Titlu: Hipnotizatorul
Autor: Lars Kpler
Rating:
Editura: Paralela 45
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Bogdan Ghiurco
Numar pagini: 496
ISBN: 978-606-47-3141-1

O familie a fost măcelărită într-o casă de la periferia Stockholmului, la fața locului fiind găsite trei trupuri, mama, fiica cea mică și un băiat de cincisprezece ani, îngrozindu-i practic pe polițiștii care le-au descoperit. Numai că o persoană încă mai trăia, băiatul, care acum se zbate între viață și moarte pe un pat dintr-un salon de spital. E inconștient și viața îi atârnă de un fir de păr.

Joona Linna, inspector de poliție care a văzut multe la viața lui, pornește în căutarea făptașului. Însă apoi este găsit și cadavrul capului familiei, groaznic mutilat iar ulterior află că din familia asasinată mai făcea parte o fiică, de care acum nu se mai știe nimic. Așa că singurul care poate spune poliției ce s-a întâmplat cu sora dispărută, dar și să le ofere indicii în privința făptașului, este băiatul inconștient de la spital. Numai că el este în comă și nu poate fi interogat, deocamdată.

Cursa, după cum bănuiți, este contra cronometru. În disperare de cauză, Joona Linna apelează la ajutorul unui celebru fost hipnotizator, psihiatrul Erik Maria Bark, și-i cere să încerece să afle mai multe informații de la băiat, cu ajutorul hipnozei. Însă Bark, cu toate dulapurile din casă ticsite de demonii trecutului, a jurat acum zece ani, în urma unui scandal imens care s-a lăsat cu căderea lui în dizrație, că nu va mai hipnotiza pe nimeni, niciodată.

Timpul i-l ocupă acum copilul său ce suferă de o gravă boală a sângelui, care, dacă n-ar fi tratată atent zi de zi, lucru pe care doar Erik Maria Bark pare în stare să o facă, ar duce la decesul băiatului. Și, cu toate că a jurat să nu mai apeleze niciodată la hipnoză, indiferent de situație, Bark se lasă înduplecat și îl hipnotizează pe membrul supraviețuitor al masacrului care a oripilat pe toată lumea.

Iar de aici, bolovanul o ia la vale. Sau bolovanii, mai bine zis, pentru că Alexandra și Alexander Ahndoril, cuplul suedez care se ascunde în spatele pseudonimului Lars Kepler, nu se mulțumesc cu un singur fir narativ, cinstit și drept și fără întorsături de situație la tot pasul, care să se desfășoare cum ar fi normal, adică de la început către final. Nu, nu doar că monștrii cu chip de oameni sunt mai mulți și poliția e de multe ori, cum îi șade ei bine, neputincioasă să pună mâna, de exemplu, pe un băiat plin de răni și amețit de medicamente, care a fugit din spital, ci avem de-a face, doamnelor și domnilor, ce surpriză, cu mai mulți criminali odioși. De neînchipuit la un crime nordic, sincer!

Răpitori și criminali grețoși, copii răpiți și închiși în beciuri întunecoase și reci, traume de nedescris, relații extraconjugale care se încheie urât, secrete dureroase crezute îngropate cu ani în urmă, dar care vin să bântuie protagoniștii când se așteaptă mai puțin, și o urmărire exact ca în filme, prin gerul cumplit din nordul Suediei, lungă de câteva zeci de pagini scrise cu cel mai puchinos scris pe care l-am întâlnit în ultima vreme, plus un copil care trebuie să îl imite pe Keanu Reeves din „Speed„ și să salveze el adulții cei incompetenți plecați în căutarea lui.

Este primul caz pentru Joona Linna și cu toate că el este protagonistul acestei longevive și apreciate serii polițiste, nu degeaba acest volum a primit numele, după o rescriere consistentă, unui alt protagonist. Zic asta pentru că mare parte a poveștii se concentrează pe Erik Maria Bark, hipnotizatorul căruia îi cade cerul în cap după ce vrea să-l ajute pe Linna cu cazul său. În fapt, povestea de viață a inspectorului abia dacă acoperă câteva pagini. Dar îl avem pe tartorul tuturor răutăților, hipnotizatorul care pare c-a supărat pe toată lumea.

În opinia mea, multe pagini sunt în plus, inclusiv lăbărțarea de vreo șaptezeci de pagini care sapă în trecutul lui Bark, deși are și ea rolul ei. Și cred că nu ar fi stricat dacă povestea s-ar fi concentrat mai mult pe cazul de crimă, decât pe cel de răpire. Să nu mă înțelegeți greșit, chiar mi-a plăcut enorm povestea. E solidă, cruntă și întunecată, cam cum ne-au obișnuit scriitorii nordici.

În fine, cu burți sau fără burți, cu greșeli de traducere cu duiumul și cu toate cele, pot spune că mi s-a făcut totuși părul măciucă de câteva ori citind ce pot fi în stare unii „oameni” să facă. E cu copii chinuiți. Cu traume oribile. Cu întâmplări groaznice. Cu monștri cărora li s-a făcut mintea franjuri și ajung să fărâme și ei alte minți nevinovate. E crime nordic de cea mai înaltă clasă, așa că abia aștept să citesc și următorul volum. Care-i tradus din suedeză, deci poate că va fi un regal.