0Autor: Carl Honoré
Rating:
Editura: Publica

(ediţia în limba engleză)

Nu suntem la fel. Totuşi, cam de un secol încercăm să fim identici pe un plan important: cel al vitezei. Cu cît mai rapid, cu atît mai bine. Cu cît mai rapid, cu atît mai asemănător. Întîi, pentru că atunci cînd trecem în goană prin lume, vedem lucrurile nediferenţiat; apoi, pentru că gonind printre termene-limită, blocaje în trafic, cereri de a intensifica ritmul, punem undeva la capătul de jos al listei pe cineva important: pe noi înşine. Identitatea, stima, nevoile personale sunt antrenate în maşinăria lui "mai repede înseamnă mai bine", unde mai bine ia valori de la profitabil la eficient.

Problema pe care o pune o carte precum cea a lui Carl Honoré este dacă merită să pierdem lucruri esenţiale de dragul vitezei, prin urmare, o problemă existenţială a secolului XXI: avem cea mai consistentă ofertă de informaţie, tehnica performantă, trăim profitabil şi eficient, dar oare chiar trăim? Sunt oameni care, timp de ani întregi, nu au avut timp să se vadă pe ei înşişi, cu ceea ce îi face diferiţi de ceilalţi, în termenii clasici, să îşi dea seama ce îi face persoane. Nu seamănă asta cu o alienare auto-provocată?

Probabil că, din perspectiva stereotipului local conform căruia românii se prefac că muncesc, o carte ca Elogiu lentorii este doar un moft. Insă este suficient să privim vreme de cîteva ore cum arată un oraş mare din România: aglomerat, murdar, grăbit, zgomotos, forfotind de oameni încruntaţi, cenuşii, care mai curînd s-ar lupta acerb decît să facă un pas înapoi în faţa altuia sau să îl lase pe acesta din urmă să treacă înaintea lor. Nu-i de ignorat nici graba de a deveni mari a copiilor, de la consumul de ţigări, alcool şi sex, pînă la interesul extrem pentru tehnică, de la fast-food la limbajul prescurtat, codificat. Să nu uităm nici graba de a îmbătrîni, datorată extenuării şi calităţii tot mai slabe a vieţii.

Este necesară o menţiune: obsesia vitezei nu se referă numai la maşinării mai rapide sau la un stil de viaţă agitat, ci şi la valorizarea exagerată a unei caracteristici umane: Noi suntem căutători de senzaţii (sensation seekers), avem nevoie de excitanţi din mediu, de provocare, de ceva nou la intervale variabile. Viteza este o soluţie pentru această nevoie: schimbarea rapidă a excitanţilor stîrneşte interes, produce plăcere, satisface nevoia de provocare. Ar fi simplu şi frumos, dacă oamenii nu ar fi fiinţe complexe şi...epuizabile.

Elogiu lentorii este o carte care încearcă să facă dreptate celor pentru care "repede şi bine" nu a funcţionat niciodată. Studiile arată că de multe ori, gîndirea înceată dă rezultate mai eficiente decît cea grăbită. Nu trebuie să uităm că a gîndi repede implică şi o doză de superficialitate la cei mai mulţi oameni, avînd în vedere că aceia care au performanţe excepţionale în timp scurt reprezintă o minoritate. În plus, psihologii cognitivişti au arătat, încă din anii 70, că procesările cognitive inconştiente au un rol important pentru deciziile pe care le luăm. Mai clar spus, lăsînd minţii o perioadă de ignorare a problemei presante, aceasta o poate rezolva într-un mod mai creativ, mai eficient. Dificultatea constă în faptul că oamenii nu mai au timp să lase o pauză propriei minţi decît dacă se decid să facă o schimbare în conduita lor.

Carl Honoré atrage atenţia că a adopta un stil de viaţă Slow înseamnă şi sacrificii. Nu te poţi opri în mijlocul unei mulţimi agitate fără să renunţi la ceva. Cum ar fi, la rezultate pe termen scurt sau la prestigiul de cel mai rapid, cel mai ocupat, cel mai important sau la bani. Ce cîştigi fiind lent? De la o sănătate mai bună la decizii mai înţelepte. Oamenii intervievaţi de autor susţin că afacerile li s-au îmbunătăţit, au mai mult timp pentru familie şi pentru ei înşişi, acordă mai multă atenţie lucrurilor din jur, sunt mai calmi şi mai optimişti. Poate sună a vorbe goale, dar merită puţină reflecţie: cînd a fost ultima oară cînd aţi gătit de plăcere? De cîte ori a cumpăra un obiect vă linişteşte mai mult decît a revedea pe cineva drag? De cîte ori aţi privit pe furiş la ceas în timpul unei întîlniri cu prietenii?

Sunt lucruri mărunte, nimicuri comparativ cu task-urile, deadline-urile, ultimul model de iPhone, traficul la ore de vîrf, posibilitatea de a studia intensiv în trei ani lucruri care necesită cinci pentru a fi aprofundate. Totuşi, acele lucruri mărunte înseamnă mai mult.

Nici Elogiu lentorii, nici mişcarea Slow nu au pretenţia să detroneze cultul vitezei şi să îl înlocuiască prin dominaţia lentorii. Cartea atrage atenţia în special asupra tendinţei de a generaliza: nu putem fi toţi rapizi, nu putem fi toţi înceţi. Nu suntem la fel.

Scrisă de Mihaela Butnaru