bookblog.ro

Cum să-ți tratezi copilul special

Scris de • 1 May 2014 • in categoria

Titlu: Tatăl celuilalt copil
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-463-886-4
Cumpara cartea

„Când l-am văzut atârnat peste marginea acoperișului mi s-a tăiat respirația. Mi-am dus mâna la piept și am încremenit pe scări. Naser s-a apropiat de el încetișor, fără zgomot. Ceva, nu știu ce, îl absorbise cu totul și tocmai întindea mâna să apuce lucrul acela. Picioarele i s-au desprins de pe pământ. Naser l-a prins pe când aluneca și l-a pedepsit, ca să nu mai îndrăznească altă dată să urce pe acoperiș.”

Tatăl celuilalt copil este un roman tulburător, despre un copil inadaptat, despre părinți cu așteptări, despre dezamăgiri, percepții eronate, despre surprize și răsturnări de situație, despre tradiții și implicațiile lor sociale. Ceea ce impresionează fantastic este luciditatea cu care autoarea analizează situațiile, descriind totul din perspectiva unui copil, cu simplitatea logicii lui, cu percepția incompletă pe care o are față de lucruri.

Shahab este un copil diferit. Pentru el lumea are valori diferite. Oamenii îl percep altfel, iar el, la rândul lui, îi percepe altfel pe ei. Această deosebire este făcută din cauza unui aparent handicap care îl diferențiază de ceilalți: Shahab nu vorbește. Nu vorbește cu cei din jurul său, dar asta nu înseamnă că este mut. El are discuții foarte elaborate cu Asi și Babi, cei doi… prieteni ai săi. Cu ajutorul lor înțelege el lumea, ei sunt responsabili pentru o seamă de lucruri pe care Shahab le face.

Într-o lume în care părerea oamenilor contează mai mult decât familia, mai mult decât credința și chiar mai mult decât propria persoană, un băiat care nu poate vorbi poate fi perceput ca un blestem care planează asupra familiei. Iar acest lucru poate transforma viața întregii familii într-un calvar. Un tată obsedat de muncă, un copil obsedat de studii, o mamă obsedată de copiii ei și de un soț care a uitat să-i arate că o iubește, și un copil care nu vorbește, care nu se integrează în societate, care nu ratează nicio ocazie pentru a se răzbuna pe cei din jurul lui pentru diferite vini, imaginare sau nu, nu pot constitui o familie în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, toți se luptă pentru a salva aparențele de familie închegată. Aparențe care, însă, sunt mult prea transparente pentru cei din jur.

Analiza pe care o face autoarea societăților care se ghidează după tradiții depășite, care au ca element centrat percepția conform căreia intimitatea este pecetea necurățeniei, care pun sub lupă fiecare gest al fiecăruia dintre membrii ei este surprinzătoare. În aparență capacitatea unei mame de a-și înțelege copilul și a unui copil de a se adapta percepției pe care toți o au asupra lui reprezintă principalul subiect al acestei cărți. În profunzime însă, ceea ce încearcă Parinoush Saniee să facă, este să deschidă ochii asupra felului cum amestecul în viața intimă a familiei și a membrilor acesteia distruge armonia care ar trebui, de fapt să se găsească acolo. Familia clasică arabă (la fel ca cea indiană), pune pe primul loc respectul față de părinții soțului, urmat de respectul față de părinții soției. Asta în detrimentul respectului reciproc dintre membrii care formează acea familie. În aparență, acest lucru ar putea să pară în regulă. În fapt însă, o astfel de orânduire va naște abuzuri la care vor fi supuși cei mai tineri membri și care vor modela acea familie.

O societate întreagă construită din astfel de familii va fi o societate cu indivizi frustrați, lipsiți de personalitate, crescuți cu o dorință ascunsă de răzbunare, care răzbunare se va dezlănțui asupra urmașilor, astfel închizându-se cercul. Abordarea pe care o preferă autoarea însă, nu este una absolut critică, ci mai mult una fin ironizatoare. Umorul este foarte atent utilizat, astfel că nu riscă să fie interpretat ca satiră. Cu toate astea, revolta împotriva acestei orânduiri este foarte clară. Din acest motiv Parinoush Saniee este, cel puțin prin prisma romanului Tatăl celuilalt copil, un disident al orânduirii societății arabe în general și iraniene în special.

Personajele romanului sunt bine definite, fiecare jucându-și rolul extrem de important în trama care se desfășoară pe fondul maturizării, a dorinței de libertate, a nevoii de afirmare individuală. S-a spus despre romanul Tatăl celuilalt copil că este prea scurt, că subiectul este tratat oarecum cu superficialitate, ca și cum ar fi trebuit scris într-o anumită perioadă de timp, că subiectul are un potențial enorm, care ar fi putut fi exploatat mult mai pe larg. Subscriu în totalitate acestei păreri, iar în ce privește personajele, acestea sunt construite ca și cum se intenționa scrierea unui roman de cel puțin trei ori mai voluminos. Fiecare dintre ele – poate cu excepția personajului principal – este prezentat în pasaje mult prea scurte, în contexte mult prea succinte. Dincolo de asta, vorbim de personaje cu greutate, cu personalitate puternică, distincte și foarte vii.

Scenele în care sunt descrise relațiile interumane, scene create pentru a putea fi analizate din multe puncte de vedere, ne relevă o autoare cu o mare putere de analiză psihologică. Și într-adevăr, Parinoush Saniee a absolvit Facultatea de Psihologie și practică sociologia și psihologia. Finețea cu care surprinde problemele familiei iraniene marcate de tradițiile societății tributare unei culturi profund înrădăcinate în trecutul musulman al țării, conferă o valoare deosebită romanului.

  • Plusuri

    Romanul Tatăl celuilalt copil depășește cu mult prima impresie pe care o lasă cititorului. Profunzimea cu care analizează societatea iraniană, tributară unor reguli rigide și depășite, transpare abia spre sfârșit, când soluția la problema lipsei de intimitate și la cea a intruziunii în viața de familie se dovedește a fi schimbarea de percepție, renunțarea la unele „tradiții” care de fapt se traduc de-a dreptul prin abuzuri.

  • Minusuri

    După cum spuneam, subscriu părerii potrivit căreia romanul a fost scris oarecum în grabă. Putea fi dezvoltat mult, iar valoarea lui ar fi fost cu totul alta.

  • Recomandari

    Tatăl celuilalt copil este un roman potrivit pentru cei care apreciază, ca subiect de roman, viața familiei arabe contemporane, dar și pentru cei care sunt curioși cum ar putea fi abordat un copil „cu probleme”.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Radu Limpede spune:

    Frumoasa recenzia, dar cu o mare gafa – repetata de 2-3 ori:

    “orânduirii societății arabe în general și iraniene în special”

    Iranienii sunt PERSANI si Musulmani, DAR NU ARABI !

    raspunde

  2. Diana Shamaa spune:

    Iranul nu este tara araba, este persana. Daca are populatie majoritar musulmana asta nu inseamna ca sunt arabi. Cea mai mare populatie majoritar musulmana se afla o are Indonezia, asta nu inseamna ca sunt arabi. Ati facut o recenzie frumoasa, pacat ca are date incorecte.

    raspunde

  3. gabi spune:

    In primul rand iranienii nu sunt arabi si in religia islamica, spre deosebire de crestinism, a intretine relatii intime cu sotul/sotia doar pt placere este ceva normal si kncurajat de religie pt o viata normala. Tocmai lipsa acestora este considerata a fi sursa mai multor obiceiuri daunatoare in societate. Tocmai crestinismul este cel care condamna relatiile pt placere, acestea trebuind a avea drept scop procreerea, nu placerea.

    raspunde

  4. Ovidiu Leonte spune:

    Mulțumesc pentru corecție. Am reținut, iranienii sunt persani, nu arabi.
    În ce privește comentariul despre religiile care condamnă relațiile pentru plăcere,părerile sunt împărțite. A mea este cea exprimată în recenzie.

    raspunde

  5. Ioana Sandulescu spune:

    M-am indragostit de cartea asta de la primul rand. Nu pot sa uit ca, odata, m-am urcat pe casa si am vrut sa-mi dau drumul de acolo, cu umbrela deschisa! Eram convinsa ca puteam sa ajung la sol în siguranta, atâta timp cât aveam umbrela fermecată. Poate că norocul meu a fost era cu mine în curte si prietena mea, Raluca. Ea m-a lamurit ca “nu merge cu orice umbrelă”, asa că am renuntat la idee si m-am resemnat. Pacat! Ar fi trebuit sa încerc. La cât de puternice erau visele noastre atunci, am fi putut sa zburăm si în jurul planetei, nu numai de pe casă.
    Este o carte inteligenta si provocatoare. Felicitări pentru traducere! Felicitări pentru recenzie!

    raspunde

    • Ovidiu Leonte spune:

      Oooo! Mulțumim, mulțumim. Un proverb (cred că persan, de altfel, dar nu sunt sigur) spune că „Ceea ce s-a întâmplat, trebuia să se întâmple. Ceea ce nu s-a întâmplat, nu trebuia să se întâmple”. Așa că să nu-ți pară rău că nu ai sărit. De fapt, nu trebuia să sari (adică a fost, probabil, mai bine că nu ai făcut-o). ;)

      raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro