Inspirația normalității

Titlu: Becoming Myself
Autor: Irvin D. Yalom
Rating:

Editura: Piatkus
Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 342
ISBN: 9780349410067

For the first time, my work and Marilyn’s began to converge. I fell in love with Kafka, who’s “Metamorphosis” stunned me as no other piece of literature had ever done. And I was also jolted by Camus’s “The Stranger” and Sartre’s “Nausea”. Through narra-tive, these writers had plumbed depths of existence in a way that psychiatric writing nev-er seemed to have achieved.”

Trebuies să recunosc că am luat această carte în mâini așteptându-mă la o revelație profund schimbătoare care să-mi reașeze viziunea asupra vieții. Cam ca și când mergi la oftalmolog ca să-ți faci ochelari pentru prima oară. Durerile de cap dispar și vezi totul mult mai clar. Nici măcar nu ți-ai dat seama înainte cât de în ceață era totul.

Ei bine nu. Asta nu s-a întâmplat, în primul rând pentru că ochelarii mei au fost de cal și n-am văzut că pe lângă titlul mare mai scria și „A Psychiatrist’s Memoir”. Eu crede-am că vizionarul existențialist mă va învăța cum să devin eu cine sunt, iar nu să-mi povestească despre devenirea lui.

Cu toate acestea, cartea de față este o revelație. Însă una blândă, una subtilă, care nu se încadrează în tiparele senzaționalului de astăzi care țipă de la toate colțurile. Este aproape ca un proces terapeutic în care citind despre altcineva, descoperi sau îți amintești lucruri despre tine, nimic nou, nimic cutremurător, ci mai degrabă ca o reasigurare că de fapt știi cine ești și că ești bine cu tine exact așa. Nu trebuie să fii neaparăt într-un fel anume. Cu blândețe și cu subtilitate, această carte funcționează ca aurul care lipește vasele sparte din ceramică și ornează crăpăturile în tehnica japoneză Kintsugi.

Se poate spune despre Becoming myself că te inspiră prin normalitatea ei. Este povestea unui om care n-a trecut prin drame cutremurătoare, nu s-a luptat cu dragoni, n-a suferit din iubire și nu și-a mutilat sufletul în niciun fel doar ca să aibă ce repara și să facă din asta povestea vieții lui. A fost un om care și-a acceptat viața așa cum a venit spre el, invincibil în hotărârea de a avea cariera pe care și-a dorit-o pentru că era o parte inal-ienabilă din el. Un om care nu s-a lăsat îngrădit nu pentru că era vreun rebel, ci pentru că ideea de îngrădire îi era la fel de străină ca ideea de renunțare. Pur și simplu nu s-a împiedicat de niciun fel de obstacole mentale.

Și el și soția lui, împreună cu cei 3 copii, Au făcut tot ce și-au dorit și a fost nevoie, fără să se încâlcească în vreo hipercorectitudine moralizatoare și fără ipocrizie, totuși dând tot ce aveau mai bun în ei.

Această autobiografie merită citită pentru că este o poveste caldă, împlinitoare, a ceea ce rar mai vedem în ziele noastre: un om care a știu de mic care îi este drumul și l-a urmat cu o curgere aproape uimitoare. Spun „aproape” pentru că, de fapt, curgerea este normalitatea.