bookblog.ro

Distopii și hohote de râs

Scris de • 7 July 2020 • in categoria

Titlu: Bun venit printre maimuțe
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Traducere:
Numar pagini: 368
ISBN: 978-606-779-454-4

David Potter, freelancer și proprietar al unei gazete minuscule dintr-un sătuc uitat de lume, a cărui soție doar ce-a născut a doua pereche de gemeni, cade pradă tentației unui job mult mai bine plătit și mai sigur într-o enormă uzină americană, numai că se trezește în pericol de-a rămâne blocat între roțile dințate ale unei mașinării uriașe, care, așa cum l-a avertizat și soția care-i dorește tot binele din lume, îi va răpi toată plăcerea de-a face ceea ce-i place, ajungând să muncească pentru alții și devenind un anonim printre alte câteva mii de anonimi.

EPICAC, computerul super-modern, super-inteligent, super-avansat și super-scump îl învață pe unul dintre programatorii săi, un Cyrano de Bergerac modern pentru normele anilor șaizeci, cum să își cucerească viitoarea soție. Aceasta, o romantică incurabilă, spunea despre eroul nostru că nu are pic de romantism în el. Dar situația se schimbă când îndrăgostitul descoperă că EPICAC nu știe doar să calculeze orbite pentru rachete, ci și să compună versuri. Restul vine, firește, de la sine. Dar potrivit ideilor lui Kurt Vonnegut.

Autorul american de origine germană a criticat toată viața ororile războiului (aici o face, mai discret, într-o poveste excelentă, ce se numește Adam).  A criticat, mai mult sau mai puțin voalat, pericolele regimurilor totalitare. A fost un aprig critic al idioțeniei, al îndobitocirii oamenilor, al felului în care tehnologia ne poate face să depindem în întregime de ea și să luăm pauze lungi și dese de la gândit. Dar nu a scris-o în mod direct. A ales să o facă prin intermediul alegoriilor, apelând adesea la cadre și tropisme SF. O combinație de realism magic, SF, fantasy, dar și literatură generală de cea mai bună calitate se regăsește în cele douăzeci și cinci de povestiri scurte care alcătuiesc acest volum apărut (într-o reeditare) anul trecut la editura Humanitas Fiction, în celebra colecție Raftul Denisei.

Am fost avertizat că dacă vreau să citesc ceva din opera lui Vonnegut, nu acesta ar fi volumul ideal. Ci Leagănul pisicii, Abatorul Cinci, Sirenele de pe Titan, Pianul mecanic, Fii binecuvântat, domnule Rosewater, Galapagos, Barbă albastră sau cam orice alt volum în afară de cel de față. De ce?

Kurt Vonnegut creează lumi verosimile plecând de la idei neverosimile. Nebunești. Absurde. Și, din nefericire, absurdul lor, pe măsură ce povestea înaintează, devine din ce în ce mai puțin absurd. Te trezești că acel lucru s-a întâmplat, se întâmplă sau se poate foarte ușor întâmpla. Cândva, în viitor. Dar nu foarte departe. Însă aceste lumi au nevoie să fie dezvoltate mai pe larg, nu concentrate în sticluțe mici, precum parfumurile scumpe. Pe de altă parte, majoritatea povestirilor oferă suficiente detalii, sunt suficient de dense cât să aibă și cap, și mijloc, și coadă, cât să nu lase cititorul dorindu-și mai mult, mult mai mult. Au exact dozarea necesară. Unele dintre ele.

Blocuri cu multe etaje, în care locuiesc mai multe generații ale aceleiași familii, dat fiind că s-a inventat un medicament care-ți permite să duci o viață lungă și lipsită de pericole, atâta timp cât ai bani să cumperi medicamentul respectiv. Pericolul cel mai mare? Suprapopularea. Nu mai moare nimeni. Sau aproape nimeni. Intervine criza de locuințe. Iar bătrânii de o sută șaptezeci sau o sută optzeci de ani sunt la ordinea zilei și își ajută generaţiile de strănepoți și stră-stră-strănepoți și stră-stră-stră-strănepoți să-și găsească un culcuș în apartamentele lor mizere și înghesuite, până ce, într-un final, matusalemicii se vor plictisi de viață și se vor hotărî să plece în lumi ceva mai puțin aglomerate.

Într-un alt univers, într-o altă viață, se înființează Salonul Federal de Sinucidere Etică. Din nou, din cauza suprapopulării. Soluția? Ori sinucideri etice, blânde, umane, ori pilula contraceptivă obligatorie. Într-o altă povestire, egalitatea de orice fel a devenit obligatorie, așa că toată lumea trebuie să fie la fel de inteligentă. Sau de proastă, depinde de cum te-a înzestrat natura. Așa că proștii rămân tot proști, nu mai au nevoie de niciun dispozitiv de corectare, în timp ce deștepților li se montează un dispozitiv care le trimite impulsuri în creier, pentru a-i împiedica să se gândească prea mult la un singur lucru și să creeze cine știe ce năzbâtie. Un fel de țara te vrea prost, cum ar veni.

Problema cu volumul de față este că unele povești nu duc nicăieri. Încep și se termină la fel cum au început, nu au nicio finalitate, nu vin cu nimic nou. Comis-voiajorii (care apar, dacă rețin bine, în trei povestiri din douăzeci și cinci) rămân tot comis-voiajori, cuvintele rămân cuvinte (nu ca în povestea cu dicționarul), actorii rămân actori, se schimbă prea puțin, prea nesemnificativ ca să îl facă pe cititorul cel pretențios din mine să își mai amintească ceva și peste o bucată mai mică sau mai mare de timp.

Altele, în schimb, ajung să dăinuie. Sau să fie preluate, transformate, adaptate, de alți scriitori, scenariști și regizori de film. Doar au trecut mai bine de șaizeci de ani de la apariția majorității poveștilor. Pe de altă parte, probabil că pentru a înțelege cu adevărat măsura talentului, geniului chiar al lui Kurt Vonnegut, ar trebui să abordez măcar unul dintre romanele menționate ceva mai sus.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Zina spune:

      Kurt Vonnegut este absolut original, scrisul său are darul să te amuze prin ironia sa fină și să te pună pe gânduri prin perspectivele pe care le deschide asupra umanității. Și da, vei fi în mare câștig dacă vei citi și acele romane. Poți citi și volumul de povestiri ”Tabachera din Bagombo”, reeditat de Humanitas în 2020.

      raspunde

    Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro