bookblog.ro

Corupția ucide. Un studiu de caz asupra pacientei România.

Scris de • 11 January 2021 • in categoria

Titlu: Corupția ucide?
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Numar pagini: 160
ISBN: 9786064404213

România este țara în care prima poezie învățată de un copil este despre un cățeluș cu părul creț care fură.

Corupția. Doar rostirea acestui cuvânt ne aruncă într-o stare furibundă, într-o mânie clocotindă. De ce? Pentru că ne împinge să ne părăsim casele, să luăm drumul străinătății și să nu mai credem în ceea ce suntem ca națiune. Acest fenomen este vechi de când lumea, dar cumva, în spațiul românesc, a devenit parte din tradiție și din folclor. Trebuie oare să mai amintim cât de des această molimă se întâlnește în satira și dramaturgia națională?

Relevanța percepției asupra corupției nu trebuie nicicând minimalizată, cu atât mai mult cu cât ea este ferm corelată, pe de o parte, cu neîncrederea dintre cetățenii unei societăți și, pe de altă parte, cu neîncrederea acestora față de clasa politică.

Astăzi însă nu vom face referiri la piese de teatru sau la glume, ci la un veritabil studiu de caz, și anume la antologia concepută de Oana Zamfirache, cu titlul sugestiv Corupția ucide?. Acest volum, apărut la editura Curtea Veche, are menirea să întrunească între coperțile sale opiniile subiective ale diferitor actori: juriști, antropologi sau oameni de litere. Punctele lor de vedere sunt mai radicale sau mai temperate, pe alocuri tehnice, iar în unele părți – emoționale. Unul dintre autori a decis să reflecte subiectul în manieră pur juridică, iar altcineva să facă referință la trăiri și situații proprii, trăite conștient. Adevărul că toate textele au un numitor comun: concluzia, care menționează că actul de corupție are un impact nefast asupra oricăror tentative de modernizare eficientă a societății.

„Corupția a reușit să coaguleze societatea românească mai mult decât orice altă temă.”

Deși cartea a fost scrisă în 2019, cred că prezentul în care suntem ne permite să o înțelegem și mai acut, deoarece corupția a permis, în prezent, deturnarea fondurilor destinate luptei cu Co-Vid-19 și o gestiune proastă a situații pandemice, în diferite colțuri ale lumii. Subiectul Colectiv, la fel, este vizat în prezentul volum și are rezonanță, deoarece trece de dimensiunea identificării doar a anumitor culpabili, deoarece situația de ansamblu este mult mai amplă. Autorii vorbesc despre problemele de ansamblu ale sistemului juridic, economic și de coerciție, deoarece este de la sine înțeles că o atitudine defectuoasă duce la urmări imprevizibile.

Percepția asupra corupției este un indicator relevant și de neignorat al fragilității societății și al gradului ridicat de expunere la pericolul populismului, naționalismului și chiar iliberalismului.

Osatura volumului este formată din ideea de bază: România își acceptă soarta. Da, acest lucru poate suna extrem de trist și cumva fatidic, dar realitatea ne demonstrează că am mutat corupția în capul mesei, dezlegând mâinile celor care se folosesc de statut, de putere și de influență.

În calitatea mea de cititor, am apreciat analiza obiectivă, multiplele abordări pe care autorii antologiei le au despre subiectul central, dar mai ales sinceritatea cu care recunosc că au avut și ei de a face direct sau indirect cu urmările nefaste ale corupție. Practic, avem în față un îndrumar fără tentă academică sau ton de culpabilitate. Dimpotrivă, autorii ajung să menționeze și nevoile făptașilor care au călcat pe acest teren minat, împinși de necesități ordinare: sărăcie, impotență sau discriminare.

Aș menționa chiar că acest volum este aidoma unui pahar cu apă rece, deoarece ne amintește că noi, membrii societății, suntem vinovați de acceptarea tacită a acestei conduite, de faptul că ne-am creat proprii „monștri” și i-am investit cu funcții publice, cu ordine și distincții, dându-le frâu liber în a vinde această bucată de pământ. Îmi vine în minte parabola celor 30 de arginți, transformați astăzi în mita oferită medicilor, judecătorilor, polițiștilor sau profesorilor. De fiecare dată comitem, de fapt, o trădare în fața viitorului și ne pecetluim calea spre o lume a incertitudinilor, a dizgrației.

Merg pe ideea că o astfel de carte se potrivește de minune tuturor tinerilor, angajaților din sfera publică și celor care, într-un moment de ironie, ar putea da sau lua mită.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Pingback: Corupția ucide. Un studiu de caz asupra pacientei România. - Știri din Literatură, Cărți și Recenzii | Uniunea Scriitorilor Sibiu

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Când încetăm să mai citim, netezim calea spre arderea cărților

    Copyright ©2011 Bookblog.ro