bookblog.ro

Excepţionalii

Scris de • 12 December 2009 • in categoria

Titlu: Excepţionalii
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 271
ISBN: 978-973-7931-14-2

"We've been looking at tall trees, and I think we should have been looking at the forest".

Excepţionalii este o poveste despre succes, dar nu una care să explice ascensiunea individului aşa cum e ea descrisă în biografii şi filmele care se realizează în fiecare an la Hollywood: nu e vorba despre eroul care se naşte în condiţii precare şi trebuie să lupte împotriva sistemului pentru a arăta cât de talentat şi inteligent e el. Sau dacă este vorba despre aşa ceva, atunci acest aspect este departe de a fi cel care primează. Ce ne spune Gladwell aici este că, de fapt, "oamenii nu se ridică din nimic", ci că preiau lucruri de la părinţi sau mentori.

Prima parte a cărţii, numită Oportunitate, priveşte succesul nu numai din perspectiva talentului, abilităţile naturale nu conduc neapărat spre o carieră înfloritoare. Astfel, aflăm lucruri fascinante despre zilele de naştere ale celor mai buni hocheişti (pe scurt, de ce un sportiv născut în ianuarie are mult mai multe şanse să ajungă într-o echipă valoroasă decât unul născut spre sfârşitul anului) şi, în general, Gladwell demonstrează prin exemplele sale cum nu atât talentul înnăscut, cât efortul susţinut, acel de care vorbeşte şi Tony Robbins, consistenţa, îmbunătăţirea constantă, sunt responsabile pentru cantitatea de succes din vieţile noastre.

A doua parte, Moştenire, subliniază cât de important este locul de unde venim în acumularea statutului de "excepţional", că a fi un pilot bun are mult de-a face cu mediul şi cultura în care ai fost crescut sau de ce elevii asiatici sunt atât de buni la matematică, toate acestea având o legătură categorică cu ceea ce făceau bunicii şi străbunicii acestora şi cum îşi întreţineau familiile.

Într-un interviu, Malcolm Gladwell se plângea de faptul că, deşi piaţa abundă în biografii şi cărţi self-help, oamenii au încă idei bine stabilite despre cei consideraţi drept oameni de succes. El este surprins de situaţia care ne face să îl invidiem pe Bill Gates, dar numai pentru că suntem prea concentraţi în a-i examina în detaliu trăsăturile de caracter şi obiceiurile, fără a pune deloc accent pe cultura, comunitatea, familia şi chiar generaţia în cadrul căreia acesta s-a format.

Cartea e plină de amănunte bizare (pe alocuri, pot apărea ca trase de păr, numai că autorul se raportează la numeroase studii sociologice sau psihologice în sprijinul teoriilor sale), informaţii despre anii de naştere şi cât de important este să te fi născut într-un anume an ca să devii un inginer software faimos şi în alt an ca să devii foarte bogat, în definitiv, acele tipare care pot fi descoperite numai la o privire în profunzime. Pe de altă parte, ceea ce mi se pare important aici, excepţionalii sunt acei oameni cărora li s-au acordat şanse dar care au avut şi tăria de caracter de a le fi fructificat. Şi noi toţi ştim cât de dificil e să le recunoşti, mai întâi, şi apoi să ai prezenţa de spirit de a profita de ele. Tocmai de aceea există excepţionali şi restul oamenilor.

    Categorie:
    | Autor: | Editura:



    Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. octav spune:

      O să te superi pe mine da’ m-aşteptam la o recenzie ceva mai răsărită din măcar unul din motivele: (1) cartea a făcut atâta vâlvă dincolo în publicistică sau chiar în alte cărţi, încât era o mini-meserie a anului 2008 şi-apoi 2009 – după ce a apărut la Penguin – să fii de o parte sau de cealaltă a teoriei lui Malcolm – de curând booksmag.fr a făcut un dosar pe ceea ce a numit “reusitologie”, (2) ideile lui sunt simple – pe undeva chiar rudimentare – şi ar fi putut fi răsfirate un pic aici vezi cum a facut nenea asta şi (3) există cel puţin 2 cărţi apărute după el care spun (cu argumente ceva mai tari decât “studiile sociologice arată”) că ce a făcut el acolo e un simplu “post hoc ergo propter hoc” – adică “s-a întâmplat una după alta, deci s-a întâmplat una din cauza celeilalte”, iar asta e o acuzaţie destul de înţepătoare, şi în sfârşit (4) niciunul dintre aceşti autori de-o parte sau de cealaltă a “barierei gladwell” nu pare pregătit să îmbrăţişeze ideea că succesul s-ar putea să fie un concept tâmp în fundul căruia ne chinuim să găsim ceva esenţial în vreme ce pe fundul lui nu e nimic – adică, nimic în afară de istorie pură. Ce ia Malcolm în considerare (10.000 de ore, locul de provenienţă, luna din anul naşterii), sau ce iau biografiile hollywoodiene (în mare, “bafta”) toate acestea s-ar putea să fie pure contingenţe, care să nu spună nimic despre “excepţionali” în general, niciuna să nu fie ÎN NICIUN FEL esenţială.

      Mno … asta vroiam să zic.

      raspunde

    2. @octav: Mi se pare ca ai “scapat” esenta cartii. Cartea ne arata ca exceptionalii sunt un produs al conjuncturii. Dintre milioanele de oameni cu aptitudini similare, doar cativa au sansa sa exceleze. Pentru asta, trebuie sa fie nascuti unde si cand trebuie, sa fie nevoiti sa insiste pe nise paguboase, care abia in viitor vor deveni productive.

      Nu este un curs de cum sa iti construiesti successul, este un curs despre cum sa nu-ti tai venele daca succesul intarzie sa apara.

      Am enuntat idei similare cu mult inainte de a citi aceasta carte (sau altele similare). Insa Gladwell a spus-o mai bine decat as fi putut eu s-o pun intr-un post de blog. Cartea este exceptionala prin fermitatea cu care demonteaza miturile oamenilor “superiori”. Chiar cred ca daca Bill Gates se nastea astazi, intr-un oras din Romania, n-ar fi ajuns mai departe decat un directoras de corporatie.

      raspunde

    3. wizelette spune:

      Ce mi se pare foarte trist este modul in care sunt traduse aceste carti de dl Georgescu. Nu recomand nimanui cartile traduse de dansul pentru ca se pierd ideile esentiale. De exemplu, in “Clienti pe viata” domnul nu a auzit de conceptul “post it notes” si le traduce ca si notite de expediat (?!) sau de “icing on the cake” pe care o traduce cu racirea prajiturii (?!) cand este vorba de glazura. Si multe alte exemple care nu doar ca rapesc farmecul cartii, dar fac ideile de neinteles.

      raspunde

    4. Nicolae Tarcea spune:

      O carte “exceptionala” nu trebuie comentata. Ea trebuie citita.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro