Titlu: Stigmata
Autor: Claudio Piersanti
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2011
Traducere: Florin Dumitrescu
Numar pagini: 190
ISBN: 978-973-124-689-5

Un beţiv fără nici un viitor capătă în palme urmele crucificării lui Iisus, spre nedumerirea medicilor şi a preoţilor.

Dacă vă aduceţi aminte filmul Stigmata, din 1999, cu Gabriel Byrne şi Patricia Arquette, s-ar putea să vă intereseze ceea ce o să vă spun în continuare – în film, un preot cu care îşi pune credinţa la îndoială (Byrne) investighează cazul unei femei necredincioase care capată semnele răstignirii lui Iisus (stigmate). Şi chiar dacă nu ştiţi de film, atunci poate tot aţi vrea să aflaţi câte ceva despre romanul grafic al lui Lorenzo Mattoti (grafică) şi Claudio Piersanti (text). La fel ca în filmul de care am pomenit, în romanul de faţă semnele stigmatei apar unei persoane fără credinţă şi aflată în plină degradare fizică şi morală. Lucrul acesta uimeşte preoţii deoarece stigmatele se presupune că apar extrem de rar şi doar persoanelor cu o credinţă profundă în Dumnezeu.

Personajul principal al romanului este întreţinut de către un unchi de-al său, lucrează doar ocazional şi după ce semnele îi apar în palme (rănile făcute de piroanele folosite la răstignirea lui Iisus) este dus la spital, însă toţi cred că şi le-a produs singur: doctorii, “colegii” de servici din barul în care mai lucrează. La uşa sa încep să se adune creştini care văd în întâmplarea asta un miracol şi o ocazie pentru ei de a-şi striga necazurile.

Urmează o călătorie lungă, nu neapărat de găsire a sinelui, şi un mesaj oferit deloc subtil: că greşelile din trecut se întorc mereu pentru a-ţi cere plata.
Am fost puţin sceptic (da, sunt superficial, prefer benzile desenate color), însă m-am trezit prins rapid de poveste şi am citit cu poftă, povestea fiind fluentă, plus că am fost foarte impresionat de către Lorenzo Mattoti care realizează câteva tablouri deosebit de expresive, chiar hipnotice pe alocuri. Figura beţivului fără nume este cea a unui uriaş blând, care la început se scaldă în neputinţă: locuieşte într-un oraş brutal, în care mizeria nu reprezintă excepţia, ci regula, iar doctorii sau poliţiştii, care ar trebui să fie oarecum de partea binelui sunt ori doar sarcastici ori la fel de nepăsători în faţa mizeriei dominante ca şi celelalte persoane care alcătuiesc şi produc mizeria.

O perioadă scurtă de respiro îi este oferită personajului. Departe de oraşul mizer, el încearcă să se adapteze într-un nou grup, dar încet alunecă înapoi către patimile vechi: alcool, sex, dovedind că nu a învăţat nimic din păţaniile sale. Sfârşitul romanului duce încet către o apropiere către Divinitate şi căinţă, având un mesaj moralizator, dar care este expus doar după multe sacrificii.

Roman grafic (în loc de bandă desenată) este doar o exprimare mai pretenţioasă şi probabil atrage şi o altă categorie de public decât fanii obişnuiţi ai bd-urilor. Oricum, lumea va fi mult mai bună dar se vor publica mai multe astfel de lucrări şi la noi aşa că sper ca această colecţie să nu se oprească aici.

• Plusuri

  scenariu, câteva momente grafice grozave

• Minusuri

  câteva părţi din capitolul final

• Recomandari

  fanilor benzii desenate italiene, fanilor Marjane Satrapi, oricui doreşte să pătrundă pe tărâmul benzilor desenate pe altă filieră decât cea americană