Titlu: Fiul
Autor: Jo Nesbo
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Ciprian Şiulea
Numar pagini: 560
ISBN: 978-606-400-468-0

Sonny Lofthus are treizeci de ani și de la optsprezece ani stă numai prin închisori, ispășind tot soiul de pedepse pentru diverse infracțiuni pe care nu le-a comis. Pe când avea cincisprezece ani, tatăl lui s-a sinucis, lăsându-i lui Sonny și mamei sale un bilet în care le mărturisea că fusese polițist turnător în slujba infractorilor din Oslo. Pasămite, luase bani ca mită pentru a închide ochii la traficul de persoane, de droguri și de arme, ca urmare a vechii povești cu pierderea casei datorită imposibilității de-a mai achita ratele la bancă. A lăsat în urmă un băiat care-l idolatriza, pe Sonny, și o soție care s-a sinucis și ea la scurt timp, lăsându-l pe Sonny singur pe lume. Așa că Sonny a făcut ce era firesc și-a ajuns rapid la închisoare, ispășind un fel de penitență în locul tatălui său prea laș să-și înfrunte soarta.

Acum Sonny arată aproape la fel ca la cincisprezece ani și are un chip angelic și o expresie senină permanentă (și e și dependent de heroină) și la el vin toți pușcăriașii pe cale de-a fi eliberați, pentru a i se confesa. Pentru că în urma ororilor pe care le-au comis simt nevoia să se descarce în fața cuiva care doar îi ascultă, fără să-i judece sau să le dea sfaturi. Iar micul său comision constă în pliculețe cu heroină. Paznicii știu de acest aranjament, la fel și directorul-adjunct al închisorii, Franck Arild, corupt până în măduva oaselor, cum la fel este și preotul Per Vollan, pedofil și gonit de acasă de nevastă, ce vine la Sonny pentru o ultimă confesiune și-o ultimă crimă violentă de pus în cârcă: unei femei i-a fost tăiată o bucată din cap cu un fierăstrău la ea în casă și tocmai pe acolo s-a nimerit să treacă Sonny într-o permisie primită oportun de la șefii închisorii.

Iar de aici bolovanul o ia la vale. Sonny află că tatăl său nu s-a sinucis, ci a fost ucis de o bandă de traficanți ce-și făcea și încă își mai face de cap prin frigurosul Oslo. Așa că neagă dintr-o dată că el ar fi hăcuit femeia cu fierăstrăul și evadează din închisoare, apoi pornește pe urmele ucigașilor. Și nu-i deloc plăcut ce se întâmplă mai departe. Ajunge într-un centru de reabilitare pentru dependenții de droguri (da, Norvegia are așa ceva, unde mai pui că sunt și gratuite și chiar au și succes, uneori), unde se îndrăgostește de o tânără pe nume Martha, care e pe cale să se căsătorească, dar pe care tânărul nou-sosit la centru nu o lasă indiferentă. Însă când încep să se strângă din ce în ce mai multe cadavre fără vreo legătură aparentă între ele, iar pe Sonny îl caută poliția și nu numai, tânăra începe să intre la bănuieli. Dar cum pe multe tinere le atrag tocmai tinerii periculoși, iar Sonny e o combinație de mutulache și criminal însetat de sânge, nu trece mult și iese cu scântei.

Pe fir intră poliția, în persoana lui Simon Kefas și a lui Kari Adel. După părerea mea Simon Kefas este cel mai reușit personaj din toată această poveste extrem de încâlcită. Un polițist aproape de pensionare, care-a văzut prea multe la viața lui din sordida lume subterană sau din cea elitistă a Oslo-ului. Odinioară dependent de pariuri și ajuns o ruină, acum salvat de nevasta mult mai tânără ca el, ce e pe cale să-și piardă vederea dacă nu va face o operație costisitoare, mult peste capacitatea lor financiară, tocmai în America. Un copoi sadea, cu o inspirație fenomenală și un fler extraordinar, capabil să meargă până în pânzele albe pentru a descâlci ițele unei povești teribil de complicate, acrit de vârstă și de grozăviile pe care le-a văzut de-a lungul unei cariere de-a dreptul impresionante. El miroase că tânărul evadat, fiul colegului și celui mai bun prieten pe care l-a avut vreodată, n-a pornit degeaba pe urmele psihopaților care i-au „sinucis” tatăl.

Dar cum Sonny are și el un fler nemaipomenit și un noroc de-a dreptul înfricoșător când vine vorba să scape teafăr din niște întâmplări îngrozitoare, jocul de-a șoarecele și pisica, dintre poliție și fiul răzbunător se lungește cale de aproape șase sute de pagini. Dar acțiunea curge șnur și firesc de pe la pagina 100 încolo, căci primele o sută de pagini sunt mai mult o prezentare a pionilor și a tablei de șah pe care Jo Nesbø a așezat-o ca un veritabil maestru.

Am zis că n-am să țin minte toate personajele, iar acest lucru s-a adeverit. Noroc cu Goodreads și cu cartea, pe care am ținut-o lângă mine în timp ce scriam aceste rânduri. Personajele sunt numeroase, diverse, satisfac toate gusturile și nu interacționează toate între ele. Povestea este complicată, când răsfirată, când încâlcită și tenebroasă, și la tot pasul dai de crime, de mârșăvii, de mizerii, de traficanți scârboși, de tinere aduse cu forța pentru a fi traficate de proxeneți pentru care viața unui om valorează mai puțin decât un scuipat, de crescători de câini ucigași, de drogați care și-au pierdut mințile și și-au irosit viețile în căutarea următoarei doze și de bogați care cred că totul li se cuvine dacă au conturile grase. Inclusiv să plătească sume astronomice pentru a comite crime și a scăpa nepedepsiți.

Nu există un personaj nevinovat în toată această poveste (poate cu excepția băiatului care îi e vecin lui Sonny, când acesta se întoarce în casa părintească pentru a sta ferit de mâna lungă a infracționalității din Oslo). Toți sunt corupți, hoți, ucigași, traficanți, drogați, violenți, meschini, prefăcuți sau au ceva de ascuns, au pitici pe creier sau le sare țandăra din orice și scot brusc pistolul, își înșală sau își bat nevestele, acestea le acoperă crimele, toți iau mită, toți dau mită, toți sunt o apă și-un pământ. Și oricâți ar omorî Sonny, sar alții să le ia locul. Pentru că toate aceste activități ilegale produc bani. Iar banii pun totul în mișcare, ung rotițe, fac lumea să se miște și să funcționeze.

Concluzia? Un roman sumbru și deprimant, doldora de personaje unul și unul, de la vagabondul de sub pod care-l primește pe Sonny în adăpostul lui și până la Martha cea decisă să-și părăsească logodnicul pentru a fugi alături de un criminal hăituit de poliție, pe care-l vânează și toți delincvenții din Oslo, dublat de o poveste înfricoșătoare, în care nimeni n-a fost victimă, ci complice. Crime violente ies la iveală din trecutul îndepărtat, criminalii care credeau că atrocitățile pe care le-au comis în urmă cu ani și ani au fost îngropate și uitate, drogații lasă bani unde nu te aștepți, iar soarele parcă nu mai apucă să mai răsară. Mi-a fost frig citind această poveste sordidă, și nu doar de la gripa care m-a chinuit mai bine de o săptămână. Mi-a fost frig și teamă că tot ce poveste Jo Nesbø s-a întâmplat și se poate întâmpla oricând. Că pot exista asemenea personaje și în realitate, chiar dacă te aștepți ca într-o țară cu un nivel de trai atât de ridicat toată lumea să fie fericită. Ei bine, nu-i așa. Nu-i toată lumea fericită, chiar dacă are grămezi de bani. Banii înseamnă putere, iar puterea corupe.

Superb roman! Promit că vor urma și altele de Nesbø, pe care le voi citi și despre care voi scrie.