Scris de Calina Matei • 26 February 2013 • in categoria Dezvoltare personala
„Trăim, spune Seneca, în imperiul Destinului și legea lui e aspră și de neînfrânt, iar din capriciul său vom îndura suferințe meritate și nemeritate. Soarta ne va istovi trupul cu mijloace violente, crude și umilitoare: pe unii îi va mistui în foc...pe unii îi va pune în lanțuri...pe unii îi va arunca goi în marea cea schimbătoare...”
„Filosofie pentru viață și alte situații periculoase” e colacul de salvare care ne scapă din iureșul vieții. E panaceul capabil să ne vindece temerile și tulburările interioare pentru că ne pune față în față cu cel mai de temut monstru și ne învață cum să îl biruim. În calea fericirii noastre stăm noi înșine înarmați până în dinți cu percepții eronate despre lumea și oamenii care ne înconjoară. Epictet spunea că „nu lucrurile îi tulbură pe oameni, ci părerile pe care și le fac asupra lor.”
Premisa de la care Jules Evans pleacă la drum în scrierea cărții sale este că studiile, în speță cele academice, nu l-au pregătit pentru a da piept cu viața și cu suita de probleme și situații care pun sufletul omului la încercare. Nu l-au învățat cum să își înțeleagă și să-și stăpânească emoțiile sau cum să reflecteze asupra scopului vieții. Răspunsul la multe dintre întrebările sale l-a găsit prin studiul filosofiei și ai reprezentanților ei din Antichitate – Epictet, Epicur, Aristotel, Platon, Seneca, Heraclit, Pitagora, Platon, Plutarh.
Capitolele sunt grupate în așa fel încât formează programul unei conferințe moderne, împărțită în sesiune de dimineață, lunch, sesiune de după-amiază și de seară și ceremonie de absolvire.
Începe cu Epictet și arta stăpânirii de sine în care ne învăța să recunoaștem situațiile pe care le putem controla și cele care nu depind de noi, cum să ne întărim psihicul și să ne păstrăm calmul în situații de stres fizic și psihic maxim. Musonius Rufus și arta exercițiului practic ne ilustrează toți acei mici pași pe care îi putem întreprinde pentru a ne monitoriza progresul zilnic pe care îl înregistrăm pentru a ne schimba felul de a gândi și acționa.
Seneca ne strunește speranțele create de un optimism exagerat vizavi de situațiile al căror rezultat nu îl putem controla și cum să ne ajustăm reacțiile în așa fel încât să nu cădem pradă gândurilor negative sau victimizării.
Sesiunea de prânz ni-l așează la masă pe Epicur și ale sale învățături despre savurarea clipei. Îngrijorarea prezentă pentru situațiile viitoare nu fac decât să ne îngreuneze drumul în viață pentru că ne împovărează inutil cu frământări care se pot sau nu materializa. „Tot ce-ți trebuie pentru o viață bună este o securitate elementară, sănătate, minte și prieteni.” Pe cei din urmă filosoful îi plasează chiar în miezul vieții bune: „Dintre mijloacele procurate cu înțelepciune ca să-ți asigure fericirea de-a lungul întregii vieți, de departe cel mai important este să-ți faci prieteni.”
În sesiunea de după-amiază Heraclit ne invită la contemplație cosmică prin care vedem lucrurile pe deplin distincte, simțindu-le însă ca unitate. Suntem cu toții mici piese din marele puzzle al Universului. Pitagora se îndeletnicește cu arta memorării și incantației, cu maximele pe care discipolii săi le repetau religios (cunoaște-te pe tine însuți, viața nu e decât ceea ce socoți tu, nimic prea mult, fii comandantul sufletului tău etc.) și care aveau ca efect auto-sugestia. Scepticii sunt cei din urmă, care aduc cu sine arta îndoielii - „Cred că toți oamenii mă urmăresc. Dar oare aceștia chiar mă urmăresc?” Scepticismul pune la îndoială tot ceea ce ne înconjoară și ne îndeamnă la o probă practică prin care pot fi validate ipotezele noastre.
Sesiunea de seară are ca temă politica și-i strânge la o masă rotundă pe Diogene și arta anarhiei, pe Planton și arta dreptății, pe Plutarh și arta eroismului și pe Aristotel și a sa artă a împlinirii. În timp ce Socrate încheie cu succes incursiunea în filosofie prin reflectarea asupra plecării din lume, a morții și a sinuciderii.
Concluzia, în linii mari, îi aparține lui Socrate, care afirma că noi avem puterea de a ne vindeca singuri. Evans nu face decât să pună la îndemână soluția prin antologia filosofică pe care a garnisit-o cu exemple reale și curente ce se pliază pe toate învățăturile antichității. Astfel arată că filosofia străzii și cea academică nu sunt rivale ci că din contra, au nevoie una de alta pentru că fără cea academică filosofia străzii devine incoerentă, în timp ce fără filosofia străzii filosofia academică devine irelevantă. Și astfel ajunge la o soluție mulțumitoare față de premisa de la care a plecat.
Pentru mine cartea a deschis o cale de cunoaștere și de schimbare, de dezvoltare personală, mai benefică și cu mai multe șanse de reușită decât orice altă formă de psihologie modernă, pentru că se bazează pe învățăturile filosofiei antice. Nu arată cu degetul și nu plasează vina. Îi dă omului puterea de a-și controla destinul și-l înarmează cu ideile și viziunea asupra lumii care îi pot oferi de fiecare dată răspunsurile pe care le caută.
Esența ideilor filosofice este păstrată și ilustrată cu studii de caz aparținând prezentului, astfel că lectura este una ușoară și cursivă, din care simți că rămâi cu ceva mai mult la final decât o lecție de istorie. Elementele ce țin de viața personală a filosofilor creează o legătură tangibilă între ideea și omul care a propagat-o și care a trăit și în unele cazuri a și murit datorită pasiunii cu care a apărat-o.
Pasionaților de dezvoltare personală, care doresc să se avânte dincolo de clișeele moderne ale psihologiei de duzină. Celor care doresc să acceseze ideile filosofilor antici într-o manieră ușoară, fără a se pierde în idei abstracte sau în texte greu de adaptat prezentului.
Copyright ©2011 Bookblog.ro