bookblog.ro

Cum să uiţi o femeie

Scris de • 2 June 2010 • in categoria

Titlu: Cum să uiţi o femeie
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 392
ISBN: 978-973-46-1328-1

Dan Lungu scrie într-un fel în care ne putem regăsi fiecare şi acesta nu este nicidecum un lucru lipsit de semnificaţie. La masa de cazino a prozei contemporane, autorul în cauză mizează în Cum să uiţi o femeie pe cartea câştigătoare a niciodată old-fashioned-ului realism. Volumul ni se înfăţişează fără echivoc, transparent, prin titlul vag romantic, ca un roman de dragoste exact aşa cum se şi găseşte de fapt. Simplul amănunt de a scrie în 2010 un roman de un`` lirism sobru, viril``, cum sugerează Alex Ştefănescu pe coperta patru, conţine o doză de pericol livresc. Însă lui Dan Lungu i-a reuşit, spre mirarea-mi personală.

Aşa cum propune imaginea de pe copertă-o uşor camilpetresciană şi totuşi altă d-nă T, parcurgând ,s-ar părea, celebra stradă îngustă din Sibiu- personajul central al cărţii este ``o iubită``, Marga. Fină, pretenţioasă, răsfăţată- fată de nomenclaturist-, feminină şi senzuală, Marga îi sfâşie inima lui Andi când îi lasă un bilet cu anunţul că pleacă într-o direcţie necunoscută. Între ``flegmaticul`` Andi şi frumuşica Marga începuse cu un an şi jumătate în urmă o iubire studenţească. Ajung să lucreze ambii la acelaşi ziar local şi să împartă o garsonieră. Cu plimbări şi shoppinguri, cu tandreţe şi sex, cu mici îmbufnări feminine şi cu nu puţine accese de jenă financiară masculină, cuplul lor îi apărea lui Andi ca fiind tot ce ar putea să-i ofere viaţa mai bun.

Imediat după plecarea Margăi, Andi nu-şi mai permite garsoniera şi va ajunge să fie găzduit pe un oarecare termen de un prezbiter neoprotestant, Set. În contextul acesta voi sublinia, şi în cazul lui Dan Lungu, prezenţa arhetipului tematic al blocului comun, şi ``comun-ist`` deopotrivă, care este o temă ce uneşte generaţia literară a ultimelor două decenii. La Mircea Cărtărescu în Orbitor, la Lucian Dan Teodorovici în Circul nostru vă prezintă, la Dan Miron în Urbancolia şi la alţii, blocul, ca un inexpugnabil acasă, este un spaţiu halucinatoriu prin promiscuitatea sa. Iată cum debutează romanul ce-l avem sub lupă:`` Era o lumină soioasă şi întregul imobil mirosea a cartofi prăjiţi. Un miros intrat în tencuială, care încă de la intrare te învelea, domestic, într-o aureolă olfactivă ca într-un scămoşat halat de casă .``( p. 5) Întreaga poetică lansată de modernismul proustian şi fondată pe memoria afectivă provocată de mirosul agreabil se regăseşte aici tradusă în româneşte prin mirosul specific al scări de bloc vechi, autohton. Imaginarul colectiv tresare involuntar la acest iz profund, căci , iată, Dan Lungu scrie atât de ``pe româneşte``, cu accent local, aşa cum a remarcat şi critica din străinătate a autorului.

Un model de trai foarte românesc, deci, au Andi şi Marga, cu bani puţini, cu baie mică, cu frigider golaş şi cu vecini certăreţi, zi de zi. Blocul ca spaţialitate livrescă este acel ceva pe care românii îl cunosc atât de bine şi îl dispreţuiesc atât de mult. Simpla descriere a acestui teatru cotidian al românului majoritar trezeşte o emoţie tulbure, dar şi cathartică prin punerea degetului artistic pe rana noastră cea de toate zilele.

Alt tip de emoţie trezeşte în cititor neliniştea personajului masculin care se erijează într-un detectiv atipic hălăduind prin propriile stări de suflet pentru a rezolva tema -interogaţie a cărţii: de ce l-a părăsit Marga? Apoi, a treia sursă, şi cea mai generoasă, de lirism vine din portretizarea femeii atât de dragi. O afecţiune necondiţionată provoacă orice gest mărunt al capricioasei Marga în Andi cel iubitor şi mult răbdător:``În magazin era răcoare şi sub pânza subţire a rochiei i se ghiceau sânii ariciţi. Între sprâncene, preocuparea îi săpase o cută dulce, numai bună de descreţit cu un sărut. Concentrarea îi dădea un aer copilăros, irezistibil.(")Margăi i se adunase rochia între pulpe, punându-i în evidenţă linia muzicală a picioarelor, şoldurile dezinvolte şi fesele sculpturale. Clipind din ochi, i-am făcut o fotografie pentru memoria mea intimă.``( p.178) În era imaginii, când iconii ne-au răpit expresivitatea personală şi ne-au imortalizat pe reţelele de socializare, Dan Lungu ne sugerează să ne accesorizăm cu un nişte trăiri pline de afecţiune pe post de instantanee digitale. Să purtăm în inimă albumele secrete, absolut secrete, ale momentelor noaste de graţie, secunde de fericire care să ne aline când viaţa lipsită de D-zeu şi de certitudini, de siguranţă financiară şi de satisfacţii spirituale ne sufocă.

Dincolo de pierderea unei iubiri, a doua temă a romanului este una filozofică legată de posibilitatea umană de a face alegeri în dragoste sau în credinţă. Prezentarea unei comunităţi neoprotestante se justifică prin exemplificarea faptului că ei au ales, pascalian, să creadă, ca şi cum, dacă D-zeu n-ar exista, ar trebui inventat. În ultimă instanţă, suntem provocaţi să ne întrebăm pe noi înşine cât este alegere şi cât este credinţă în relaţia de cuplu contemporană. Prin toate aceste tematizări, prin stilul suplu, transparent, neeconomicos la nivelul stărilor de suflet şi al celor de conştiinţă, nu în ultimul rând autoironic, prozatorul Dan Lungu se distinge printr-un eficient umor pe care îl veţi recunoaşte ca ``brand de naţiune``. Şi, nu în ultimul rând, ne reconfortăm degustând acest umor moldovenesc mai ales atunci când Dan Lungu îl revarsă, şi îl revarsă din plin, asupra ipocritei societăţi româneşti, intens infuzate mediatic.


    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 19 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Ducu spune:

      Sigur voi cumpara cartea, multumesc pentru recenzie m-a ajutat sa imi fac o parere.

      raspunde

    2. D. spune:

      Imaginea de pe coperta: nu cumva este vorba de Str. Sforii din Brasov ?

      raspunde

    3. DeFolos spune:

      Cum?

      NU POTI uita o femeie! Fiecare e speciala in felul ei, fiecare femeie din viata unui barbat are ceva aparte.

      Eu nu cred ca poti uita o femeie!

      raspunde

    4. anca giura spune:

      Mulţumesc pentru interes. Nu sunt sigură de strada cu pricina. Pe cea din Sibiu o cunosc, pe cea din Braşov, nu. Şi e minunat să aflu, şi în acest context, că orice femeie poate deveni de neuitat.

      raspunde

    5. cristi.1337 spune:

      Pentru cei care nu au timp sa citeasca romanul, raspunsul e: cu timpul!

      Pe mine personal nu ma incanta sa citesc un roman contemporan. Recenzia este insa de calitate superioara.

      raspunde

    6. anca giura spune:

      Mulţumesc, dar ce reproşezi romanului contemporan? Nu că nu ai avea ce îi reproşa, dar mă interesează opinia ta. Şi mai ales, ce îţi oferă modernii, ori clasicii, iar contemporanii nu mai reuşesc?

      Crede-mă, pe mine mă frustrează la scriitorii contemporani futilitatea stilului, adică ei scriu( mulţi)…“cum le vine la gură“. Modernii construiau, alegeau, şlefuiau… prin cuvinte. Cu toate acestea, literatura contemporană trebuie încurajată. E o alternativă la realitatea o(riginară) şi la realitatea v(irtuală).

      raspunde

    7. Mihai spune:

      Absolut intamplator am terminat si eu de curand cartea aceasta si deci am gasit ce sa comentez pe marginea recenziei:
      – volumul din cate stiu a aparut in 2009, probabil a fost reeditat in 2010 (nu ca ar fi relevanta diferenta, dar daca tot ai mentionat…)
      – tema blocului nu mi s-a parut atat de importanta incat sa i se rezerve cam o treime din ideile recenziei- tema redactiei ziarului la care lucreaza Andi, cu toate dedesubturile muncii de jurnalist, o gasesc mai relevanta si nici n-a fost amintita.
      – “afectiunea neconditionata” mi se pare simplist spus, de vreme ce in mod repetat (aproape exagerat) ni se aminteste ca Andi isi reviziteaza relatia cu Marga mai intai cu ura si dispret si abia apoi cu nostalgie si afectiune.
      – recenzia pare a sugera ca tema comunitatii neoprotestante este separata de procesul de uitare a fostei iubite, cand de fapt cele doua se impletesc, chiar daca intr-un mod vizibil abia in final; expedierea ‘experientei neoprotestatnte’ , reprezentand aproximativ o jumatate din carte, in cateva randuri la finalul recenziei mi se pare necorespunzatoare.

      Altminteri, personal nu prea am rezonat cu cartea aceasta, chiar daca are unele merite si nu i-as da mai mult de trei stele.

      raspunde

      • anca giura spune:

        A recenza poate fi şi ceva puţin( sau mai mult) profesional. Nu m-a emoţionat, crede-mă, e doar destul de corect scrisă, comparativ cu alte scrieri de gen din literatura rom. contemporană. Atât. Cât priveşte tema blocului, eu cred că personajul este totuşi profund afectat de viaţa la bloc. E şi o chestiune de specific local. Un roman cu temă foarte românească, aşa mi s-a părut. În rest, am dreptul să extrag din carte ceea ce mi se pare MIE pertinent, nu? Nu de alta, dar aşa am învăţat la cursul de teorie literară în UBB. Revezi, eventual, semiotica lui Umberto Eco cu privire la carte ca semn.

        raspunde

    8. cristi.1337 spune:

      Contemporanii nu ofera nimic din ce nu as putea experimenta si trai chiar acum. Nu ma surprinde cu nimic, nu ma ajuta sa evadez din realitatea cotidiana. Daca citesc despre blocuri gri si vecini problema, sau facturi prea mari si tevi infundate… nu ma incanta cu nimic! Restul problemelor legate de relatii au existat tot timpul si oricum sunt destule surse de informare, nu e necesar sa citesti un roman pentru asa ceva.

      Modernii si clasicii erau mai eclectici, cum spui si tu, iar nu degeaba au ajuns ce au ajuns [clasici].

      raspunde

    9. anca giura spune:

      Până la urmă ce spui tu este foarte important. Este un feed-back pe care mi-aş dori să îl recepteze scriitorii recenţi.Poate că avem nevoie să redefinim arta mileniului trei, nu de alta, dar clasicii, precum şi modernii, lucrau din plin la teoretizarea ei. Însă postmodernismul şi post-postmodernismul( sic!)se tem de teorie, căci ea poate sfârşi în canon.

      Cu toate acestea, sunt sigură că vei putea găsi şi la contemporani( europeni, americani, români uneori)…alternative. Lasă că nici Dante şi Cervantes nu sunt pe gustul oricui, deşi sunt grandioşi. Poate că nu literatura contemporană in corpore nu satisface…, ci nesatisfăcător este obiceiul de a ne grăbi timpii de reacţie. De a uita să facem lucrurile cu răbdare. Asta făceau clasicii…a ralenti. Eu cred că literatura oferă în continuare un răgaz şi o intimitate pe care nu le regăsim pe reţele, sau între prieteni, duşmani etc. E necesar să fim din când în când singuri cu noi înşine. Iar o carte bună chiar oferă o asemenea solitudine constructivă.

      raspunde

    10. anca giura spune:

      A propos de grabă versus răbdare…am uitat să-ţi exemplific ceva. E un exemplu din arta cinematografică, dar se poate extinde şi la altele. Filmul “Poliţist adjectiv“, un film foarte-foarte bun, a fost taxat de prea lent în America. Europa l-a premiat şi apreciat din inimă. Deci, există un public covârşitor care nu mai are răbdare la un film bun, darămite la un poem ce s-ar cere interiorizat.

      raspunde

    11. cristi.1337 spune:

      Chiar asa… poti uita o femeie cu care ai petrecut clipe deosebite? Cum? Prin alte femei?

      raspunde

      • Bogv spune:

        In final viata este suma amintirilor a ceea ce am trait. Care ar fi rostul uitarii? Ar fi sinonim cu sinuciderea sau cu o existenta insignifianta chiar si pentru sine. De ce sa uitam si sa nu iubim in continuare, sa nu rezervam un loc in inima noastra fiecarei iubiri si sa o respectam, sa fim recunoscatori, sa multumim pentru ca a existat?
        Ne bucuram deja de norocul oportun (abilitatea naturala) de a ne aminti cu precadere clipele frumoase iar pe cele neplacute sa le dam uitarii cand ne-am invatat lectia de care aveam nevoie. De ce sa nu punem punct si sa nu ne continuam aventura de a trai? Norocul e ca omul poate iubi ori de cate ori doreste :). De ce sa ramanem blocati in trecut, nostalgici si sa nu ne bucuram de darul vietii, completand in continuare pagina cu pagina restul operei care a fost viata noastra, a romanului personal?

        “Old friends pass away, new friends appear. It is just like the days. An old day passes, a new day arrives. The important thing is to make it meaningful: a meaningful friend – or a meaningful day.”
        Dalai Lama

        raspunde

    12. anca giura spune:

      Bogv: două lucruri sunt certe de-acum pentru mine: 1. Bărbaţii nu uită uşor…şi îi felicit! 2. Cel mai mult mi s-au adresat bărbaţii, privitor la recenzarea mea executată asupra acestei cărţi. :)

      raspunde

    13. Bogv spune:

      Draga Anca, eu nu m-as grabi sa trag concluzii. Problema se pune cand stii ca poti uita cand vrei sau poti sa-i pastrezi amintirea vie in inima ta, ce alegi?

      Probabil ca dragostea ta a fost sincera si foarte frumoasa daca esti foarte greu de uitat. Felicitari!

      raspunde

    14. anca giura spune:

      Bogv, nu vorbeam de mine, fiindcă aici am o poziţie oficială, sobră.:) Vezi că putem fi de neuitat într-o relaţie şi prin faptele rele comise, sunt cinică, dar aşa este… răul durează în amintire mai mult.

      raspunde

    15. cristi.1337 spune:

      Si eu care credeam ca am reusit s-o uit pe cea care nici nu am avut-o…

      raspunde

    16. anca giura spune:

      cristi.1337

      :)

      Astea, ,,neavutele”, sunt cel mai greu de uitat. O spune răspicat Milan Kundera, expert în literatură şi în femei. Eu îl cred pe cuvânt. Te cred şi pe tine.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro