bookblog.ro

Împotriva cântului „după ureche”

Scris de • 12 January 2011 • in categoria

0Despre lautarism  recenzie

Titlu: Despre lăutărism
Autor: Constantin Noica
Rating: rating - recenzii carti
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2008
97 de pagini
ISBN: 978-973-50-2043-9



M-am regăsit în faţa propriei mele figuri ataşate opacului geam de tramvai cu gândul total în altă parte. Ar fi o laudă dacă aş spune că mai ţin minte la ce mă gândeam cu adevărat, dar ţinând cont de împrejurările de atunci m-aş putea încredinţa unei palme educative recepţionate de la următorul pasaj: „Un tânăr poet francez trimite lui Paul Valery un manuscris cu versuri. Valery îl citeşte şi răspunde: „Domnule, nu ai talent. Poate ai geniu, dar la aşa ceva nu mă pricep.” Numai că tocmai la aşa ceva ar trebui să se priceapă măcar câţiva, în sânul unei culturi naţionale. Trezit, incep a formula.

Despre lăutărism-ul lui Constantin Noica, compus din trei voci separate canonizate (texte gândite în împrejurări diferite, dar în spiritul aceleiaşi teme dominante: cultura de elită), îşi are rădăcinile într-o nevoie de asumare a evoluţiei culturale, sau involuţiei deopotrivă, şi de a acţiona pro-activ în găsirea remediului necesar împotriva degradării, împotriva acestui „lăutărism” al „presupuşilor” intelectuali, lipsiţi de o pregătire temeinică în ale umanisticii. Nu este nici pe departe o contestare a valorii acestora, ci mai degrabă o demonstraţie eseistică a slăbirii omului de cultură măgulit „de deschiderea sa către mai multe lucruri deodată”.

„Într-adevăr când e mare, omul de cultură român nu suportă o singură specialitate sau simpla, oricât de adâncită, specializare. Nici Cantemir nu a putut rămâne la o singură specialitate, nici Ion Heliade Rădulescu, nici Hasdeu, nici Iorga în istorie, nici Pârvan în clasicism, mai târziu în arheologie, nici Enescu în muzică, nici Coandă în materie de invenţii, nici Blaga în creaţie, nici Calinescu în cultură şi critică, [...] nici Moisil în matematici, [...] în orice caz nici Ştefan Lupaşcu astăzi în filozofie [...], nici, în sfârşit, şi un izbitor relief, acest unic Mircea Eliade.”

Printre aceştia survine aproape-excepţia de la regulă, domnul Nae Ionescu, asupra căruia Noica aduce remarca: „s-a aşezat, conştient parcă, în această condiţie lăutărească, de orice nivel oricât de ridicat ar fi fost ea.”.

Acest enciclopedism al omului de cultură mai degrabă indispune şi suscită critica severă a omului de specialitate. E şi normal să se întâmple asta în momentul în care se conchid eseuri plecând de la ignoranţă către cultură şi nu de la cultură către masă. Presupunerea greşită că jocul de glezne susţinut pentru a creea holograma de intelectual sau cel puţin de cunoscător în domeniul luat drept ţiintă, va avea ca rezultat gustul amar al falsităţii. Efectul e asemănător unei oaze în miraj din mijloc de deşert.

Urmează o afirmaţie dură (poate îndeosebi prin adevărul ei): „dacă prin imposibil ar dispărea România din lume, [...] atunci nici măcar o filă întreagă din istoria culturii europene nu s-ar rupe”. Iar Noica continuă prin a exemplifica cum Brâncuşi ar putea fi revendicat de americani (care l-au cumpărat, preţuindu-l), sau Cantemir revendicat de turci, sau mai degrabă ruşi. Fără prea multă intenţie se recunoaşte actualitatea acestei afirmaţii mai ales în contextul aparent continuu al „marilor migraţii de valori”.

Privind „desaga” cu lăutarisme şi lăutărişti adunate după o analiză concisă, Noica intervine cu antagonicul acestor afirmaţii, cu „anti-lăutărismul” şi cele trei cazuri revelatoare. Primul este reprezentat de însuşi Emil Cioran, un abzis al culturii noastre a acelor vremuri, reintegrat în zilele noastre (după cum a prezis şi Noica), caracterizat îndeosebi prin „un om de cultură în sensul cel mai bun şi cel mai rău al cuvântului”. Al doilea caz al anti-lăutărismului este susţinut de „unele naturi umane excepţional înzestrate, care se refuză pur şi simplu oricărei afirmări, de vreme ce n-au avut [...] condiţiile potrivite” . În sfârşit al treilea exemplu fiind reprezentat „de cineva al carui nume măcar e cunoscut, dar a carui operă e inexistentă: Alexandru Elian.”

După o privire de ansamblu a concetrării de adineauri se poate detaşa pericolul iminent al lăutărismului şi cazurile excepţionale de anti-lăutărism, Noica propune o posibilă soluţie pentru o cultură de performanţă. Poezia iese din discuţie tocmai prin lipsa „mecanicism”-ului (ritmului, rimei, etc.), critica, de asemenea, prin incapacitatea ei de a genera păreri rafinate şi silogisme asupra unui destin literar şi cutural. Proza ramâne la stadiul de „mister” întrucât secretele sale sunt dezvăluite maselor educate şi needucate, dar care ridică posibilitatea de talent numai prin capacităţile înăscute de observare a autenticităţii. Iar cultura de cercetare dă dovadă de transparenţă din moment ce valorile literare nu se pot încadra în arii poetice sau critice.

Încrezător în genialitatea oamenilor, în capacităţile acestora de a se transforma în oameni de cultură viabili, Noica porneşte o „cruciadă” de regăsire a creierelor tinere capabile de o asemenea valoare. De asemenea, printr-o analiza aproape matematică a situaţiei, Noica face paralela către sporturile de performanţă, şi de ce cultura n-ar putea fi considerată un sport la care tinerii talentaţi să adere. Dar iată, acestă nouă categorie olimpică înfiinţată, cultura, pentru mentenanţă si performanţă, necesită antrenori de valoare, de acei „câţiva” din pasajul iniţial, iar aceştia există, dar devin o specie pe cale de dispariţie.

Astfel, pare greşit a te complace în simplitate, a trăi din neîncercări, şi iarăşi la fel de greşit să ceri simplitate fară a avea cunoştiinţă despre ceea ce ceri cu adevarăt. Este inadmisibilă inexistenţa unui echilibru în cereri pentru a exista la rându-i o armonie încrezătoare. Altfel orgoliile vor da frâu liber grozăviilor şi malițiozităților.

„În definitiv cât de mult trebuie să ştii ca să nu spui anumite lucruri” (Nae Ionescu)

Noica subliniază această tendinţă spre simplitate, mai precis spre non-profunzime, o mai degrabă viziune superficială a oamenilor de cultură asupra altor domenii decât domeniile specifice acestora. Încearcă a crea şi un remediu divagaţiilor şi o morală atot-cuprinzătoare cultural, lăsând pe seama timpului rezolvarea acestora.

Am rămas fără îndoială cu lecţii din asemenea lectură. Una dintre ele, una care poate fi emblematică volumului, cea dată de Nae Ionescu lui Vulcănescu, căruia îi pune notă maximă în carnet spunându-i: „Nu te ascult, ca să nu-ţi închipui că ştii ceva.”

Scris de Cosmin Popa

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pertinentă şi nuanţată recenzie la Noica, găsesc.

    raspunde

  2. On Coud Shoes spune:

    Shop on cloud shoes for Men and Women Latest designs at 30 Sale Worldwide Fast Shipping On Cloud Shoes Official Website

    raspunde

  3. bb simon belt spune:

    Don’t be afraid to mix and match bb belt styles with different outfits for a versatile wardrobe.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Arta măcelăritului

Copyright ©2011 Bookblog.ro