Titlu: 2001: odiseea spațială
Autor: Arthur C. Clarke
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Adrian Șerban Dobrin
Numar pagini: 260
ISBN: 978-606-579-475-7

„O nouă viețuitoare apăruse pe fața planetei, răspândindu-se lent din inima Africii. Era într-atât de puțin numeroasă, că un recensământ grăbit ar fi omis-o, în aglomerația milioanelor de creaturi terestre și acvatice. Nu existau semne care să indice dacă va prospera sau va pieri; în această lume unde animale mai puternice dispăruseră, soarta ei se afla încă într-un echilibru precar.”

Cumpără titlul în engleză

Probabil cea mai cunoscută operă a lui Arthur C. Clarke, 2001: odiseea spațială încearcă să reconstituie drumul parcurs de rasa umană de la începuturile ei. Pornind de la presupunerea că evoluția de la omul-maimuță la homo sapiens nu a fost una naturală, autorul propune intervenția undeva, la începuturi, a unei inteligențe superioare acestei creaturi, care a influențat radical traiectoria evoluției. Dacă această presupunere ar fi reală, atunci evident, ea ar trebui să existe undeva, sau cel puțin să fi lăsat vestigii care au supraviețuit chiar și celor 3 milioane de ani ce s-au scurs de la intervenție. Iar dacă pe Pământ nu le-am găsit – sau, dacă le-am găsit, nu le-am putut descifra ca atare – atunci cu siguranță că ele există în spațiu.

Pornind de la această supoziție, 2001: odiseea spațială încearcă să imagineze și viitorul rasei umane, Arthur C. Clarke creând, cu imaginația lui inepuizabilă, cu logica implacabilă și cu talentul de povestitor, dublat de puterea sa de convingere, o superbă poveste.

Descrierea societății preistorice este de un realism incredibil. Oameni-maimuță cu o capacitate de memorare limitată, viața în peșteri, procurarea hranei ca ocupație principală, lupta pentru supremație teritorială, toate acestea sunt descrise de autorul britanic cu o putere de convingere care nu lasă loc de critici. Iar talentul său scriitoricesc nu se limitează la asta. Dacă societatea preistorică este descrisă de-a lungul primelor 5 capitole, evoluției de la omul-maimuță la homo sapiens îi este rezervat un singur capitol, de doar trei pagini lungime. Cu aceeași claritate, autorul prezintă cele trei milioane de ani ce au urmat insistând doar asupra celor mai importante dintre momentele ce au marcat omenirea din punct de vedere evolutiv. „În suta de mii de ani care a urmat coborârii cristalelor în Africa, oamenii-maimuță nu au inventat nimic. Dar au început să se transforme, și-au descoperit abilități pe care nici un alt animal nu le poseda. ” [...] „Dinții masivi li s-au micșorat, deoarece nu mai erau esențiali. Pietre ascuțite le-au luat locul, pietre ce răscoleau pământul în căutarea rădăcinilor, tăiau carnea și pielea, fapt cu urmări incomensurabile. [...] Colții reducându-li-se, forma chipului a început să se modifice, nasul a devenit mai delicat, maxilarul mai mic, gura reușind astfel să scoată sunete mai subtile. Vorbirea se găsea încă la un milion de ani distanță, însă se făcuseră primii pași hotărâți în direcția ei.”

Deși anticiparea misiunilor spațiale, a terra-formării lunii și a celorlalte planete poate să se dovedească realistă și ea, ceea ce nu a imaginat Arthur C. Clarke corect a fost momentul când acestea vor avea loc. Cu alte cuvinte, nu a prevăzut că, cel puțin pentru o perioadă, omul se va retrage pe Pământ pentru a-și dezvolta mijloacele de comunicare locale și cele de locomoție terestră sau pentru a lucra intens la dezvoltarea inteligenței artificiale. Această tendință globală pare să fi întârziat dorința rasei umane de a se avânta în spațiu. Probabil că în final, acesta este un lucru bun. Hal, supercomputerul care administrează nava Discovery, nu va fi unul dintre singurele trei existente în lume iar cosmonautul care va opera nava nu va fi un neștiutor în ale informaticii, depinzând astfel integral de Pământ pentru orice problemă mai serioasă care s-ar fi putut ivi în funcționarea lui.

Dar în afară de această scăpare, absolut logică de altfel, având în vedere că tendința de renunțare a omului la explorarea cosmică a apărut mult după publicarea volumului de față, în rest, Arthur C. Clarke a făcut, în 2001: odiseea spațială o serie de presupuneri care s-au dovedit destul de tentante pentru a fi imitate (spre exemplu faptul că „cei din echipajul Apollo 8, primii cărora li s-a dezvăluit fața ei [a lunii] ascunsă... au fost tentați să transmită un mesaj despre descoperirea unui monolit mare și întunecat. Din păcate, prudența a învins”, faptul că modulul de comandă a fost denumit Odiseea sau cuvintele alese de Jack Swigert pentru a anunța Huston că există o problemă – explozia rezervorului de oxigen – și anume „Huston, avem o problemă”, atât de similare cuvintelor alese de Hal, „îmi pare rău să vă întrerup petrecerea, se auzi vocea lui Hal, însă avem o problemă”). Altele însă au fost suficient de apropiate de realitate ca să îl transforme pe Arthur C. Clarke într-un monstru sacru al literaturii SF (spre exemplu, Ochiul lui Iapetus descris de autor, se pare că există, într-adevăr, chiar în forma descrisă de el).

Romanul 2001: odiseea spațială a schimbat nu doar felul în care literatura SF este scrisă și percepută, dar datorită lui Stanley Kubric care, pe măsură ce Arthur C. Clarke scria cartea, el o ecraniza (filmul a ieșit pe piață înaintea cărții), a reușit să influențeze definitiv și arta cinematografică SF. Nu m-ar mira, și cred că nu ar mira pe nimeni dacă, după reluarea cu seriozitate a călătoriilor spațiale, ne-am da seama că marele scriitor a intuit de fapt mult mai multe decât au putut fi dovedite până acum.

Clipul scurt de mai jos reprezintă primele minute din filmul 2001: A Space Odyssey. După lecturarea cărții, imaginile devin edificatoare.

• Plusuri

  Realismul cu care descrie Arthur C. Clarke viziunea lui, fie că este vorba despre cea asupra trecutului sau despre cea asupra viitorului, conferă scrierilor sale greutate.

• Recomandari

  Recomand 2001: odiseea spațială tuturor iubitorilor de literatură SF, indiferent de genul preferat. Având în vedere intuiția autorului, cartea poate fi citită și de alte categorii de cititori, nu doar de fanii genului SF.