bookblog.ro

Despre frumuseţe

Scris de • 27 May 2008 • in categoria

0Autor: Zadie Smith
Rating:  Zadie Smith - Despre frumuseţe rating - recenzii carti
Editura: Leda

 Zadie Smith - Despre frumuseţe - recenzie carti
Consideram, în altă recenzie, posibilitatea ca entuziasmul provocat de debutul lui Zadie Smith şi includerea ei printre clasicii secolului XXI să fie reacţii grăbite. Al treilea roman al său, Despre frumuseţe, este dezamăgitor în comparaţie cu cel cu care a debutat. De fapt, nici nu rezistă la comparaţie. Surprinzător însă, Despre frumuseţe se citeşte cu mare încîntare şi împotriva tuturor stridenţelor. Faptul că lectura acestui roman este o bucurie m-a pus în faţa unei dileme: se împacă talentul evident al scriitoarei, plăcerea de a scrie cu tehnica, felul în care îşi construieşte personajele şi decorurile?

În cartea de faţă se pare că talentul şi tehnica merg în contratimp. Despre frumuseţe este o carte ambiţioasă, pretinde să surprindă şi un aspect de dezbatere social-politică (gîndirea liberală versus cea conservatoare), şi criza vîrstelor, şi problema diferenţelor rasiale, şi pe cea a imigranţilor haitieni, şi schimbarea rolurilor în familie, şi superficialitatea relaţiilor în lumea contemporană, şi ironia cu care intervine destinul. În mare parte, cartea reuşeşte să treacă peste suprafaţa tuturor acestor lucruri, cu un umor care variază de la tonic şi detaşat la crispat, dar bifîndu-le pe toate cu atîta farmec, ignoră unele aspecte.

Primul ar fi tendinţa spre soap-opera. Faptul că Howard Belsey şi Monty Kipps, doi profesori rivali care predau la aceeaşi universitate, locuiesc în apropiere este acceptabil. Faptul că soţiile lor se împrietenesc şi că fiul lui Belsey este pe punctul de a se căsători cu fiica lui Kipps, o frumuseţe uluitoare - este un tip clasic de intrigă, acceptabil. Însă relaţia lui Howard cu aceeaşi fiică, Victoria, care îi este şi studentă, întrece dispunerile unui destin binevoitor. Fiecare dintre aceste legături are sensul ei posibil în roman, însă toate la un loc conduc către o aglomeraţie dezastruoasă. Pe cît pare de complexă această reţea de legături, pe atît este de simplistă şi de previzibilă. În ce priveşte organizarea cu eleganţă a neverosimilului şi demonstraţiile cu privire la destin, mult mai bune sunt romanele scrise de Saul Bellow sau Paul Auster. În acestea, chiar dacă îţi spui neîncrezător aşa ceva nu există, nu se poate!, e prea de tot, există un sens care te ţine captiv şi manipularea acceptată aproape cu bucurie.

Al doilea ar fi lipsa de nuanţe în viziunea asupra personajelor. Toţi adolescenţii de culoare sunt "fraţi", "frăţiori", "surioare", în familia Belsey e un fel de haos american, în care toată lumea iubeşte pe toată lumea, declaraţiile fade sunt completate de un umor crunt (dialogurile excelează în ce priveşte acest tip de umor, care le face vii şi amuzante, dar aproape de sitcom), soţia este înşelată cu cea mai bună prietenă, rivalii Howard şi Monty scriu amîndoi despre Rembrandt. În timp ce Howard nu termină niciodată acea carte academică, plictisitoare, sofisticată şi nici nu are prea mulţi admiratori, Kipps este popular, pe gustul publicului, aclamat şi, desigur, are principii doar în discursuri, e acru şi rece, laş şi egoist. Fiica lui Howard, sclipitor de inteligentă, se îndrăgosteşte de un tînăr sărac, "poet al străzii", care nici nu o observă.

Nu consider că o pespectivă polarizată este un lucru rău în sine - într-un roman masiv e utilă pentru organizare, claritate -, însă aici ea reduce potenţialul situaţiilor şi personajelor într-un mod frustrant. Orice încercare de a stabili analogii elegante (preocuparea pentru Rembrandt şi reflectarea ei în viaţa personală a lui Howard) sau disecţii empatice - cu tot paradoxul, Zadie Smith poate face asta, a dovedit-o în Dinţi albi - este frînată de o mostră din ceea ce ar trebui să fie umor de familie sau moravuri universitare.

Spuneam totuşi că a citi romanul acesta este o încîntare. Probabil că stridenţele în tehnică nu pot anula verva narativă de care dispune Zadie Smith, plăcerea de a povesti istoria familiei şi ironia maliţios-tandră. Despre frumuseţe este o carte salvată de cîteva scene, în faţa cărora poţi amuţi de admiraţie. Pentru acestea, imposibil de repovestit în tensiunea şi frumuseţea lor, cartea merită citită şi răscitită. În plus, o asemenea obraznică şi sfidătoare întrecere a măsurii în ce priveşte Romanul trebuie citită. Posibil ca peste cîţiva ani să fie dată drept exemplu de stil la cursurile de literatură.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. kiki spune:

    Tot caut si tot culeg motive sa citesc pe Zadie Smith… nu stiu de ce si cum nu sunt convinsa inca, macar curioasa, dar recenzia Dvs parca si mai mult ma “confuzeaza” … e un soi de contrazicere , mai ales la inceputul recenziei in doua propozitii, place sau nu place… nu am inteles.

    “Al treilea roman al său, Despre frumuseţe, este dezamăgitor în comparaţie cu cel cu care a debutat. De fapt, nici nu rezistă la comparaţie. Surprinzător însă, Despre frumuseţe se citeşte cu mare încîntare şi împotriva tuturor stridenţelor”

    raspunde

  2. O categorie de cititori prefera universul de tip soap-opera ca un refugiu fata de lumea contemporana in care relatiile se fac si se desfac cu repeziciune. Uneori in literatura de acest tip neverosimilul este preferat situatiilor credibile tocmai pentru ca folosindu-se de el scriitorul reuseste sa atinga scene pe care altfel ar fi greu de pasit. Dar sa nu comentez mai mult pana nu citesc cartea… dupa cum este prezentata in aceasta recenzie pare a fi alegerea pe care o voi face in viitorul apropiat.

    raspunde

  3. @kiki: Am ţinut să subliniez contrazicerea: tehnic, cartea nu străluceşte, însă de citit se citeşte cu încîntare. Cred că e din cauza plăcerii cu care e scrisă, Zadie Smith dă impresia că scrie din tot sufletul, cum se spune. Pentru asta o recomand, în primul rînd.

    @Dragos: Ironic, putem spune că lumea contemporană se modelează pe propriile creaţii neverosimile. Este o recenzie anterioară la o carte despre efectele televiziunii asupra minţii, acolo se explică mai clar ce vreau să spun. Revenind, lectură plăcută :) şi poate revii cu un comentariu despre cum ţi s-a părut cartea.

    raspunde

  4. kiki spune:

    Multumesc, Mihaela Butnaru. Am inteles este o carte placuta , de vacanta … Sper sa nu fi fost inteleasa gresit ieri, apreciez recenziile tale, caut sa le citesc… nu, nu ma contrazic :)

    raspunde

  5. Woodisor spune:

    Citind recenzia ta Mihaela m-ai facut totusi curioasa. Si asta pentru ca, in ciuda acestor intrigi si intamplari care par sa fie rupte din … irealitate… cred ca are o savoare a sa cartea. Bine, poate nu este pe gustul tuturor. Insa m-ai facut curioasa. Iar asta este tot ceea ce conteaza acum

    raspunde

  6. Ana-Maria spune:

    Citind recenzia ta mi s-a intamplat un lucru ciudat: mi-am amintit perfect de stilul lui Zadie Smith, desi a trecut destul de mult timp de cand am citit Dinti Albi.

    Toata intriga stufoasa, dusa la extrem, dialogul nostim – dar care uneori si mie imi lasa un gust amar pe care l-am atribuit mai mult diferentelor culturale – sunt caracteristicile tinerei autoare.

    Ca si Dinti Albi, Despre frumusete este un roman ce merita citit – cu toate suisurile si coborasurile sale. Verva si talentul lui Zadie Smith nu poate fi ratat de nici un cititor pasionat de literatura contemporana:)

    raspunde

  7. @kiki: Am înţeles, mulţumesc şi eu :)
    @Woodisor: Dacă ajungi să citeşti cartea, să-mi spui cum ţi-a plăcut.
    @Ana-Maria: Da, ai spus scurt şi la obiect – verva şi talentul lui Zadie Smith nu te mai lasă să pleci din romanele ei. Asta e o constantă, indiferent de stilul de-a citi, mai analitic sau mai pretenţios. Plus că eu una nu am citit prea mulţi prozatori contemporani care să se încumete să scrie romane masive, în stilul clasic şi să le şi iasă destul de bine :)

    raspunde

  8. cristian sirb spune:

    Nici nu cred ca trebuie asteptat de la un recenzent (fie el si “special”) sa se specifice cu claritate, sa se situeze definitiv de partea demolatorilor sau a laudatorilor unui roman. Daca raspindeste confuzia, daca se contrazice, mai ales voit, cu atit mai bine, puneti mina si cititi.

    Ideal ar fi ca pasionatii de lectura sa vina aici, la recenzii, abia in urma lecturii. Pentru a se verifica, pentru a descoperi “chei” noi, pentru a vedea ce au trecut cu…vederea. Vorbesc mai ales despre cei care obisnuiesc sa traga in pianist sau sa omoare solul, ignorind mesajul. sau despre cei care nu sufera sa citeasca o carte inca nerecomandata.

    raspunde

  9. Jen spune:

    cred ca sunt (suntem?) o exceptie. mie nu imi place sa citesc recenziile unor carti pe care intentionez sa le citesc. recunosc, sunt influentabila, prefer sa imi formez o parere a mea inainte sa o aud pe a altora. si cum imi aleg cartile? tot din recomandari, dar mai putin… detaliate.

    raspunde

  10. Ana-Maria spune:

    eu sunt o insensibila: mie poti sa-mi povestesti cartea in detalii ca eu tot vreau sa o citesc :))

    raspunde

  11. Jen spune:

    am mai discutat cu diverse cunostinte despre asta… concluzia a fost ca pentru mine conteaza cel mai mult actiunea (deci urasc spoilerele), iar pentru altii conteaza cel mai mult stilul (deci nu ii intereseaza atat de mult ce se intampla). dar astea nu se exclud reciproc: o carte cu actiune interesanta si scrisa bine va fi totdeauna mai buna decat o carte cu actiune interesanta si atat.

    raspunde

  12. cristian sirb spune:

    Jen, mă bucur, oarecum, să aflu că putem face un club al “rezistenţilor la recenzii”. :)) Prezenţa noastră p-acilea, însă, ne trădează vicleana curiozitate. Recunosc, dacă se “spoilează” masiv, sar peste acele pasaje. Dacă se vorbeşte despre structură, trag cu ochiul. Dacă scrie Mihaela, citesc tot, cu masochismul celui care vrea să afle totul şi nimic, deşi scrisul ei mă obligă, de asemenea, să am aşteptări faţă de carte. Deformează/influenţează percepţia. Şi aici voisem să ajung.

    Dacă recenzentul este “persoană influentă” (nu spui cine, becher) e foarte greu să te împaci, în timpul lecturii sau după aceea, cu părerile-ţi contrare celor citite în review.

    M-am încurcat aiurea, reformulez: nu întotdeauna când nu-ţi place o carte recomandată de un critic-somitate este o dovadă că tu eşti slab instruit, incult, semidoct ori un prost cititoriu. Nu de puţine ori, criticii-autoritate se amăgesc încântaţi.

    I like Jen! Aceasta e concluzia!

    raspunde

  13. Eu îi urmăresc pe recenzenţi cum se amăgesc încîntaţi, pentru că e o muncă de creaţie, nu una instrumentală, oricît spunem noi că ‘scopul meu e să recomand cartea, să fac lumea să o citească, să stîrnesc curiozitatea’. Aşadar nu mă influenţează în a citi sau a nu citi cartea pe care o prezintă decît dacă sunt deja ‘setată’ să o vreau. Dar spoilerele! Sunt perfect inutile, adică nu îţi vei da seama complet cine e personajul despre care se vorbeşte sau ce rost are scena atît de fascinantă pe care-o rezumă recenzentul pînă nu citeşti. Şi nu numai asta, dacă dezvăluirea nu e bine aleasă, te îndepărtează de carte. Totuşi, e greu de evitat într-o recenzie paragraful cu ‘despre ce e vorba în carte’…problema apare cînd nu e un paragraf, ci un rezumat obositor şi rece sau unul de tipul ‘şi stai să vezi ce-a făcut ăla, incredibil’

    raspunde

  14. Jen spune:

    pe mine nu ma intereseaza parerile somitatilor, nici nu-mi aduc aminte cand am citit ultima oara o critica a unui ‘profesionist’. prefer recomandari de la prieteni sau oameni ca mine care scriu pe blog.

    si, in plus, nu prea pricep chestia asta cu recenziile (probabil din cauza asta nici nu le scriu). literatura e ceva subiectiv si nu poti emite judecati absolute, asa ca cine este x de isi permite sa imi spuna ca romanul y e bun sau prost? prefer exprimarile de genul ‘mi-a placut/nu mi-a placut’, dar in definitiv placutul e o chestie care depinde de la om la om.

    in concluzie, din experienta mea am dedus ca nu e bine sa citesc o carte doar pe baza unei recomandari/recenzii si sa ma astept sa-mi placa. trebuie sa fac un pic de cercetare in privinta subiectului si sa cer pareri (cat se poate de) obiective.

    raspunde

  15. cristian sirb spune:

    Dacă un apropiat îmi spune “mi-a plăcut cutare carte” e suficient. Alte cuvinte îşi au rostul doar dacă ţine el neapărat să purtăm o dicuţie “elevată”, în cuprinsul căreia să facem ambii uz de termenii noştri ăi mai făţoşi.

    raspunde

  16. alice spune:

    O citesc si eu in prezent si raman la prima afirmatie: este o carte dezamagitoare. Are momente in care imi place, dar in general este greoaie, artificiala (trebuie sa remarc falsitatea dialogurilor in limba romana, termenii fortati) si chiar imi pare rau, pentru ca imi placuse mult Dinti albi, desi nici de traducerea aia nu am fost prea incantata. Una peste alta, nu cred ca am sa citesc si a treia carte a lui Zadie Smith. Pacat.

    raspunde

  17. Buna..Este prima oara cand redactez o recenzie si chiar as vrea sa imi iasa bine..am citit aceasta carte,si mi-a placut..as vrea sa stiu o posibilitate corecta si bine redactata de a face o recenzie..ceva ajutor?

    raspunde

  18. Iulia olariu spune:

    Mie nu mi-a plàcut. Prima parte, cele 2 familii, personajele, legatura dintre ele, m-au tinut acolo. Din pàcate, a doua jumàtare a càrtii m-a plictisit teribil, mi s-a parut superficialà si fortatà. Chestiune de gusturi, desigur.

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Angelus

Copyright ©2011 Bookblog.ro