bookblog.ro

Femei în ţara bărbaţilor

Scris de • 20 January 2010 • in categoria

0 recenzie
Autor: colectiv
Subtitlu: Al doilea sex în 23 de episoade
Rating:  rating - recenzii carti
Colecţiile Cotidianul, Editura Univers
Anul apariţiei: 2008
432 pagini
ISBN: 978-1-60257-090-0

De ce sunt femeile, femei?

Poate fi sexul tot un determinat cultural, mai mult decât unul genetic/biologic? Pentru că sunt o partizană a teoriilor antropologice şi sociologice, care vorbesc despre determinare culturală şi despre relativism de gen, nu pot decât să îmi încep aserţiunea printr-un citat din prima autoare inclusă în această colecţie de scrieri nicidecum feministe, ci despre femei: Nu te naşti, ci devii femeie. Nici un destin biologic, psihic, economic nu defineşte înfăţişarea pe care şi-o asumă în mijlocul societăţii femela specie umane; ansamblul civilizaţiei elaborează acest produs intermediar între mascul şi castrat care este îndeobşte calificat drept feminine (") (Simone de Beauvoir - Al doilea sex).

Femeia este un produs socio-cultural. Se vorbeşte adesea în sintagme precum "eternul feminin", "misterul feminin", "sexul frumos", "sexul slab" - toate fiind elaborări ale unei societăţi care creează imagini, însă aceste imagini nu sunt general valabile, pentru că ideea de femeie îşi are propriile traduceri în funcţie de popor, regiune, religie. Un singur lucru este cert, este o discuţie amplă, un subiect de studiu de câteva zeci de ani, care nu cred că va produce vreodată un adevăr absolut sau un final incontestabil. De aceea, departe de mine intenţia de a face un studiu de gen, ci mai degrabă dorinţa de a prezenta o carte ce ridică multe semne de întrebare, şi probabil la fel de multe sprâncene, tocmai pentru că este o colecţie de fragmente din scrieri care la vremea la care au fost publicate, au stârnit revoltă şi au pus în funcţiune noi prejudecăţi în rândul ambelor sexe.

Titlul pe care coordonatorii colecţiei l-au ales atrage atenţia tocmai acestor prejudecăţi ce activează mecanismele complexe ale societăţii prin raportare la sex şi la definirea acestuia în termeni culturali - femeile au fost întotdeauna "cetăţene" ale unei mari ţări masculine, fapt ce, dincolo de bine şi rău, a produs adevărate capodopere literare precum Al doilea sex, Doamna Dellaway, Mândrie şi prejudectă etc. De altfel, colecţia reuneşte nume precum Jane Austen, Simone de Beauvoir, George Sand, Mary Shelley, George Elliot, Virginia Woolf ş.a.m.d.

Lectura acestor proze scurte, eseuri, fragmente de roman, scrieri memorialistice este fascinantă, în ansamblu, pentru că surprinde acel "air de temps" al Occidentului, dar şi al Orientului pentru a prezenta o multitudine de perspective asupra ipostazelor feminine - femeia singură, femeia inteligentă, mama, sclava, sora, iubita, femeia independentă, femeia în oglindă, femeia vorbind despre femeie, femeia vorbind despre literatură, femeia creatoare. Spuneam la început că nu este o colecţie de feminism concentrat, tocmai pentru că autoarele prezentate aici (ale căror vieţi pot fi considerate, de asemenea, literatură), pline de excentricităţi sau dimpotrivă încercând să se adapteze vremurilor, reuşesc să adopte o atitudine ce pune la îndoială însăşi condiţia lor, reuşind de multe ori să analizeze "la rece", cu obiectivitate şi precizie, conceptul de "femeie", chestionându-l, asumându-l sau descotorosindu-se de el. Mai mult decât atât, este interesant faptul că cei ce au compus colecţia, au ales să o deschidă cu o introspecţie lucidă, aproape clinică asupra celui de-al doilea sex, pentru a o finaliza cu o prelegere despre femei şi literatură ce începe prin a statua trei direcţii de interpretare ce se pot aplica şi pentru colecţia în cauză - Titlul "Femeile şi Romanul" ar putea însemna, şi poate că exact asta aţi avut în minte, femeile şi felul lor de-a fi. Sau femeile şi genul de roman pe care-l scriu. Sau femeile şi genul de roman care se scrie despre ele. Sau ar mai putea însemna că aceste trei idei sunt indisolubil legate (...).

Putem conchide că această colecţie reprezintă toate cele trei direcţii, fără a fi exhaustivă, ci doar înfăţişând părţi ale "misterului" feminin care, până la urmă, nu trebuie nici înţeles, nici deconspirat, ci pur şi simplu acceptat ca atare în virtutea complementarităţii celor două sexe. Iată că nu am dat un răspuns întrebării-subtitlu cu care am început "analiza" tocmai pentru că, în materie de gen, cred că fiecare ar trebui să îşi formuleze propriul răspuns, dincolo de prejudecăţi şi determinări bio-socio-culturale.

Scris de Alice Teodorescu

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Bianca spune:

    WOW, am de ceva vreme cartea în bibliotecă, dar cred că nici nu am deschis-o È™i nu È™tiu de ce… poate că nu doream să citesc antologii, dar îmi place ce ai zis despre ea.
    Mersi :)

    raspunde

  2. Alice spune:

    Cu placere :) Eu o recomand cu caldura.

    raspunde

  3. Silviu Man spune:

    Pai daca esti adepta relativismului, cum stii sa faci diferenta intre “prejudecati”, “determinari bio-socio-culturale” si pur si simplu realitati?

    Cat despre doamna de Beauvoir, e una din putinele femei care au reusit performanta de a se naste femeie si de a uita pe parcurs cum e sa fii femeie. In rest, dincolo de buruienile intelectuale udate cu sârg de secolul XX, istoria stiuta si nestiuta e plina de femei care s-au nascut si au fost femei pana la capat. Au crescut copii si livezi, si-au luat de guler barbatii intarziati prin carciumi si i-au carat acasa, i-au asteptat pe soti vreme de 20 de ani, cat dura o puscarie politica serioasa pe vremuri, au tinut praznicele si obiceiurile, au luat mucosii de pe ulita sa le dea cate o bucata de mamaliga si sa-i caute de paduchi etc. Carevasazica, au avut treburi serioase, nu si-au stors creierii ca sa ajunga sa creada despre ele insele ca nu sunt decat un “produs intermediar între mascul È™i castrat”. Intelepciunile astea de biblioteca cu igrasie sunt povesti de adormit Occidentul.

    raspunde

    • Cristina Creata spune:

      Sunt perfect de acord cu comentariul tau ,mi-a placut foarte mult si eram sigura ca era din partea unei femei,apoi am observat autorul.Chiar nu inteleg cum Occidentul este atras de asa false valori si concepte care nu au nici o legatura cu realitatea(din pacate a “evoluat”(involuat) si societatea din Romania in aceeasi directie).Nu cred ca o viata profesionala foarte bogata ii poate aduce unei femei la fel de multe satisfactii ca rolul de mama.Asta nu inseamna bineinteles sa nu mai faca fetele facultate sau doctorate ,ci doar sa nu uite ce este mai important,luate de frenezia unor valori false ,cu care ne inneaca societatea contemporana.

      raspunde

  4. Liviu spune:

    Doamna Dalloway. Asa se numeste cartea Virginiei Woolf.

    raspunde

  5. Alice spune:

    @Liviu Multumesc pentru corectie :)
    @Silviu Ideea este ca realitatea este un termen extrem de subiectiv in practica, motiv pentru care ceea ce pentru o persoana este prejudecata, pentru o alta persoana poate fi fapt cotidian. Cand spun relativism, ma refer la faptul ca nu ma voi precipita sa emit judecati, sa etichetez, sa gandesc in alb si negru. Cat despre femei, ele intotdeauna au fost strutocamile din foarte multe perspective, iar realitatea a demonstrat-o. Antologia de fata nu are in vedere femeia obisnuita care se inscrie in tiparul descris mai sus de tine, ci femeile care au reusit sa se desprinda de “realitate” si sa-si depaseasca oarecum conditia, motiv pentru care au fost blamate de societate. Ma refer, in speta, la autoarele publicate in carte, care, de altfel, au si o scurta biografie “atasata” scrierii publicate si care si-au constientizat “natura” aflata intre doua taisuri – viata personala si cea “profesionala”. Din pacate, Occidentul inca este adormit de aceste “povesti”, insa nu doresc sa adopt o atitudine feminista, pentru ca este o atitudine partinitoare:)

    raspunde

  6. Silviu Man spune:

    sa stii ca oamenii care se desprind de realitate au relativ putine variante: genii, sfinti sau schizofrenici. nici nu-ti inchipui din ce categorie cred ca fac parte cateva/multe din doamnele din antologie (la care pot adauga subspecia Donnei Harraway, care nu cred ca semneaza aici) :)

    zici: “ceea ce pentru o persoana este prejudecata, pentru o alta persoana poate fi fapt cotidian” – asta e realitatea. de acord. unde e adevarul? sa nu-mi spui ca in ambele parti, ca nu-ti dau nota de trecere :)

    daca cucoanele respective si-au depasit “conditia de femeie” (desi in varianta mea asta inseamna ceva la care doar Fecioara Maria a avut acces, si nu all by herself), nu am nimic impotriva. daca si-au creat false probleme (viata personala vs. viata profesionala), le felicit. au renuntat, ca sa vorbim in clisee, la tigaie si au murit probabil nefericite, imbibate de existentialisme rasuflate, mimand o lupta care nu era decat a lor cu ele insele. dar, vezi, in momentul in care ele pretind sau lasa sa se inteleaga ca chinul lor cu ele este de fapt o stare la care trebuie/trebuia sa ajunga toate femeile ca sa se emancipeze si sa cumpere copii ready-made de la bancile de sperma, atunci avem o problema. si problema asta incepe sa se rezolve de indata ce incepem sa distingem intre femei adevarate si simple purtatoare de ţâţe. nu ma intreba cum sa distingem, foloseste-ti doar instinctul feminin! :)

    raspunde

  7. Alice spune:

    Din pacate nu pot spune care este adevarul, pentru ca nu cred in existenta unui adevar absolut si general valabil. Iar de prejudecati nu ne putem dezbara, oricat ne batem cu pumnul in piept ca suntem impartiali. Sper ca am trecut testul :P

    Nu pot nici afirma ca nu au fost schizoide, pentru ca a-ti nega natura are acest efect, mai ales ca ele tindeau catre extreme – oarecum justificata atitudinea pentru a putea “fi auzite” – la un moment dat chiar Simone de Beauvoir recunoaste ca femeia independenta uita sa mai fie femeie adesea, e un pasaj despre feminitate foarte elocvent.

    Asta e marea dilema, de altfel, pana in zilele noastre – o femeie trebuie sa invete sa-si impace viata personala si pe cea profesionala, pentru ca, daca nu, se prea poate sa moara singura si nefericita daca alege cariera, iar daca alege viata “casnica” sa ramana cu frustrari toata viata. Atitudinea de atunci era, dupa cum am mai zis, extremista si exagerata. Cu toate acestea, sunt de acord cu ideea ca femeia trebuia sa inceapa sa se priveasca drept entitate autonoma si nu anexa a barbatului, de unde si spiritul acesta revolutionar al lor :) Si, ca sa privim partea cea mai buna, literatura rezultata de aici nu este una de lepadat ;)

    raspunde

    • Cristina Creata spune:

      Cred ca ar trebui sa evaluam performantele femeilor la fel cum ar trebui sa le evaluam pe ale tuturor oamenilor ,si anume din punct de vedere moral,cat bine au facut celorlalti.Nu stiu daca literatura Simonei de Beauvoir a schimbat lumea in bine sau daca filmul “The hours”, facut dupa “Doamna Dalloway” i-a facut pe cei care l-au vizionat sa plece acasa hotarati sa fie mai buni ,mai atenti la cei din jur samd.Ce imi amintesc eu ca am gandit printre altele dupa acel film a fost :si cum ,este normal sa fii lesbiana dupa ce ai nascut un copil(personajul lui meryl streep)?daca asta e feminitate ,apai mai bine sa nu mai fim expusi la asa ceva.
      Cat despre mine ,prefer normalitatea si disocierea clara intre bine si rau din romanele doamnei Elizabeth Gaskel,promiscuitatii din unele scrieri ale unor femei ‘libere si autonome’,putin sarite de pe fix.Asta dupa ce am incetat sa fiu feminista,pentru ca am cazut si eu ,in tineretele mele ,in plasa acestui concept.

      raspunde

      • Bravo, Cristina! Haide, mai spune-ne, te rugăm, cum această literatură fără căpătâi – imorală până-n măduvă, care amestecă la grămadă binele cu răul şi albul cu negrul – corupe ireversibil tineretul mioritic. :) Numai rele ne-au sosit din Occidentul corupt: menage a trois, divorţul, avortul, ‘revoluţia sexuală’, interzicerea pedepsei cu moartea, internaţionalismul, globalizarea, cosmopolitismul, metisarea, etc.

        Au făcut din poporul ăsta imaculat, pur-sânge din punct de vedere rasial, o căldare de amestecuri genetice. :) Mai urma să deplângi cum continuăm să ne contaminăm noi, imaculaţii români, în contact cu alogenii, cu minorităţile, inclusiv alea sexuale.

        SERIOS:
        Nu înţeleg de ce se vâră unii cu atâta aplomb să gândească neîntrebaţi “ce e mai bine” pentru femei şi pentru mame, în particular! Slavă Domnului că nu mai trăim într-o lume patriarhală, ipocrit-puritanistă! Căci astfel de voci ar fi avut, în acel caz, putere de lege. Voci de KuKluxKlan.

        raspunde

        • Cristina Creata spune:

          Multumesc pentru raspuns !Nu am inteles cine se vara neintrebat in vorba,am crezut ca e o discutie libera ,deschisa tuturor care au o opinie si vor sa si-o prezinte(cu alte cuvinte ,in spiritul unei societatii democratice,toata lumea are cuvantul:).
          In afara de asta ,fiind femeie ,cred ca am dreptul cu atat mai mult sa imi spun parerea ,vazand problema din interior,ca sa zic asa,din proprie experienta(nu din carti sau opinii luate mai mult sau mai putin de la altii,cu atat mai putin de la Simone..oricat ar fi dansa de desteapta ,am si eu creierasul meu si experienta mea de viata:).Am sa dau doua exemple concrete,ca sa ilustrez felul in care mi-am dobandit eu punctul de vedere enuntat in comentariul precedent.In anul 1 de doctorat,ma aflam la o conferinta la San Francisco,intitulata “Women in Mathematics” ,in care erau adunate doctorande ,post doctorande si profesoare din domeniul matematicii pentru a schimba impresii despre dificultatea de a imbina o viata personala realizata cu o cariera in cercetare.Conferinta era in onoarea Soniei Kovalevskaia,o mare matematiciana,din jurnalul careia sunt publicate cateva fragmente emotionante si in cartea :”Femei in tara barbatilor”,daca imi aduc bine aminte.La sfarsitul conferintei,a fost o discutie deschisa in care 5 profesoare cu cariere super realizate s-au urcat pe scena si ne-au spus din experienta lor.Mi-a ramas in minte povestirea uneia dintre ele ,care avea in jur de 40 de ani si care ne-a spus ca i-a placut matematica dintotdeauna si ca a facut matematica pur si simplu din pasiune ,dar tot timpul si-a dorit si un copil.A amanat venirea copilului pentru ca in lumea matematica atat de competitiva(si atat de masculina),nu poti sa faci o pauza de un an in cercetare ca sa nasti un copil pana nu ai obtinut “tenure”(echivalentul la profesor universitar cu post asigurat pe viata).problema a fost ca atunci cand si-a luat in sfarsit ‘tenure'(un merit foarte mare inainte de 40 de ani),nu a mai putut avea copii.Si femeia aceea a fost atat de afectata de problema aceasta incat s-a hotarat sa o spuna in fata unui intreg amfiteatru de tinere cercetatoare ,ca un avertisment.Am ramas mult mai impresionanata de gestul ei decat de toata matematica prezentata la conferinta aceea(matemaatica pe care am inteles-o mai mult sau mai putin ,fiind ,dupa cum am spus ,un mic invatacel).
          Un al doilea exemplu din care am dedus ca intr-adevar copiii reprezinta ceva extraordinar in viata unei femei ,este cazul mamei mele ,care internata fiind la Fundeni ,cu cancer in ultimul stadiu ,a avut dupa o sedinta de radioterapie o insuficienta cardiaca si majoritatea medicilor credeau ca nu o sa mai scape.Dumnezeu a vrut ca mama sa supravietuiasca atunci si a doua zi ,vizitata fiind de o doamna doctor foarte draguta (care imi spusese ca mama nu mai avea mari sanse),a fost intrebata mai in gluma ,mai in serios:”cu ce va mai laudati ,doamna?”.daca incercati sa va imaginati pe cineva care nu mai are putere sa se ridice din pat dupa doua saptamani de radioterapie ,ati gandi ca persoana aceea nu nu ar gasi mare lucru cu care sa se laude.Mama mea ,Dumnezeu sa o ierte,a raspuns insa promt,ridicand trei degete in sus:”Am trei copii!” :)

  8. Jen spune:

    corect, mai bine mureau nefericite si la cratita, ca sa le planga sotii de dorul tocanitei…

    raspunde

  9. Radu Iliescu spune:

    @ Alice, stai asa putin, ca m-ai naucit. Deci femeia nu este anexa barbatului? Nu inteleg. Asta de unde ai mai scos-o? :-))

    raspunde

  10. Acest subiect va starni mult timp de acum incolo controverse. Este un subiect bine impamantenit in mintile noastre si nu vom scapa asa usor de el.

    raspunde

  11. C.SÎRB spune:

    Nu e nimeni autonom. Nici noi faÈ›ă de ele, nici ele faÈ›ă de noi. Poate doar dacă ne-am înmulÈ›i prin segmentare… Nu, nu o să încep eu. Las pe alÈ›ii.

    În plus, sper că nu insinuează nimeni mai sus că femeia îÈ™i are ”locul ei”, de nedepăÈ™it, la plivit straturile, turnat copii tradiÈ›ionali È™i sac de box pentru trudnicul mascul! Femeile au dreptul la o carieră, la instruire, nu veniÈ›i acum cu teorii sexiste, machiste, de sec XII! Deja e gros praful de cateva deÈ™te… de aÈ™a teorii străvechi.

    raspunde

  12. Ilie Catrinoiu spune:

    Secolul 12 nu a fost asa deformat cum pretind unii.

    Pentru a cunoaste relatia dintre barbat si femeie, recomand cartea lui Paul Evdokimov – “Taina iubirii” – http://www.scribd.com/doc/14211361/Paul-Evdokimov-Taina-Iubirii

    Cine stie, poate teologul ortodox / fundamentalist / fanatic si pe deasupra, rusul Evdokimov recomanda bataia casnica si categoriseste femeia drept “sex slab”, evident, cu versete din Biblie.

    Cine se oboseste sa afle raspunsul?

    raspunde

  13. Alice Teodorescu spune:

    @Radu @Cristian Femeia nu este anexa barbatului normal :P, in sensul ca nu este doar un bun sau o fiinta dependenta. Cu toate acestea, sunt de acord ca nu exista autonomie absoluta, dar eu as spune ca este vorba de complementaritate :)

    Intr-adevar este o discutie fara final, intrucat nimeni nu a reusit sa ajunga pana acum la vreo concluzie…oricum, ramane la latitudinea fiecaruia cum se percepe si cum il percepe pe cel de sex opus.

    @Ilie multumim pentru recomandare :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro