bookblog.ro

Elena Ceauşescu şi faţa nevăzută a Istoriei

Scris de • 27 December 2010 • in categoria

Titlu: Elena Ceauşescu: confesiuni fără frontiere
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Numar pagini: 342
ISBN: 978-973-748-544-1



„Căci cu mine a fost bună, prevenitoare şi amabilă. Nu a găsit niciodată vreun cusur serviciilor mele, nu s-a încruntat şi nu a ridicat niciodată vocea la mine. Când eram liberă şi aveam ceva răgaz, mă încuraja, chiar mă îndruma să fac ce doream – să merg să vizitez locuri interesante, monumente, mănăstiri, catedrale, galerii de artă, centre comerciale – şi îi făcea plăcere să asculte povestirile mele despre ce văzusem. Când stăteam de vorbă îşi deschidea sufletul despre chestiuni personale, ca de exemplu sănătatea sau copiii, fără teama că aş putea comite vreo indiscreţie.” (pag. 333-334)

Am început să citesc această carte cu gândul la Istoria de ieri şi de azi. Pentru că trecutul va fi mereu parte din prezent. Mă aşteptam să găsesc detalii politice, discuţii despre felul în care ţara era condusă, o imagine şi un crez al comunismului. Dar am găsit portretizate direct şi indirect două caractere: cel al autoarei, interpreta de limba engleză a soţiei lui Nicolae Ceuşescu, şi cel al femeii Elena Ceauşescu, prezentată aici altfel decât o ştiam.

Cartea descrie vizitele cuplului Ceauşescu în diferite ţări din Europa de Sud şi de Nord, din Africa, Asia, Orientul Mijlociu şi America de Nord, vizite prin care Violeta Năstăsescu accentuează trei mari părţi: partea centrală, personalitatea feminină a primei doamne a României, egoistă, avară, dar paradoxal interesată şi empatică la unele suferinţi omeneşti, personalitatea puternică, complet diferită de prima, şi indispensabilă a autoarei, cât şi cultura unor lumi diferite de ţara noastră. Hegel afirma că “putem învăța din istoria popoarelor, că popoarele nu au învățat nimic din istorie” şi încă o dată, îi putem da dreptate dacă citim paginile Confesiunilor fără frontiere. Nicolae şi Elena Ceauşescu au vizitat ţări în care unii lideri politici, ca spre exemplul cei din Liberia, au avut mai mult sau mai puţin acelaşi sfârşit ca şi ei, dar au fost incapabili să înveţe ceva din toată istoria care le-a fost pusă la picioare.

Cu cât citeşti mai mult, cu cât devii mai conştient de absurditatea şi ridicolul unor situaţii, cu atât începi să-i dai crezare autoarei care aseamănă uneori vizitele sale cu lumea lui Lewis Caroll, cu peripeţiile lui Alice în ţara minunilor. Cultura, evoluţia, democraţia din diferite ţări, precum Anglia sau Statele Unite, îi lasă intelectual şi sufleteşte reci pe cei doi români, în aceaşi stare de inerţie intelectuală, mereu în gardă de a nu fi otrăviţi prin mâncarea oferită de gazde, mereu aseptici, mai tot timpul dând ordine şi apoi anulându-le cu altele, răpind tuturor membrilor români dreptul la o opinie. Indirect ne dăm seama din mărturiile Violetei Năstăsescu că România lui Ceauşescu era închisă într-un glob de sticlă şi ferită de evoluţie şi gândire; cu fiecare nou an, prăpastia dintre noi şi unele ţări civilizate se accentua, iar vizitele făcute, cadourile primite, discursurile rostite, ironia unora pentru regimul comunist, nu au avut nici un efect asupra celor doi.

Elena Ceauşescu este o femeie avară, care se târguieşte pentru fiecare lucru cumpărat. Se spune că nu suportă să vadă lux şi eleganţă pe lângă ea, dar este atrasă de ele şi atentă la toate detaliile de îmbrăcăminte, educaţie şi ţinută a primelor doamne ale lumii. Generozitatea rară de care dă dovadă e ipocrită – fie face cadouri extrem de ieftine Violetei Năstăsescu şi coafezei sale, fie le oferă libertatea să cumpere de la negustori, deşi ştie că nu au nici un ban la ele. Cu toate acestea, este interesată în educaţia copiilor, empatică la problemele vieţii de familie, atrasă rareori de cultură. Se ajunge la un anumit moment şi la o parte religioasă, adânc ascunsă în Elena Ceauşescu, lucru contrar ateismului binecunoscut a cuplului … Control, sete de putere – mărci de caracter care o definesc. Favorita sa pare autoarea acestei cărţi, care surpinde în Elena Ceauşescu elemente care probabil doar un ochi feminin le-ar putea recepta.

Toate aceste informaţii sunt filtrate prin memoria Violetei Năstăsescu, o personalitate despre care e greu să nu aminteşti, ţinând cont de importanţa ei în timpul acesor vizite şi, deşi promite la început obiectivitate şi detalii doar despre Elena Ceauşescu, sunt unele episoade în care accentul cade direct asupra ei. Cred că munca ei de interpret pe parcursul a douăzeci de ani a fost dificilă din două motive: pe de o parte a avut de tradus discursurile soţiei preşedintelui la fiecare decernare de diplome de onoare, sau atunci când comunica cu doamnele diferitelor ţări. Pe de cealaltă parte cred că e nevoie de o anumită tărie de caracter să poţi traduce fără a interveni când eşti conştientă de absurditatatea lucrurilor pe care le spui, când nu eşti de acord cu ceea ce afirimi, când observi ironia cu care răspunsurile îţi sunt răstălmăcite, ca de exemplu în timpul vizitei din Regatul Unit, unul din cele mai bune capitole ale cărţii.

Cine era Elena Ceauşescu? Om însetat de putere, cu o educaţie precară dar orbită de lumea în care a intrat. Cine e vinovat pentru ce s-a întâmplat în anii dinainte de 1989? Ea, el, oamenii care i-au ascultat orbeşte, regimul politic, destinul? Consider că în orice om se găseşte şi o parte umană, bună, oricât de cumplite i-ar fi faptele. Cred că mediul social contribuie mult la dezvoltarea noastră ca indivizi şi adeseori, dacă nu tot timpul, vina nu poate fi a unui singur om. Pentru că personalitatea noastră este modelată, creată de toţi factorii de lângă noi, pentru că purtăm în comportamentul nostru oamenii cu care interacţionăm în viaţă. Şi totuşi, ce acuzăm, pe cine, când? Elena Ceauşescu dă dovadă de egocentrism, cu rare momente de bună dispoziţie, naivă şi incapabilă de a privi realitatea, incapabilă de a învăţa cu adevărat ceva, dar, ca oricare alt om, umană la un anumit punct. Cu toate acestea, oare câtora dintre noi le pasă şi de această parte a ei? Şi dorim să ne pese? Câte dintre victimele comunismului pot privi dincolo de istorie, dincolo de tragedia din vieţiile lor? Şi câţi dintre noi, putem ierta?

Scris de Raisa Stoleriu

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. anca giura spune:

      Elena Ceauşescu este Vrăjitoarea cea Rea a copilăriei mele. Am simţit-o de la grădiniţă deja. Din fericire, bunicii mă luau la prânz din acel spaţiu coercitiv şi gri, dar am văzut peste ani poze cu prieteni de-ai mei care au fost daţi de la câteva luni la creşele comuniste. (Invariabil, copilul murdar zâmbeşte trist dintr-un pătuţ coşcovit cu gratii…) E greu de privit.

      Mama Patriei ar fi putut influenţa soarta acestor generaţii de copii azi adulţi. Ar fi putut corecta trauma ereditară.

      Ar mai fi putut avea multe alte influenţe politice şi nu numai, dar a fost o fiinţă esenţialmente submediocră şi rea. Iertarea creştină nu-şi are locul pentru astfel de exemplare.

      raspunde

    2. Relu spune:

      Interesanta cartea…am citit cu interes…era ceva in mine care voia sa stie despre subiect” vrajitoarea copilariei mele ” mi-a placut

      raspunde

    3. Laura spune:

      Multumim pentru recenzie. Am comandat cartea dupa ce am citit-o :)

      raspunde

    4. Pingback: Prin blogosfera literara (27 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011) | Filme si carti

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Rousseau Robert Wokler

    Copyright ©2011 Bookblog.ro