bookblog.ro

Fiecare are dreptul la un minim de iluzii pentru a supraviețui

Scris de • 26 April 2021 • in categoria

Titlu: Felix și izvorul invizibil
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2020
Traducere:
Numar pagini: 136
ISBN: 978-606-779-684-1

Felix si izvorul invizibil este o altă bijuterie literară marca Eric-Emmanuel Schmitt. Mărturisesc că am citit toate cărțile autorului traduse în limba română și de fiecare dată, m-am bucurat de comorile de sens și complexitatea mesajelor acestora. Eric-Emmanuel Schmitt nu are, probabil, nevoie de elogii suplimentare, fiind un scriitor recunoscut și apreciat în întreaga lume, dar ceea ce surprinde, poate, cel mai mult, este inepuizabila lui capacitate de a crea lumi, personaje și contexte narative, care, deși foarte diferite, au la bază aceleași teme esențiale ale umanității: regăsirea legăturii cu natura, toleranța, acceptarea Celuilalt și nevoia depășirii egoismului prin altruism și dăruire.

Felix și izvorul invizibil este o poveste luminoasă care se construiește sub motto-ul menționat de autor la începutul cărții: „Cel care privește bine sfârșește prin a vedea”. (proverb african). Căci despre asta este vorba în cartea lui Eric-Emmanuel Schmitt, despre călătoriile dificile, complexe și necesare ale fiecăruia dintre noi către „a vedea”, către esența noastră bună și umană.

Felix este puștiul de doisprezece ani al lui Fatou, o tânără de origine senegaleză stabilită la Paris și proprietara unei cafenele cochete și atipice din capitala Franței. Mama și fiul se descurcă singuri și reușesc că creeze în jurul lor și al cafenelei o comunitate de prieteni și clienți, și ei la fel de atipici ca și locul în care își petrec după-amiezile.

„Prezența tatălui meu nu îmi lipsea, fiindcă într-o zi, ca adult, aveam să-l văd pe săturate în oglindă, și mai ales, fiindcă Mami constituia pentru mine și Polul Nord, și Polul Sud, și Ecuatorul și Tropicele... Familia ? Clienții lui Mami, care nu lăsau să treacă o singură zi fără a se proțăpi la bistrou, mă întâmpinau la întoarcerea de la școală ca o bunică, ca un frate, o mătușă... Mulțumită meseriei lui Mami beneficiam de o mare familie.”, spune Felix care ne prezintă cu farmec și inocență lumea cafenelei cu această familie de clienți, provenind din medii sociale diferite, cu preocupări și contexte de viață dintre cele mai diverse.

Raiul copilăriei lui Felix se dărâmă în ziua în care mama lui dezvoltă o depresie severă, în urma unei situații nefaste și care nu are niciun vinovat aparent. Disperat, copilul încearcă toate metodele pentru a o face pe mama lui să revină la starea de normalitate, iar tatăl lui își face apariția în mijlocul acestei situații complicate.

Cea de-a doua parte a cărții abordează călătoria lui Felix și a părinților lui în Senegal, în căutarea unui tratament sau a unui miracol care să îi vindece mama. Tema vindecării prin întoarcerea la origini și reconectarea cu natura și strămoșii aduce în prim-plan un univers de simboluri și metafore atent construit, și o bogăție de sentimente, senzații și revelații.

Vă las în compania lui Eric-Emmanuel Schmitt și a poveștii lui Felix – povestea căutarilor noastre și a încercărilor de a ne întoarce la lucrurile esențiale ale vieții în mijlocul unei lumi care reușește, de multe ori, să ne copleșească cu absurdul și superficialitatea ei.

  • Plusuri

    Stilul inconfundabil al lui Eric-Emmanuel Schmitt care ne face să ne uităm atent în interiorul ființei noastre și să descoperim profunzimi noi.
    Bogăția de simboluri și minunatele descrieri ale peisajului African.

  • Recomandari

    O parabolă minunat construită despre lucurile esențiale ale vieții, o carte frumoasă, spirituală, care face bine sufletului și minții.

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Angela spune:

    O recomandare excelenta, multumesc pentru review!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro