Titlu: Frumosii invinsi
Autor: Leonard Cohen
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2003
Traducere: Liviu Bleoacă
Numar pagini: 300
ISBN: 973-681-249-9

Cele trei persoane de care ştiu că au citit Beautiful Losers ("Frumoşii învinşi") a lui Leonard Cohen chiar au sperat în acest titlu de o frumuseţe depresivă. Ce a urmat a fost dezamăgire: un şoc mascat de fraza "desigur, noi nu mai avem prejudecăţi" sau de un zîmbet jenat. Nu cred că Beautiful Losers e un test al tabuurilor sexuale sau un lamento către Dumnezeul textual, ci doar are ambiţia să cuprindă totul, să fie mai mult o experienţă decît un experiment. În mare parte, reuşeşte să fie o excesivă biografie a eşecului.

Autorul, Edith, F. şi Catherine Tekakwitha, Oscotarah nu fac parte din aceleaşi lumi, dar împart acelaşi masochism. Obsesiilor hipersexualizate ale primilor trei le corespunde frenezia mistică a irochezei Catherine, Vibratorului Danez îi corespunde biciul sfintei Catherine, Infernului un Paradis catolic. Despre personaj ar trebui spuse cîteva cuvinte: a aparţinut tribului Mohawk, a fost sanctificată în secolul al XVII-lea, iar documentele în care apare sunt folosite parţial în roman, laolaltă cu fantasmele autorului.

Construcţia personajelor e ambiguă, ele nu au faţă, identitate sexuală, manii sau sentimente, ca şi cum prezentul naraţiunii le surprinde într-un delir sexual, iar povestea Catherinei e despre un delir religios. Fantasmagoriile există pe ambele planuri, încît nu ştiu ce e mai revoltător, mai trist: scena macabră a "apartamentului argentinian" (chelnerul care are un săpun din om topit) sau cea în care episcopul o găseşte pe Catherine înfăşurată în pături pe care a cusut sute de spini. Dar poveştile şi naratorii se află într-un Babel literar, unde poemul, jurnalul, nota de subsol, scrisoarea, dialogul suprarealist duc cititorul direct în literatura potenţială.

Acest amalgam căruia îi spunem convenţional "roman" nu vine numai din Joyce şi din spiritul anilor '60 (a se vedea moartea autorului), ci şi dintr-o redescoperire a cuvîntului-centru, şi nu doar ca instrument pentru descrierea unei realităţi. Poetul Leonard Cohen, magister şi discipol deopotrivă, salvează textul de grotesc, de patologic prin pasaje lirice, surprinzătoare emoţii în curgerea liberă a cuvintelor, în capitole exasperante şi atît de sensibile.

Întreaga carte e o exasperare, se poate spune. Sfidează mecanic şi erotismul şi dragostea, aglomerează tehnici, structuri, pierde controlul asupra vocilor narative, tratează teme grave, alunecă în patetism şi violenţă, este un colaj aproape vizual sau roman pop, exerciţiu spiritual şi penitenţă. Tonul mistic al ultimelor rînduri mai mult trădează decît încheie, dar poate să atragă:

"Vorbim despre bieţii înfrînţi, cei fugiţi. Singur c-un radio, ţin mîinile sus. Bine-aţi venit, voi ce inima-mi stingeţi. Bine-ai venit, prieten, iubit, ce lipsa mi-o simţi cum te-ndrepţi spre sfîrşit."