bookblog.ro

In absentia

Scris de • 24 February 2022 • in categoria

Titlu: Consimțământul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2021
Traducere:
Numar pagini: 213
ISBN: 978-973-46-8630-8

Lipsa, lipsa de iubire ca o sete care absoarbe tot, o sete de junkie care nu se mai uită la calitatea produsului pe care-l primește și-și injectează doza letală cu convingerea că-și face un bine. Cu ușurare, recunoștință și beatitudine.”

Povestea Vanesei este unică, poate, prin faptul că ea a avut curajul să o spună cu voce tare în fața întregii lumi. Altfel, este doar o victima dintr-un șir de victime. Fiica unor părinți în cel mai bun caz neglijenți, crescută mai degrabă de capul ei, ea fuge de o realiate în care nu este nici iubită și nici importantă pentru aceștia, refugiindu-se în cărți. Mama ei face parte din lumea literară, iar prin intermediul petrecerilor pe care aceasta le organizează Vanessa este înconjurată de scriitorii și artiștii, mai mult sau mai puțin importanți, ai vremii. La treisprezece ani îl cunoaște pe G., un scriitor în vârstă de cincizeci de ani, care începe cu ea o corespondență pasională. În cele din urmă aceasta devine o relație în toată regula, după ce Vanessa împlinește paisprezece ani.

Deși este povestea autobiografică a Vanessei Springora, subiectul abordat este unul complex și depășește cu mult cadrul autobiografic, atingând mai multe puncte sensibile. Cât de departe suntem dispuși să mergem în numele subversiunii ce aduce schimbarea sau a emancipării? Cât de mult acceptăm în numele artei și, în acest context, cât și ce îi este permis artistului pentru a-și putea aduce în lume Creația? Oare orice formă de creație este artă și deci ar trebui să fie trată ca atare? De ce nu este de la sine înțeles că libertatea și responsabilitatea nu se exclud reciproc, ci se completează?

-Ce cauți aici? Ți-ai amintit de fiică-ta dintr-odată?

[…] -Am crezut doar c-o să te bucuri, atâta tot. Sunt tatăl tău, totuși.

-Nu mai am nevoie de tine, pricepi? 

Cuvintele mi-au ieșit pe gură fără să mă pot stăpâni.

Și, dintr-odată, mânată de elan:

-Am întâlnit pe cineva.

-Ce vrea să însemne că ai întâlnit pe cineva? Că ești îndrăgostită?

-Exact. Înseamnă că te poți întoarce liniștit la viața ta fără mine, acum are cine să-mi poarte de grijă.

Acest dialog ce are loc între Vanessa și tatăl ei, care a venit să o viziteze în spital, este mai mult decât edificator și ar fi trebuit să atragă atenția oricăui părinte conștient, prezent și responsabil. Când fiica ta de treisprezece ani îți spune că are un iubit de cincizeci de ani și că are el grijă de a ea în locul tău, ar trebui să fie un mare semnal de alarmă privind discernământul pe care se presupune că ea îl are. Aici este unde maturitatea și cunoașterea unui adult trebuie să intervină în numele bunăstării și a sănătății copilului. În cazul Vanessei n-a fost așa. Tatăl a plecat înjurând, iar mama a acceptat sub scuza emancipării și a libertății oferite fiicei sale. Exceptând câteva persoane, majoritatea celor din jur, care ar fi trebuit să fie alarmată de această poveste, nu vede nimic în neregulă, dimpotrivă îi sare în apărare. Nici măcar poliția, alertată în mod anonim în repetate rânduri, nu face decât o anchetă formală, pentru că, iată, are de-a face cu un artist, renumit scriitor, și un om fermecător pe deasupra.

Ca să clarific de ce pun întrebările de mai sus plecând la o carte care ar putea fi mai degrabă privită din perspectiva mișcării #metoo, trebuie să spun că această confesiune este spusă din perspectiva unei victime căreia i-a fost rapită identitatea în numele artei. Și nimănui nu i s-a părut că asta ar fi o problemă nu doar reală, ci chiar gravă. Agresorul, un scriitor relativ cunoscut în Franța începând cu anii ’70, și distins cu diverse premii pentru scrierile sale în care relata acte de pedofilie reale, a ținut-o prizonieră pe victima sa mai bine de 30 de ani. Tot ce a trebuit să facă a fost să continue să relateze povestea, să-i spună numele, să-i publice scrisorile și fotografiile, periodic și fără consimțământul ei.

Prejudiciile psihice și emoționale pe care le are o astfel de poveste asupra unei tinere adolescente nici măcar nu pot fi puse în cuvinte și ar trebui să fie de-ajuns pentru a scandaliza pe oricine. Însă nimeni nu pare să bage de seamă aceste lucruri, iar Vanessa își dă seama singură că ceea ce ea trăiește este foarte în neregulă. Reușește, în cele din urmă, să pună capăt relației, pentru că întâlnește un tânăr care îi dă încredre în ea și o ajută. Reacția mamei la aflarea veștii despre despărțire este doar: „Ești sigură? Săracul, te iubește atât de mult”. Iar adevăratul coșmar abia începe.

După ce termin de citit cartea asta, am sentimentul profund că trăiesc o viață irosită dinainte să fie trăită. Povestea mea e tăiată cu o linie de pix, ștearsă cu bună știință, apoi revizuită, scrisă negru pe alb, tipărită în mii de exemplare. Ce legătură poate să existe între acest personaj de hârtie, creat doar din fărâme, și ceea ce sunt eu în realitate? A ma transforma în personaj de ficțiune când viața mea de adult nici măcar n-a prins contur înseamnă să fiu împiedicată să-mi întind aripile, înseamnă să fiu condamnată să rămân înțepenită într-o închisoare de cuvinte.

[…] O să am toată viața paisprezece ani. Așa mi-e scris.”

Faptul că trauma trăită de ea devine subiect de roman o face pe tânăra, care deja suferă de anxietate și depresie împletite cu sentimente puternice de vinovăție, să aibă un episod psihotic în care crede ca ea nu mai este reală. Că este din hârtie și în venele ei curge cerneală. După ce, pe parcursul întregii relații a fost deposedată de tot ceea ce o reprezenta, inclusiv modul de exprimare, „micuța V.” devine personaj de carte, luându-i-se astfel întreaga putere asupra propriei identități, asupra propriei existențe. Existență pe care își va petrece următorii 30 de ani încercând să și-o recapate, hăituită periodic de fostul iubit.

Am manifestat, în mod instinctiv, o mare rezistență la a citi această carte, ratând astfel 2 deadline-uri de predare a recenziei. Abia după ce am citit-o am înțeles de ce. Astfel că o recomand și nu o recomand în același timp. O recomand pentru că trebuie citită, dar nu e o recomand pentru că este grea, dureroasă la nivel de specie umană.

  • Plusuri

    Stilul direct și curat de exprimare, sinceritatea relatării.

  • Recomandari

    Mi-e greu s-o recomand, dar este o fărâmă de realitate de care ar trebui să fim cu toții conștienți.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro