Titlu: Cum să te vindeci cu o poveste
Autor: Paola Santagostino
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Corina Popescu
Numar pagini: 171
ISBN: 978-973-50-1886-3

Redescoperirea poveştilor ca instrumente de autocunoaştere a fost o adevărată revelaţie pentru mine. Un salt dintr-o sferă de înţelegere în alta. Parcă n-am mai privit lumea (poveştilor) la fel după aceea, deşi parcă nici nu aflasem ceva ce nu aş fi ştiut.

Cum să te vindeci cu o poveste deschide o potecă înspre nemărginita lume a imaginarului. Este o hartă, o busolă, un ghid sintetic pentru un tărâm care sălăşluieşte în fiecare dintre noi, neîmblânzit şi adeseori tăcut, dar mereu acolo - inconştientul. Ideea de bază este că, scriind un basm, scoţi la lumină idei din inconştient, şi poţi astfel găsi soluţii la probleme ce păreau de nerezolvat doar cu ajutorul unei atente analize raţionale.

Cartea este împărţită în mai multe capitole: începutul este dedicat prezentării structurii şi personajelor basmului, urmând o serie de exemple de poveşti scrise chiar de pacienţii autoarei - de profesie psihoterapeut. Basmul începe cu o situaţie de echilibru aparent, din care izbucneşte o criză, pe care eroul trebuie să o depăşească, pentru a atinge un nou echilibru. Ca în viaţa de zi cu zi. Totuşi, scriind un basm, se pot găsi soluţii intuitive la situaţiile aparent imposibile din viaţa reală, tocmai fiindcă avem posibilitatea de a ieşi din schemele mentale folosite în mod obişnuit.

În basm, lucrurile sunt mult mai clare, fără nuanţe de gri: avem Binele de-o parte şi Răul de cealaltă. Eroul protagonist reprezintă imaginea reală sau ideală a autorului despre sine, eul conştient. Acum vine partea interesantă: antagonistul eroului este parte componentă tot a autorului, reprezentând aspectele de care acesta este mai puţin conştient sau pe care nu le poate recunoaşte drept ale sale - sau, în cuvintele domnului Jung: umbra. Astfel, unitatea individului din realitate este scindată, el despărţindu-se în plan fictiv de acele elemente nedorite, putând totodată să le observe cu detaşare în desfăşurarea lor plenară.

Mai mult: totul, de la decor până la personajele ajutătoare - fie ele animale, oameni sau fiinţe fantastice - pot spune ceva despre autor, deoarece basmul în sine este o unitate în mişcare, în care elementele constitutive se află în relaţii schimbătoare, reflectând felul în care autorul relaţionează cu problema sa - expusă simbolic cu ajutorul basmului - în viaţa de zi cu zi. Cu alte cuvinte, unitatea individului din realitate este reprezentată de unitatea tuturor personajelor basmului.

Deşi este o lectură introductivă, metoda prezentată a fost aplicată (cu succes) unor pacienţi cu boli serioase, ceea ce atrage atenţia asupra importanţei pe care o are îngrijirea inconştientului, acest bagaj misterios pe care îl purtăm cu noi vrând-nevrând, ce poate ascunde atât monştri, cât şi nebănuiţi eroi.

În cuvintele autoarei: În esenţă, basmul prezintă conflicte şi posibile soluţii ale acestor conflicte. A scrie o poveste poate fi un remediu mult mai plăcut şi eficace decât un medicament sau o bătaie de cap cu aceleaşi informaţii despre problema care ne sâcâie, şi îl recomand, aşadar, cu multă căldură.