0Autor: Jean-Franí§ois Revel
Rating:
Editura: Humanitas

Între diferitele motive pentru care m-am lăsat atras de lectura acestei cărţi a fost de departe numele traducătorului, azi o personalitate critică de prim rang în literatura română, Dan C. Mihăilescu, cât şi titlul care, nu-i aşa, promite un demers negativ asupra cunoaşterii. De ce m-a atras numele lui Dan C. Mihăilescu că nu mi s-a întâmplat să-mi fac rost de vreo carte până acum pe motiv de traducător! Apoi mă gândesc că autoritatea critică nu îţi aduce automat şi o aură de bun traducător. Nu, m-a interesat cum de a găsit acest om timp pe lângă lectura din abundenţă necesară pentru emisiunea sa de cultură de la Pro Tv să mai traducă şi ditamai opul lui Revel. Dar, privind mai atent paginile de gardă, am realizat că traducerea era din 1992, când probabil Dan C. Mihăilescu nu găsise debuşeul comercial care să-i permită să trăiască doar din comentariile critice. Oricum este o realizare a sa de tinereţe.

Bun, învăţătura de aici este că mi s-a vîndut cu o altă copertă nouă o marfă mai mult sau mai puţin expirată, mai ales că toate exemplele politice ale lui Revel sunt din perioada de până în 1990.

Apoi titlul în sine are clare conotaţii comerciale. Cunoaşterea nu este inutilă, ci mai degrabă serveşte unor scopuri strâmbe, cam asta ar fi ideea acestei cărţi. Titlul corect al cărţii ar fi mai degrabă ideologia şi informaţia întrucât acestea sunt principalele ei teme şi cele pe care voi încerca să le prezint detaliat cu toate ramificaţiile care mi s-au părut mie semnificative.

I. Ideologia şi politica

a. ce ar fi ideologia? - o maşină de triat informaţii conform convingerilor noastre şi nu adevărul ca atare.

b. clişee ideologice - expresiile care redau teorii prea vagi pentru a putea fi verificate. Ele apar permanent în limbajul politicienilor, de exemplu aflăm că "zeci de milioane de copii mor anual de malnutriţie" sau că majoritatea "companiilor multinaţionale manipulează în favoarea lor cursurile valutare mondiale". Cine poate verifica aceste clişee?

c. tabu-uri politice în peisajul politic occidental sau principii de corectitudine politică în Uniunea Europeană:
1. faptele politice ale stângii - nu poate fi criticată nicio acţiune a stângii fără să se menţioneze neapărat alături şi o oroare sau, mai bine, două orori ale dreptei. Reciproca este interzisă.

2. comunismul nu a fost o formă de totalitarism şi, în niciun caz, nu poate fi echivalat cu nazismul. Comunismul nu trebuie criticat deloc sau, dacă acest lucru nu poate fi evitat, cel mult cu un ton uşor sever despre trecutul său, arătând că în viitor vor apărea desigur ameliorări substanţiale.

3. nu trebuie banalizat holocaustul, dar nici nu trebuie amintite ca forme de genocid uciderea ţăranilor din Ucraina din anii "™30 sau a jumătate din populaţia tibetană de către chinezi în anii "™50.

4. trebuie întreţinută ficţiunea politică după care dreapta politică ar fi la fel de puternică ca în 1940.

5. problema rasismului, care presupune mai multe etape de ideologizare: întîi ar fi echivalarea rasismului cu o mare varietate de comportamente, apoi acest tip de rasism va fi automat echivalat cu cel practicat de nazişti şi, în sfârşit, se ajunge la ideea că orice distincţie s-ar face între oameni va fi imediat echivalată rasismului şi discriminării. De aici consecinţele nu pot fi decât hilare. De pildă un sergent a fost făcut rasist fiindcă a cerut verificarea actului de identitate. Există forme de pedagogie care neagă rolul evaluării în actul învăţării, copiii să nu mai aibă note pentru a nu se simţi discriminaţi!

6. nu există decât forme de rasism alb. Orice altă formă nu trebuie numită. De exemplu niciodată nu li se poate reproşa africanilor că plănuiesc decimarea altor africani. Nu trebuie numit nici rasismul arab care a dus la starea de sclavie a zeci de milioane de africani. Mai mult, am aflat cu stupoare că într-o ţară arabă, Mauritania, sclavia a fost abolită oficial abia în... 1981. Asta înseamnă că neoficial mai există şi azi.

7. tabu-ul iernii nucleare, concept lansat de futurologul Carl Sagan. Deşi oamenii de ştiinţă au demonstrat că acest fenomen nu este posibil, ţările comuniste ori guvernele socialiste îl promovează obsedant.

8. tabu-ul că SIDA a fost declanşată de către agenţiile secrete americane de tip CIA, deşi s-a demonstrat existenţa morţii datorate SIDA şi înainte de 1981, data oficială de izbucnire a epidemiei.

d. cum acţionează ideologizatul? - exclusiv din dorinţa de a-i anihila pe toţi cei care nu împărtăşesc ideologia X sau pe care îi consideră pur şi simplu duşmani. În ultimă instanţă ideologizatul este un manelist politic. De obicei asimilează fascismului ideile care i se opun pentru a deturna atenţia publicului de la consecinţele practice ale ideologiei pe care o susţine.

Singura posibilitate a unui om ideologizat de a-şi schimba convingerea este ca să fi ajuns aici într-un mod raţional. Orice altă formă de aderenţă în afara demonstraţiei îl transformă în fanatic şi în partizan incurabil.

e. cum acţionează factorul ideologic ori mai precis dictatorul. În special cel din Lumea a Treia după ce-şi pierde creditul internaţional. Permite apariţia unei foamete cumplite în propria ţară, lasă ca acest fenomen să se transforme într-o catastrofă cu mii de victime, apoi primeşte o echipă de la o televiziune celebră care va mediatiza fenomenul în Occident. Cutremurată, lumea liberă va trimite imediat nenumărate ajutoare care, în majoritatea lor, vor ajunge în conturile dictatorului şi ale clicii sale. Aşa au procedat de pildă dictatorul etiopian Mengistu ori dictatorul ugandez, Amin Dada. În ţările din America de Sud deseori dictatorii procedează la naţionalizări, deşi niciodată aceste samavolnicii financiare, jafuri statale nu au şi redresat economia ţării. Notez aici că ultimul performer cu acest procedeu este preşedintele Hugo Chavez al Venezuelei.

f. învăţături ale ideologiei - spectacolul trecutului ar trebui să ne conducă la ideea că în fiecare din noi există un factor al răului nedezvoltat. Mai mult, cum afirmă J.F. Revle, "suntem orbi la logica aberaţiei atunci când aberaţia sălăşluieşte în noi".

h. mutaţii ale limbajului politic - noţiunea de liberal american este opusă sensului său din Europa şi echivalează cu cea de socialist ori de persoană care susţine omnipotenţa statului. Conservatorul american este asemenea liberalului european.

O altă mutaţie este legată de numele de stânga care continuă să fie legată de noţiunea de progres, de libertate, de egalitate, deşi în fapt ascunde cei mai mari mastodonţi totalitari.

i. premii ale promovării ideologiei - pentru că şi-au mânjit stiloul cu sânge, mai mulţi scriitori au primit premiul Nobel - Romain Rolland, Jean Paul Sartre, Pablo Neruda, Gabriel Garcia Marquez. Au luat apărarea dictatorilor şi au prezentat în culori false o realitate roşie, de teroare. Alteori, din necunoaştere, savanţi de renume mondial au girat cu numele lor ideologii despre care de fapt nu ştiau nimic. De pildă Albert Einstein, Bertrand Russell sau Frederic Curie. Au confundat fizica cu competenţa geostrategică. Sau, un alt exemplu - Jean Paul Sartre, apăratorul ideologiei comuniste timp de decenii a fost şocat când i s-au reproşat milioanele de victime ale acestui sistem. El a replicat că nu a fost decât... un teoretician! Era la fel de nevinovat... ca Marx!

j. cele trei dispense ale ideologiei - dispensa intelectuală elimină din realitate tot ce nu corespunde ideologiei. Dacă nu sunt numeroase elemente din realitate care s-o confirme, atunci inventează realităţi. De exemplu numărul masiv de comunişti din România înainte de 1944. O a doua dispensă este cea practică care minimalizează sau chiar suprimă orice contraargument. În sfîrşit, dispensa morală care anulează noţiunea de bine şi de rău în favoarea ideologiei. Cu ajutorul ei sunt sanctificate nepotismul, delapidarea, corupţia. Se ajunge la situaţia în care un ministru care vrea să-şi păstreze eticheta de incoruptibil acţionează pe ascuns pentru a-şi plasa nevasta într-un post important.

k. moduri de pervertire a ideologiei - dacă la început ideologia este un jăratic de credinţe, ulterior ea degenerează într-un sindicat de interese. Rai 3, un post tv italian comunist a relatat căderea lui Ceauşescu din 1989 fără a pronunţa o singură dată cuvântul comunist. Poporul român se revoltase contra unei dictaturi... de tip fascist!

l. de ce este nevoie de ideologie - omul obişnuit nu caută adevărul decât după ce a epuizat toate celelalte soluţii; de aceea orice propunere care caută să-i îndulcească pastila adevărului o va adopta entuzist şi deseori fanatic; oamenii nu sunt curioşi să verifice faptele, aşa că se mulţumesc cu poveşti despre ele, chiar mincinoase; "teama de a cunoaşte adevărul naşte dorinţa de a fi înşelat".

m. de ce are dreptate tot timpul ideologia? - pentru că nu-şi alege decât exemple care să-i confirme predicţiile, joacă doar pe teren propriu şi respinge toate faptele contradictorii.

n. cele patru funcţii ale ideologiei - 1. instrument al puterii 2. mecanism de apărare împotriva informaţiei 3. pretext de a te sustrage moralei, aprobând răul cu bună ştiinţă 4. mijloc de a elimina criteriile de reuşită şi eşec.

II. Informaţia

După cum am văzut, aspectul ideologic este descris în carte din numeroase perspective. Dar preocuparea pentru ideologie are un target mai extins - înţelegerea rolului şi a funcţionării informaţiei azi. De altfel, J. F. Revel îşi deschide cartea cu o propoziţie catastrofală - suntem înconjuraţi de minciună şi, ei bine, echivalează ideologia cu aceasta contrafacere generală. În fond se întreabă cum este posibilă atâta minciună în ciuda accesului instantaneu la informaţie. Iată şi cîteva perspective asupra informaţiei:

a. accesul la informaţie - de fapt, la vremea când scria cartea - 1988-1990 - în puţine ţări din lume era garantată libertatea informaţiei. Se pare că autorul nu a putut prevedea marea facilitate a Internetului. Totuşi rămâne valabilă întrebarea sa: Câţi caută adevărul unui fapt?

b. reacţia publicului faţă de oamenii care furnizează informaţii - este de obicei de antipatie, de ranchiună, de resentiment. Nimeni nu suferă apropierea de adevăr, de aceea indivizii din domeniul informaţiei sunt consideraţi ca plini de rea-credinţă; audienţa cea mai mică este cea a mediei care cultivă competenţa şi exactitatea.

Apoi dintr-o altă perspectivă, deşi trăim într-o lume superioară din punct de vedere ştiinţific, nu trăim şi gândim ştiinţific.

Şi ţin să mai adaug că Pierre Bayle, în alt plan, ne arată care sunt obstacolele învăţării, recte ale informării. Acestea "nu provin din neştiinţa celui examinat, ci din grămada de prejudecăţi din mintea acestuia".

c. cum se formează convingerile noastre - de obicei sunt extrase acele informaţii aproximative care slujesc sistemului nostru de interpretare, confortului moral sau reţelei de alianţe: din acest punct de vedere un fapt nu este moral sau imoral, ci dezirabil sau indezirabil.

d. din punct de vedere al libertăţii informaţiei există trei zone: 1. zona minciunii de stat care este folosită de regimurile totalitare şi unde domină cenzura ca tehnică pasivă şi propaganda ca tehnică activă 2. zona informaţiilor libere prezentă de obicei în societăţile democratice şi 3. zona subinformaţiilor care este un amestec din primele două în funcţie de gradul de dictatură; aici informaţia nu este paralizată de cenzură, ci de tabu-uri politice

e. confuzii:
1. dintre libertatea de expresie (recunoscută inclusiv mincinoşilor şi nebunilor) şi meseria de a informa (care-şi are propriile constrângeri);
2. a ziaristului care invocă dreptul la informaţiei doar pentru a înfăţişa faptele aşa cum le vede el, dar nu are aproape niciodată în vedere dreptul publicului de a fi infomat onest şi exact
3. în loc de anchete, mulţi ziarişti ţin predici (vezi talk-show-urile de azi) şi vor doar să-şi arate dorinţa de dominare; sunt preocupaţi nu de ceea ce s-a întâmplat, ci de ceea ce vor ei să demonstreze.

f. forme de incompetenţă în domeniul informaţiei - de pildă existau corespondenţi de la Moscova ale unor ziare importante în Occident care nu ştiau ruseşte şi care preluau ştirile agenţiei oficiale comuniste Tass.

Fără îndoială că această scriere despre procedeele mediatice a lui J. Fr. Revel conţine numeroase alte exemple despre modul cum acţionează, este, ori se clasifică informaţia, dar las plăcerea descoperirii lor pentru eventualii lectori curioşi. Am străbătut un manual deghizat de jurnalism şi, mai cu seamă, un manual de morală politică. După ce mi-am revenit din dezamăgirea produsă de inadecvarea titlului, am începuit să selectez în cursul lecturii toate aspectele consemnate mai sus. Ele au generat un tablou uşor catastrofal şi care pune numeroase probleme în continuare fierbinţi. Aşa că am reuşit să depăşesc şi cea de-a doua dezamăgire, a exemplelor de politică vetuste în majoritatea lor. Simţeam că dorinţa de a fi modern cu orice preţ, dorinţă vizibilă la orice ziarist al cărui prim mobil este de a furniza noutatea în dauna a orice alt tip de interpretare, va genera riscul ca să se transforme cartea într-un obiect fără valoare peste 20 de ani, iar peste 100 într-un spaţiu lingvistic de neînţeles. Ceea ce ar putea salva cartea lui J. Fr.Revel, dar asta rămâne cu semnul întrebării este pespectiva pronunţat de dreapta, încercarea de a milita pentru informaţia onestă şi corectă şi, mai ales, mirarea autorului că ne găsim într-un paradox de neînţeles. Într-o societate dezvoltată de către intelectuali principala luptă de azi se duce contra raţiunii!!

Scrisă de Gabriel Adrian Mirea