Brazilia, în căutarea unei reședințe pe care autoritățile majorității statelor europene i-o vor refuza. A decedat, în 1953, în Portugalia, dezamăgit de propria situație, de relațiile tot mai distante cu fiul său, Regele Mihai, aflat și el în exil, și de uitarea care se așternea peste tot ceea ce fusese odată.

Titlul lucrării Carol al-II-lea al României. Regele trădat este o frumoasă referire la tragismul figurii suveranului, trădat de istoria mare a Europei, într-o epocă a ideologiilor extremiste și a alegerilor imposibile, dar trădat, în egală măsură, de propriul caracter și pasiuni devastatoare, ca și de iluzia atâtor conducători că „totul este permis celui care deține puterea”. Dimensiunea absentă din portretul regelui este, poate, aceea a umilinței, care s-a regăsit atât de pregnant la ceilalți suverani ai României. Istoria ne arată că fără umilință, conducătorii geniali se transformă în dictatori și sfârșesc de multe ori, la marginea acesteia.

Cea mai nimerită încheiere a acestei recenzii, alături de îndemnul de a citi cartea doamnei Marcou, sunt cuvintele profesorului Dan Berindei: „Carol al-II-lea aparține istoriei României, asupra căreia a domnit zece ani și încă într-o perioadă fastă, într-un moment de culme a destinului național. În perspectiva a peste 60 de ani de la dispariția sa, el rămâne o personalitate fascinantă, cu merite și defecte. I se pot reproșa și crime, dar trebuie recunoscută și opera sa de construcție. Nu i se poate imputa că n-a fost român, căci și-a iubit țara, neîndoielnic, în felul său... Oricum, locul său, ca al oricărui conducător al acestei țări, se cuvine a fi în cartea de istorie a românilor, și doamna Marcou își aduce contribuția în largă măsură prin lucrarea domniei sale la această firească reașezare”.

• Plusuri

  O lucrare evocatoare, cuprinzătoare, cu argumente fundamentate științific și informații noi
  O carte scrisă cu competență, talent și pasiune despre o perioadă zbuciumată și o personalitate rămasă, multă vreme, necunoscută publicului român

• Recomandari

  Cartea doamnei Marcou este, cu siguranță, una dintre cele mai interesante și complexe lucrări despre Regele Carol al-II-lea și despre istoria României într-o perioadă de mari transformări politice, sociale și culturale.