”Niciodată nu ne aflăm destul de departe de cei pe care-i urâm. Prin urmare, tot astfel ne-am putea închipui că nu vom fi destul de aproape de cei pe care-i iubim.”
O navă se apropie de o insuliţă din Pacificul de Sud. La bord, un tânăr care doreşte să-şi uite trecutul de activist şi să plece departe de Irlanda. Timp de 12 luni el este programat să ocupe postul de meteorolog marin pe această insulă unde există doar o căsuţă pentru el şi un far. La sosire, găseşte căsuţa părăsită iar cel pe care trebuia să îl înlocuiască dispărut. La far, îl găseşte pe Batís Caffó, aproape sălbăticit, însă acesta nu spune nimic legat de dispariţia meteorologului. Momentul în care vasul se îndepărtează în zare lăsându-l pe tânăr să-şi preia postul are o tristeţe stranie şi dureroasă, însă nu datorită distanţei sau a lucrurilor lăsate în urmă ci datorită senzaţiei că cineva l-ar fi încuiat undeva la capătul lumii iar acum acel cineva pleca în grabă luând şi cheia: ”Acolo, în punctul acela care dispărea, mijea o pierdere ireparabilă. Am simțit un fel de cerc de fier care-mi strângea ţeasta. ”
Primul capitol se încheie cu o frază superbă, în opinia mea esenţială în înţelegerea textului şi interpretării tuturor întâmplărilor din carte: ”Dar ce vede omul privind în afară de obicei nu e decât reflexul a ceea ce ascunde privind înlăuntrul său. ”
În prima noapte petrecută pe insulă, tânărul se trezeşte atacat de nişte fiinţe stranii a căror descriere m-au trimis la personajul Abe Sapien din Hellboy. El va afla în curând că atacurile monştrilor care par a veni din mare au loc periodic şi doar în timpul nopţii.
Primul element care sugerează începutul dezumanizării personajului apare a doua zi, când acesta îşi arde cărţile pe care le adusese pentru a-şi ocupa timpul. Hârtia îşi găseşte întrebuinţarea pentru aprinderea focului în şanţurile pe care acesta începuse să le sape pentru a se proteja de monştri: ”Adio, Chateaubriand! Adio, Goethe, Aristotel, Rilke si Stevenson! Adio, Marx, Laforgue şi Saint-Simon! Adio, Milton, Voltaire, Rousseau, Gongora şi Cervantes! Prieteni dragi, sunteţi veneraţi, dar admiraţia nu trebuie să se amestece cu necesitatea: sunteţi contingente”, ”am descoperit că o singură viaţă, chiar şi a mea, valora mai mult decât opera tuturor geniilor, filozofilor şi literaţilor omenirii întregi.” Realizând că luptând singur nu are nici o şansă, tânărul se mută în far şi alături de Batís construieşte o adevărată fortăreaţă.
Foarte reuşite sunt capitolele care apar sub formă de jurnal în care sunt descrise zilele petrecute la far şi luptele cu monştrii. Frazele scurte, simpliste, trădează starea interioară a personajului care îşi notează trăirile pentru a se mai agaţa de o fărâmă de normalitate. Pe măsură ce atacurile monştrilor se înţeţesc, însemnările sunt tot mai sumare: ”Un monstru s-a încleştat de piciorul drept al lui Batís. Trag imediat, dar apucă să fugă cu cizma şi cu un deget. Îşi îngrijeşte rana fără să scoată măcar un geamăt. Dar nu mai putem continua aşa”. Ceea ce ar fi în mod normal o întâmplare violentă este tratată ca un fapt fără prea mare însemnătate, pe măsură ce disperarea creşte în tabăra celor doi, iar speranţele de supravieţuire scad drastic.
Insula e o scenă pentru un teatru al absurdului, iar singurii spectatori, cerul şi oceanul, sunt ajunşi acolo din întâmplare fără a dori să asiste la acest spectacol bizar.
Mica lume continuă într-un limbo existenţial ciclic – sfârşitul cărţii aduce nişte schimbări la nivelul personajelor, rolurile se schimbă, iar viaţa merge mai departe.
Simbolurile folosite lasă loc unor interpretări multiple şi acesta cred că este un alt atu al cărţii. Desigur, i-aş putea imputa lui Piñol că unele pasaje din carte sunt fuşărite, ignorând unele aspecte ale vieţii pe insulă. Totuşi, deşi romanul nu este din cale de afară de original, e suficient de bine construit încât să fiu mai departe cu ochii pe acest scriitor, mai ales că pentru ecranizarea cărţii a fost cooptat unul din cei mai interesanţi tineri regizori francezi: Xavier Gens (Frontieres, Hitman).
-
Plusuri
elementele de satiră, problemele abordate, influenţele pulp/horror
-
Minusuri
unele pasaje par fuşărite
Categorie: SF/Fantasy | Autor: Albert Sánchez Piñol | Editura: Humanitas
Rosemarie spune:
29 January 2012 | 9:20 am
merita!