0Autor: Nicholas Ganz
Rating:
Editura: Vellant

(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Două amintiri legate de graffiti sunt încă foarte vii în mintea mea. Una este din prima zi de liceu, când am văzut pictat pe peretele din spate primul text care să nu fie o fâsâială ilizibilă: scria "El Dorado" şi era foarte frumos colorat. A doua amintire este tot din aceeaşi perioadă- văzând avântul pe care şi l-au luat "artiştii" de la noi din liceu şi având la dispoziţie un calcan (peretele, nu peştele!) inestetic, doamna directoare (parcă Miloş, pentru cunoscători: P) a organizat o acţiune de înfrumuseţare a acestuia. Colajul rezultat a fost unul reuşit din câte îmi amintesc, însă nu cred că mai poate fi văzut azi.

Artă sau vandalism?

Am auzit de multe ori această întrebare, atunci când se aduce în discuţie graffitiul. Controverse, manifestări, dorinţa de recunoaştere pe de o parte, distrugerea bunurilor pe de alta. Fiecare are propria lui părere. Şi cum vă vorbesc despre o carte cu şi despre graffiti, îmi voi exprima şi eu părerea: atâta timp cât artiştii nu obţin permisiunea de a desena pe ceva ce nu le aparţine, eu zic că se numeşte vandalism.

Asta nu înseamnă însă că graffitiul nu este o formă de artă, cele două trăsături nu se exclud una pe alta. Atâta doar că operele acestor artişti sunt prost plasate:) . Trebuie să fii orb să nu îţi dai seama de cât talent şi iscusinţă este nevoie pentru a picta (frumos!) un perete întreg. Dar trebuie să fii puţin cam fraier să îţi închipui că se cheamă că faci arta dacă îţi scrii "tag"-ul (aka "semnătura unui artist de graffiti") dintr-o singură mişcare pe uşa metroului care duce spre Industriilor.

Cea mai veche formă de artă

Acum, că mi-am câştigat antipatia artiştilor din România cititori de bookblog :) să vă spun şi despre carte. Afirmaţia din titlu nu îi aparţine autorului, ci este o concluzie personală. Aceasta s-a conturat în timp ce citeam că tot o formă de graffiti sunt şi imaginile din peşteri, însemnările de pe bucăţile de lut din Grecia Antică sau obscenităţile găsite pe pereţii din Pompei, la care s-a adăugat şi lipsa unei înregistrări care să demonstreze că oamenii au cântat înainte să se apuce de pictat.

Drept urmare "graffiti" nu mai este un cuvânt contemporan printre artiştii de azi, cu atât mai mult cu cât este şi asociat cu vandalismul şi deterioararea şi pentru că este doar un nume generic. Diversele denumiri însă nu reuşesc să surprindă toate stilurile pe care le-a reprezentat Nicholas Ganz în cartea sa.

Poze, multe poze

Ar fi fost stupid să vorbeşti despre picturi pe pereţi fără să şi arăţi cititorului măcar o parte din ele. Însă autorul, artist de graffiti la rândul său, s-a întrecut pe sine!. Grupaţi pe continente, peste 180 de artişti renumiţi beneficiază de cel puţin 2 pagini în care le sunt fotografiate operele cele mai frumoase şi descris stilul. Şi când spun frumoase... ei bine, au fost unele care chiar mi-au stârnit admiraţia, fie ele pictate cu voie sau fără :) .

Este adevărat că pe alocuri textul lasă de dorit, în sensul că pare a fi scris de umplutură. Mi-ar fi plăcut poate câteva date mai tehnice, sau câteva informaţii gen trivia. Realitatea rămâne însă aceea că mai degrabă decât o carte de istorie, Graffiti. Arta străzii pe cinci continente este un album de artă. Şi într-un album de artă textul are mai puţină importanţă.

Nu m-am putut hotărî ce fotografii să vă arăt, aşa că cele de mai jos sunt norocoasele pe care le-am ales cu ochii închişi.

Scris de Raluca Alexe