bookblog.ro

Despre oameni și detalii

Scris de • 28 July 2015 • in categoria

Titlu: Sfîrșit de sezon
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 241
ISBN: 978-973-46-4880-1
Cumpara cartea

So you run and you run to catch up with the sun but it’s sinking, personaje simple, lumi pline de detalii mărunte, fapte decupate din vieți de zi cu zi, la țară ori pe plajă, în mașină, pe drum ori într-un restaurant, acestea compun un univers complex cu care Marius Chivu se joacă în volumul Sfîrșit de sezon . Este un univers al detaliului și al farmecului discret, al cotidianului care poate ascunde profunzimi nebănuite, al lucrurilor la care poți fi martor sau la care te poți gândi pe parcursul unei zile. Presărat, desigur, cu muzică, literatură, artă, conversații scurte, dar savuroase.

La Amphora începuse ROA, de la Corsarul încolo basul era laptele, tobele erau șoaptele, plaja era full, de la Molotov se ridicau lampioane, iar vizavi de Expirat, cînd am ajuns noi, se aprinsese un foc de tabără (eu, autenticul), lumea se adunase cu sticlele în mîini și cu ochii sticlind în flăcări (tot un fel de totem). Fiecare povestire își are (micro)universul ei, evocând familiarul, dar și autoironicul, aproape fără excepție, începând în mijlocul poveștii și terminându-se, cumva, tot acolo. „Ca în viața reală”.

Cititorului nu i se oferă răspunsuri ori scăpare, doar un caleidoscop de fapte și oameni, cu roluri variate, ticuri și pasiuni: Dar asta se întâmplase cu mult timp în urmă, mai spuse bătrânul, care umplu paharele cu vin, apoi îi povesti cîte ceva despre călătoriile lui la Paris, despre anii petrecuți în Minnesota, unde fusese profesor invitat la universitatea de acolo, despre cît de mult iubea Italia și cum se îndrăgostise iremediabil de Florența, unde spera să mai ajungă ”before…you know!”

Cele 11 povestiri din acest volum creează o lume compactă, a vieților explorate în ipostaze aparent simple, dar care lasă loc pentru o privire adâncă, analitică, uneori necruțătoare.

Interviu cu MARIUS CHIVU despre romanul Sîrșit de sezon

  • Plusuri

    Imaginile simple și puternice, atenția la detalii, caleidoscopul de personaje și lumi construite, intertextualitatea.

  • Recomandari

    Dacă vă place proza scurtă și realistă

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Bloguletz spune:

    Recomand! Mi-e chiar mi-a captivat atentia.

    raspunde

  2. Mihaita spune:

    Oamenii simplisunt cei mai de pret.

    raspunde

  3. Alice spune:

    Chiar merita citita si poate chiar recitita :)

    Asa e, ai multe de invatat de la oamenii simpli.

    raspunde

  4. Marius Chivu spune:

    Salutare! Mă bucur mult că v-au plăcut :) Marius

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro