Titlu: Doctor Faustus
Autor: Thomas Mann
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Eugen Barbu și Andrei Ion Deleanu
Numar pagini: 912
ISBN: 9786066094511

Ce este genialitatea, cum o putem defini şi cât am oferi pentru ea? Ce reprezintă Viaţa în faţa eternităţii? Ce înseamnă a trăi şi care este relaţia dintre neant şi etern? Cum putem separa geniul de nebunie? Din folclorul germanic, legenda lui Faust a influenţat creaţia multor artişti, de la baletul lui Jules Perrot, la muzica lui Beethoven, Schubert sau Wagner, la scrierile lui Christopher Marlowe, Aleksandr Pușkin, sau Johann Wolfgang von Goethe. Thomas Mann, în Doctor Faustus, readuce pactul faustic în atenţia cititorilor, prin crearea unui Faust modern, al secolului XX.

Cumpără titlul în engleză

,,Artistul e frate cu criminalul şi cu nebunul. [...] De unde nu-i, nici dracu’ nu ia, şi nici o Veneră palidă nu poate face ceva ca lumea. Noi nu creăm lucruri noi – asta-i treaba altora. Noi doar descătuşăm, eliberăm. Dăm dracului blegeala şi timiditatea, scrupulele preacurate şi îndoielile. Cu un pic de hiperemie spulberăm, suprimăm oboseala – şi cea mică şi cea mare, şi cea a oamenilor şi cea a vremii.” (341)

Probabil că Thomas Mann va rămâne mereu pentru mine creatorul Muntelui vrăjit, al meditaţiei asupra timpului, a bolii, a umanismului, un creator axat pe literatura ideilor, pe intelectualism, complex, în care povestea se întretaie cu informaţii, discuţii, dezbateri din teologie, muzică, filosofie, psihologie, botanică – doar pentru a enumera câteva. Aici, personajul central al romanului, Adrian Leverkühn, este un creator rece la suprafaţă, ,,cerebral”, de o inteligenţă ieşită din comun, mistuit însă de conflictul dintre instinct şi raţiune, de dăruirea totală în faţa muzicii, de necesitatea de a ieşi din ceea ce este banal, ordinar. Povestea este spusă de umanistul Serenus Zeitblom, prietenul cel mai devotat al lui Adrian, care pe lângă viaţa lui Adrian, ne aduce în atenţia noastră şi o Germanie nazistă, a cărui destin te face să te întrebi cine este cu adevărat Faust în acest roman: Adrian sau spiritul germanic? Datorită complexităţii romanului, cititorul trebuie să aibă în vedere cel puţin două planuri: cel estetic, simbolizat de Artist, de viaţa lui Adrian, în care sunt adunate elemente biografice din viaţa lui Nietzsche şi Arnold Schönberg, şi cel socio-politic, reprezentat de burghezia germană, de căderea acesteia, de identitatea sa fisurată.

,,Datorită prieteniei mele cu Adrian, el îmi serveşte drept model al tuturor destinelor, drept motiv tipic de emoţie în faţa a ceea ce numim devenire, desfăşurare, vocaţie – şi poate că aşa şi este.” (38)

Superioritatea lui Adrian în faţa celorlalţi, spiritul său rece, îl face să-şi dorească mai mult. Văzut cu un viitor de savant în adolescenţă, viitorul compozitor alege iniţial să studieze teologia, o alegere făcută după narator ,,din trufie”, unde ,,[...] regina filosofie devine ea însăşi servitoare, devine ştiinţa auxiliară sau, academic vorbind, specialitatea secundară” (118). Numai că în această alegere şi căutare, aşa cum primul său profesor îi arată în prelegerile sale, ,,muzica participă la teologie” şi deşi ,,voia să vadă şi muzica, la fel ca celelalte discipline profane ale cercetării, supusă sferei căreia i se consacra el însuşi ca adept” (119), Adrian se dedică total muzicii. În ambiţia lui nemărginită, el este servitorul artei, imaginea artistului romantic, în care instinctul controlează în cele din urmă raţiunea. De la teologie la demonologie, pentru el este un singur pas: ,,Vrei cumva să tăgăduieşti că ai studiat doar ca specialist şi amator cea mai bună din arte şi ştiinţe? Ce te interesa pe tine ... eram eu.” (336)

,,La urma urmei venim tot de-acolo de unde au pornit şi celelalte popoare, şi s-ar putea ca istoria noastră să ne fi creat iluzia unei anume tinereţi din pricină că am întârziat puţin în a ne regăsi, în a ajunge la o conştiinţă comună [...] germanul e veşnicul student, eternul luptător între popoare [...] şi revoluţiile sale sunt scamatoriile de bâlci ale istoriei universale.” (170)

Ce reprezintă Germania, spiritul ei, cultura sa? În Doctor Faustus, Adrian Leverkühn este Germania, iar apogeul şi declinul său corespund Germaniei naziste. Nevoia de grandoare, de măreţie, răceala Germaniei din jurul celui de-al doilea război mondial, şi-n acelaşi timp vastitatea sa culturală, trebuie privite şi căutate în planul alegoric al romanului. Dacă stilul acestuia pare a fi rupt de secolul XX şi ca cititori ne întrebăm de ce acţiunea are loc în jurul anilor `40, răspunsul îl putem găsi în acest portret al Germaniei, al celui de-al Treilea Reich şi arta acestei ţări.

Thomas Mann îşi compară romanul şi-l consideră egal cu romanul lui Joyce, Ulise În ceea ce priveşte complexitatea ideilor, multitudinea de interpretări şi dificultatea, atenţia pe care o solicită cititorului, scriitorul german are dreptate. Dacă ar fi însă să le comparăm din punct de vedere stilistic, multitudinea de stiluri reprezentată de Joyce în toată creaţia sa nu poate fi comparată cu stilul lui Mann, în special din acest roman: intelectual, plin de detalii, presărat de elemente culturale, de dialoguri şi prelegeri muzicale, în care un cititor novice în ale muzicii se va pierde cu siguranţă cu uşurinţă, şi uneori de-un clasicism izbitor în structură:

,,Începând redarea acestei întâmplări, aş vrea parcă să invoc muzele şi pe Apolo ca să-mi inspire cuvintele cele mai pure, mai mângâitoare, în stare să-l cruţe pe cititorul cu sensibilitatea gingaşă, să cruţe amintirea prietenului trecut în nefiinţă şi să mă cruţe în cele din urmă şi pe mine, pentru ca această relatare îmi dă sentimentul unei penibile mărturisiri personale.” (220)

Doctor Faustus este probabil una dintre cele mai dificile şi complexe cărţi citite, care necesită o atenţie sporită, o recitire, o continuă căutare de informaţii; este o carte care îmbină elemente psihologice cu cele estetice şi cu cele sociale, o meditaţie asupra răului în lume şi-n individ, în care alegoria joacă un rol central şi care oferă noi interpretări pactului faustic.

,,Timp măreţ, o nebunie de timp, timp îndrăcit, în care-ţi merge strălucit şi arhistrălucit – iar după aceea îţi merge şi niţel mai rău, fireşte, ba chiar al naibii de rău, asta nu numai că recunosc, ci chiar accentuez cu mândrie, pentru că aşa-i drept şi-aşa se şi cuvine, aşa-i felul şi firea de artist. Artistul, se ştie, înclină-ntotdeauna spre excese, excese în ambele sensuri; e foarte normal să întreacă puţin măsura. La el pendula bate întotdeauna cu oscilaţii ample între veselie şi melancolie, dar asta-i ceva obişnuit, arată, ca să zic aşa, mai cumpătat şi mai burghez şi mai de târgoveţ în comparaţie cu ceea ce dăm noi.” (332)

Resurse:
• Picturile lui Nabil Kanso, Faust
• The Modern Lab at Yale University: Doctor Faustus
• “The Doctor Faustus” Case, Robert Craft, The New York Review of Books

• Plusuri

  Planul alegoric, suprapunerea destinelor Adrian Leverkühn – Germania, interpretările diverse pe care le oferă;

• Minusuri

  Stilul uneori un pic cam încărcat de informaţii, în care cei neiniţiaţi se vor pierde;

• Recomandari

  O recomand celor care au citit cel puţin şi Faust al lui Goethe, celor familiarizaţi cu proza lui Thomas Mann, persoanelor interesate de legenda şi pactul faustic.